12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportCare sunt condiţiile opoziţiei pentru pacea de 40 de zile

Care sunt condiţiile opoziţiei pentru pacea de 40 de zile

Social-democraţii ar fi dispuşi să accepte moratoriul propus de Traian Băsescu doar dacă PDL o schimbă pe Roberta Anastase. Liberalii, mai pretenţioşi, vor ca discuţiile să pornească de la înlocuirea Guvernului Boc.

Apelul la încetarea războiului politic vreme de 30-45 de zile făcut de Traian Băsescu a provocat reacţii diferite din partea PSD şi PNL. Într-un foarte concentrat discurs în Parlament, preşedintele a declarat ieri că singura modalitate viabilă de adoptare a celor trei legi solicitate de FMI pentru continuitatea acordului este un moratoriu „pe termen limitat” care să ducă la deblocarea legiferării în cele două Camere ale Parlamentului. Este vorba de adoptarea cât mai rapidă a legii salarizării unitare, a legii pensiilor şi a legii bugetului pe 2011. „Drumul pe care se va merge rămâne la latitudinea dumneavoastră. România poate merge spre mai bine sau poate merge spre mai rău”, s-a adresat el deopotrivă partidelor de la putere, dar şi celor din opoziţie ai cărei reprezentanţi nu se aflau însă în sală.

Ponta: mesajul prezidenţial îi priveşte pe democrat-liberali

PSD s-a arătat deschis către negocieri cu arcul guvernamental, a transmis chiar că doreşte demult încetarea războiului, dar nu renunţă la condiţia iniţială de schimbare a preşedintei Camerei. „Şeful statului a vorbit de un moratoriu, nu a vorbit de o amnistie pentru hoţi. Nu a zis . A spus să încetăm o bătălie politică. Suntem pregătiţi oricând să revenim la lucrările Parlamentului atâta timp cât avem un partener care nu fură voturi şi care nu a fost dovedit în faţa opiniei publice că nu poate fi un partener de dialog. Altfel, suntem pregătiţi şi din această seară”, a declarat, ieri, Victor Ponta, după discursul şefului statului. Numai că puterea nu recepţionează mesajul în sensul dorit de Victor Ponta, cu toate că mai mulţi deputaţi şi lideri ai PDL au cerut de câteva ori în ultima lună înlocuirea Robertei Anastase. „Dacă am schimba-o acum ar părea că cedăm în faţa opoziţiei, pe de-o parte. Pe de altă parte, oatâta vreme cât ea are susţinere de sus (n.red- de la Cotroceni) nu putem să facem nimic”, comentau, marţi, aleşii PDL. 

Roberta, forţată de ai ei să parăsească preşedinţia Camerei?

„Ca să ieşim cu toţii onorabil din chestia asta, ea (n.red – Roberta Anastase) ar trebui să renunţe la funcţie. Să iasă în faţă şi să spună că e dispusă să se sacrifice pentru interesul naţional şi cu siguranţă poporul ar aplauda  gestul ei”, ne-au declarat surse  democrat-liberale din Parlament, care susţin însă că Anastase nu renunţă uşor la funcţie.  Întrebată însă dacă ia în calcul demisia, preşedinta Camerei a spus că „astfel de compromisuri nu se fac”.  „Situaţia se poate debloca într-un singur sens: prin înţelepciunea liderilor. Nu jucăm acum decât în sensul îmbunătăţirii activităţii Camerei Deputaţilor şi, repet, liderii de grup prin consens au adoptat şase principii, oamenii politici au blocat”, a completat Anastase. 

În pofida faptului că Roberta Anastase rezistă presiunilor, colegii săi se gândesc la alternative menite să calmeze opoziţia. Sulfina Barbu şi Ioan Oltean se  numără printre favoriţii la funcţia de şef al Camerei, dar ei ar putea fi impuşi numai în urma unei înţelegeri cu PSD. Liderii grupului PDL duc deja de câteva zile negocieri cu Victor Ponta astfel ca social-democraţii să îi ajute la schimbarea Robertei Anastase. Una dintre variantele care se discută între cele două partide presupune o înţelegere astfel ca PSD să-l schimbe pe Mircea Geoană de la Senat cu un alt social-democrat, dar apropiat de gruparea Ponta, fără ca PDL să încerce să saboteze demersul.  La fel ar urma să se întâmple şi la Cameră, dar între democrat-liberali. Soluţia este deocamdată la nivel de ipoteză, spun sursele citate. 

Antonescu: discuţiile să înceapă de la plecarea lui Boc

Spre deosebire de PSD, care avansează condiţii mai mici, Crin Antonescu pune condiţii maximale. Pornind de la un atac la adresa lui Traian Băsescu, despre care a spus că nu mai controlează nimic, nici măcar propriul partid, liderul liberal a declarat că o înţelegere între toate partidele parlamentare alese, deci nu cu UNPR, este necesară pentru „ieşirea României din înfundătura din care se află”. El a subliniat însă că PNL vrea dialog real nu „cum ar vrea Traian Băsescu să votăm orbeşte măsuri aberante”, pentru că „acesta nu e dialog, nu e moratoriu, nu e armistiţiu”. Şi mai important, dacă PSD pleacă de la ideea schimbării Robertei Anastase, Crin Antonescu vrea „să pornim de la premisa că „acest guvern trebuie să plece”. 

Această deosebire este cu atât mai relevantă cu cât în ultimele zile, Crin Antonescu a surprins prin atacuri virulente la adresa PSD, cu care a avut în 2009 un acord electoral, şi cu care îşi propunea ca în urma unei moţiuni de cenzură câştigătoare, să construiască un guvern de serviciu. În acest context, se înscrie şi atacul dur pe care UNPR l-a lansat ieri la adresa lui Crin Antonescu. Într-un comunicat transmis presei, UNPR spune că liderul liberal este „incompetent”, „leneş” şi „pune în pericol intereseul naţional”. E de amintit în acest context că legea pensiilor în forma dorită de FMI nu are acceptul UNPR, iar legea ANI a trecut în vară prin Parlament cu ajutorul PNL.

Elena Vijulie
Elena Vijuliehttp://elena-vijulie
Elena Vijulie, sef departament Politica
Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă