12.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSportCât are de plată statul român pentru reparațiile la autostrada Sibiu-Orăștie

Cât are de plată statul român pentru reparațiile la autostrada Sibiu-Orăștie

Statul român trebuie să plătească în plus 53 de milioane de lei, adică circa 12 milioane de euro, pentru a repara și consolida sectorul din autostrada Sibiu-Orăștie care s-a stricat la o lună de la inagurare, potrivit Digi 24. 

Mai mult, contractul cu firma italiană care a realizat construcția ar putea fi reziliat, ceea ce înseamnă că autostrada ar putea rămâne închisă până în 2017. 

Citește și: Autostrada plutitoare. S-a găsit apă la 10 metri sub Sibiu-Orăștie

Documentul oficial arată că România trebuie să plătească în plus deoarece fie  Comisia Europeană nu a decontat unele lucrări suplimentare realizate în perioada 2011-2015, fie au rămas de executat lucrări pentru care nu putem cere oricum fonduri europene.

Membrii societăţii civile care monitorizează lucrările de infrastructură au atras atenţia că reconstrucţia parţială a autostrăzii şi consolidarea terenului ar putea costa, însă, mult mai mult, mai ales că nu s-au terminat încă toate expertizele.

Compania de Drumuri a anunțat că autostrada va fi funcțională până la sfârșitul anului 2016. 

“Riscul unei astfel de abordări îl reprezintă perioada mare de achiziţie publică pentru atribuirea noului contract. (…) În cazul în care intervine rezilierea contractului de lucrări aferent lotului 3, sumele necesare realizării lucrărilor suplimentare, precum si lucrărilor de remediere a defectelor vor fi suportate parţial din garanţia de bună execuţie depusă de constructor şi parţial din bugetul de stat”, susține CNADNR. 

Citește și: CNADNR, plângere penală împotriva constructorului lotului III al autostrăzii Sibiu-Orăștie

Potrivit contractului, cei 22 de kilometri dintre Cunţa şi Sălişte ar trebui să coste 604 milioane de lei fără TVA, fonduri europene şi bani de la bugetul de stat. Italienii au primit deja 94% din această sumă.

Cele mai citite

Acumularea de gaze este o cauză posibilă a exploziei de la blocul din Craiova

Acumularea gaze este posibila cauză a exploziei produse miercuri seară la un bloc din Craiova, în urma căreia o persoană a murit și trei...

Evită cele mai comune greșeli în deparazitarea internă a câinilor!

Sfaturile utile pentru o deparazitare cât mai eficientă a animalelor de companie Deparazitarea internă este o parte esențială a îngrijirii câinilor - aceasta contribuie la...

Încă o dronă în apropierea bazei de la Kogălniceanu, după cele trei drone de acum două zile

Forțele Aeriene Române au identificat o dronă în zbor, în apropierea aeroportului civil și a Bazei Aeriene 57 din localitatea Mihail Kogălniceanu (județul Constanța). "Miercuri,...
Ultima oră
Pe aceeași temă