33.5 C
București
duminică, 20 iulie 2025
AcasăSportCatalin Chiper, secretar de stat in MAI: CCR va avea "o fotografie"...

Catalin Chiper, secretar de stat in MAI: CCR va avea „o fotografie” privind cetatenii romani care se regasesc pe lista electorala

Curtea Constituţională a României (CCR) va avea „o fotografie” a situaţiei juridice a cetăţenilor români care se regăsesc pe lista electorală, a declarat vineri secretarul de stat în MAI Cătălin Chiper, potrivit Agerpres, citat de HotNews.ro.

„Problematica ce se pune e de a identifică în faţă CCR toate acele categorii de situaţii juridice în care se află cetăţenii români care se regăsesc pe lista electorală şi CCR, dacă va vrea să ia sau nu în considerare aceste informaţii, este decizia judecătorilor Curţii, dar vor avea în faţă o fotografie a situaţiei juridice a cetăţenilor români care se regăsesc pe lista electorală”, a afirmat Chiper.

Potrivit acestuia, în niciun caz nu se pune problemă ştergerii sau radierii unor persoane de pe listele electorale.

„Nu se pune problemă retragerii drepturilor electorale a unor persoane sau a retragerii cetăţeniei române. Nu discutăm nici despre un mini-recensământ, nici despre o acţiune pe stradă cu recenzori. (…) Este vorba despre o acţiune de verificare, în acord cu solicitarea CCR. În speţă, se va acţionă pe două paliere foarte clare, şi anume, la nivel local şi la nivel naţional. Sub aspect tehnic se va proceda la o verificare, o comparare a copiilor după listele electorale permanente cu eventualele situaţii de persoane care au un stătut juridic prevăzut în acest memorandum (al Guvernului privind măsurile necesare pentru actualizarea listelor electorale permanente – n.r.)”, a susţinut Chiper.

El a precizat că s-a făcut o solicitare către MAE să acorde sprijin în vederea obţinerii unor informaţii despre cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate care la nivel naţional pot fi comparaţi cu cei din liste electorale.

„Aş vrea să reiau şi să înlătur vechile teorii ale cetăţeanului Băsescu Traian, cum că s-ar pune în pericol ideea cetăţeniei oamenilor din străinătate. Este un fals cum că s-ar pune în pericol eventual dreptul lor de vot. Lucrurile acestea sunt minciuni. Cei de afară cu documente, fără documente, atunci când vor dori să voteze şi îşi vor reactualiza documentele sunt cetăţeni ai României şi vor vota. Şi aceste situaţii nu vor fi analizate de noi, ci de CCR”, a declarat ministrul delegat pentru Administraţie, Radu Stroe.

Conform acestuia, Comisia de statistica, în datele pe care le are, cuprinde şi elementul CNP.

„Acesta este rostul luării eventual în discuţie a elementelor pe care le va valida această comisie naţională probabil marţi, dacă ea va fi întrunită într-un cvorum decizional”, a adăugat Stroe.

Cele mai citite

IMM-urile din România țintesc fondurile europene

Aproape 45% dintre antreprenori preferă să se bazeze exclusiv pe resurse proprii, pentru a-și susține activitatea economicăTot mai multe firme mici și mijlocii din...

Zi aglomerată pentru Salvamont: 19 intervenții în 24 de ore, victime în mai multe județe

Cele mai multe apeluri au fost înregistrate în zona Brașovului, o destinație montană intens frecventată în această perioadăÎn ultimele 24 de ore, salvatorii montani...

Trafic intens pe DN 5 către Bulgaria din cauza lucrărilor pe Podul Prieteniei. Recomandări și rute alternative

Șoferii care se îndreaptă spre Bulgaria pe DN 5, prin punctul de trecere Giurgiu-Ruse, se confruntă cu trafic intens pe sensul de ieșire din...
Ultima oră
Pe aceeași temă