Campania electorala pentru prezidentiale a fost marcata de mari diferente intre procentele cu care institutele de sondaj au creditat diversi candidati.
La alegerile parlamentare din 2008, rezultatele anticipate de sociologi au fost infirmate de numaratoarea oficiala a voturilor.
In prima parte a zilei de ieri, CSOP il plasa pe Traian Basescu pe primul loc, cu 36%, INSOMAR il aseza pe Mircea Geoana la 30 de procente, iar CCSB ii dadea acestuia cu 2 procente mai putin, in timp ce Crin Antonescu era creditat de toata lumea cu 22% din voturi.
Dar in jurul orei 13.00, consecventi studiilor din perioada campaniei, Traian Basescu era creditat de CSOP cu 37%, urmat de Mircea Geoana, cu 30%, si de Crin Antonescu, pe clasicul loc III, cu 20 de procente.
Dupa-amiaza a parut sa intoarca soarta turului II in favoarea candidatului PNL. Astfel, Crin Antonescu l-a ajuns din urma pe Mircea Geoana, diferenta dintre ei ajungand la un moment dat la 3-4%, in timp ce Traian Basescu l-a depasit decisiv pe cel de-al doilea clasat. Cifrele obtinute de sondajele de opinie au reflectat, astfel, vizibil regula potrivit careia alegatorii de la tara ies la vot in majoritate dimineata, tendinta ce favorizeaza PSD, iar cei de la orase – in a doua parte a zilei.
Astfel, la ora 17.00 CCSB anunta ca Basescu are 32% din voturi, urmat de Mircea Geoana, cu 28%, si de Crin Antonescu, cu 23%, in timp ce CSOP il prezenta pe actualul presedinte cu 34%, la opt procente diferenta de Mircea Geoana. Aceasta, in timp ce Crin Antonescu ataca puternic pozitia a doua, cu 25% fata de 26% ale lui Mircea Geoana. si Insomar il plasa pe Traian Basescu pe primul loc, dar cu 30%, urmat de Mircea Geoana, cu 28%, si de Crin Antonescu, cu 24%.
Pe de alta parte, potrivit mai multor sondaje de opinie, Bucurestiul pare sa reprezinte o victorie certa a PNL, Crin Antonescu apropiindu-se aici de 40%, urmat la mare distanta de Traian Basescu, cu 25%, si de Sorin Oprescu, cu 10 procente mai putin. La nivelul intregii tari, Sorin Oprescu s-a plasat constant in jur de 5-7%, ca si Corneliu Vadim Tudor.
Pe parcursul campaniei electorale, institutele de sondare a opiniei publice au dat publicitatii sondaje de opinie contradictorii. S-a vazut, astfel, ca INSOMAR i-a acordat cele mai multe procente candidatului Mircea Geoana, aceasta ajungand chiar sa-l depaseasca pe Traian Basescu, pe 1 octombrie si 7 octombrie, cu 32% fata de 30%. In acest timp, un alt institut cu care a lucrat in mod constant PDL l-a creditat pe Traian Basescu cu pana la 37% din voturi, procent ce nu s-a regasit in nici un alt studiu. De obicei, cifrele reflectand intentia de vot pentru Traian Basescu au fost de circa 33-35%. In ceea ce-l priveste pe Crin Antonescu, variatiile au fost foarte mari, de la 13% intr-un sondaj CSOP la 24% intr-unul furnizat de BCS.
In 2008, atat INSOMAR, cat si CCSB au anuntat ca PSD±PC ar fi castigat alegerile parlamentare. Era vorba de o diferenta de circa cinci procente, considerata semnificativa. Astfel, INSOMAR spunea ca PSD ar fi obtinut 35,9%, PDL – 31,1%, iar PNL – 19,9%, in timp ce CCSB plasa, de asemenea, PSD in fata cu 36%, urmat de PDL cu 30,9% si de PNL cu 20,2%.
Rezultatele oficiale au infirmat insa ierarhia primelor doua locuri, plasand in fata Partidul Democrat Liberal, cu 36,39% la Camera Deputatilor si cu 37,22% la Senat. Cu alte cuvinte, institutele de sondaj au gresit si ierarhia competitorilor si au gresit cu 5-6 procente si rezultatul castigatorului. Multe dintre explicatiile sociologilor au fost ca, fiind vorba de primele alegeri potrivit sistemului de vot uninominal, metodologia folosita a fost pusa in mare dificultate.