21.9 C
București
duminică, 21 iulie 2024
AcasăSportCazul Tokes: Ponta se declară dezamăgit de Băsescu

Cazul Tokes: Ponta se declară dezamăgit de Băsescu

Premierul Victor Ponta a declarat agenţiei MEDIAFAX că este dezamăgit de reacţia Administraţiei Prezidenţiale în ceea ce priveşte propunerea sa de retragere a Ordinului „Steaua României” lui Laszlo Tokes şi a apreciat că motivul invocat de Preşedinţie pentru refuz reprezintă doar un „subterfugiu”. „Sunt foarte dezamăgit de reacţia Administraţiei Prezidenţiale în problema decoraţiei lui Tokes. Eu cred că oamenii aşteaptă o decizie din partea celui care a oferit decoraţia. Decoraţia a fost oferită de preşedintele României şi oamenii aşteaptă din partea lui o reacţie. Nu a fost doar una, a fost o serie întreagă, lungă, de declaraţii împotriva României date de Tokes. Eu cred că domnul Tokes nu poate să fie într-adevăr un cavaler al Ordinului Steaua României şi mi-aş dori foarte mult ca Preşedinţia să înţeleagă şi să acţioneze în acest sens”, a spus Ponta.

El consideră că argumentul invocat de Preşedinţie (mai multe articole de lege – n.r.) pentru a-i respinge propunerea de retragere a decoraţiei lui Tokes reprezintă doar un subterfugiu.

„Există o procedură şi nu este o problemă ca acea procedură să fie îndeplinită. Eu cred că a fost pur şi simplu un subterfugiu. Vorbim aici de o poziţie publică şi cred că Administraţia Prezidenţială ar trebui să aibă o poziţie publică. Că după aceea se face sau nu procedura, ţine doar de preşedinte acest lucru”, a adăugat Ponta.

 
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă