16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportCarmen Tocală a fost numită în conducerea FIBA

Carmen Tocală a fost numită în conducerea FIBA

Astfel, pentru prima dată în istorie, baschetul românesc va fi reprezentat în FIBA Central Board, Carmen Tocală fiind votată în această funcţie, joi, în cadrul Congresului Mondial al FIBA, care se desfăşoară la Beijing, cu ocazia apropiatului start al FIBA World Cup 2019.

La Beijing, cu câteva zile înainte de startul Cupei Mondiale de baschet masculin (FIBA World Cup 2019), are loc al XXI-lea Congres mondial al FIBA. Delegaţi din partea a 156 de federaţii naţionale, printre care se numără şi reprezentanţii Federaţiei Romane de Baschet (preşedintele Horia Păun şi preşedintele de onoare Carmen Tocală), au avut de votat noua conducere a organismului mondial. Hamane Niang a fost ales cu unanimitate de voturi, devenind astfel preşedinte al FIBA pentru perioada 2019-2023. Propusă de Federaţia Romană de Baschet şi susţinută de FIBA-Europe, organism în cadrul căruia ocupa din acest an funcţia de vicepreşedinte, doamna Carmen Tocală a fost aleasă de Congresul FIBA să facă parte din FIBA Central Board pentru următorii patru ani.

Niang a fost vicepreşedinte FIBA în mandatul trecut şi, de asemenea, preşedinte al FIBA Africa. De asemenea, Niang a fost în trecut preşedinte al Federaţiei de Baschet din Mali şi ministru al sportului în Mali. Hamane Niang îi urmează în funcţie lui Horacio Muratore. În cadrul aceleaşi şedinţe de la Beijing, Ingo Weiss (Germania) a fost ales trezorier FIBA, pentru al doilea mandat consecutiv.

Alături de preşedintele de onoare al Federaţiei Romane de Baschet au mai fost aleşi în FIBA Central Board următorii: Jean-Pierre Suitat (Franţa), David Reid (Australia, Celestine Adjanohoun (Benin), Jean-Michel Ramaroson (Madagascar), Michele O’Keefe (Canada), Anti Zitting (Finlanda), Usie Richards (Insulele Virgine), Marcelo Luis Bedoya Murto (Paraguay), Erick Thohir (Indonezia), Asterios Zois (Grecia), Karo Lelai (Papua Noua Guinee) şi Yuko Mitsuya (Japonia). Totodată, din FIBA Central Board mai fac parte preşedintele FIBA, trezorierul FIBA, secretarul general FIBA, preşedinţii celor cinci structuri regionale FIBA, dar şi un reprezentant al NBA şi unul al jucătorilor.

Tot în acest an, Carmen Tocală a devenit şi vicepreşedinte al structurii regionale FIBA-Europe, fiind pentru prima dată în istorie când baschetul românesc este reprezentat în conducerea forului continental, reaminteşte FRB.

Cele mai citite

Premierul Ciolacu a convocat ședința de guvern la Timișoara, unde PNL a acceptat să susțină candidatul PSD

Ședința de guvern din ziua de joi, 25 aprilie 2024, se va desfășura la Timișoara, reiese din comunicatele transmise de Guvernul României. Programul oficial al...

NAMI Beach Club & More – o experiență exclusivă de vară, oferită de Radisson Blu Hotel Bucharest, în inima orașului – se va deschide...

Legendara piscină de la Radisson Blu Hotel Bucharest devine NAMI Beach Club & More, o nouă destinație de vară, care urmează să își deschidă...

Pensionarii primesc cadou de Paști de la Guvern. Vor primi banii în avans

Guvernul a adoptat în şedinţa de joi hotărârea care permite plata pensiilor înaintea sărbătorilor de Paşti, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, subliniind că demersul...
Ultima oră
Pe aceeași temă