10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportCanotajul românesc a renăscut! Rezultate de excepție la Campionatul Mondial de la...

Canotajul românesc a renăscut! Rezultate de excepție la Campionatul Mondial de la Linz

Sportivii din România au cucerit două medalii de argint la Campionatul Mondial de la Linz. Astfel, Ancuța Bodnar și Simona Radiș au câștigat argintul în proba de dublu vâsle feminin (W2X), terminând cursa la doar o secundă după echipajul din Noua Zeelandă.

România a câștigat argintul și în proba masculină de patru rame (M4-), acolo unde echipajul format din Mihăiță Vasile Țigănescu, Mugurel Vasile Semciuc, Ștefan Constantin Berariu și Cosmin Pascari a terminat cursa în 06:11:410, la mică distanță de Polonia.

Țara noastră a participat la Mondialele de la Linz cu 11 echipaje și 41 de sportivi. Din totalul acestora, șapte echipaje vor concura la Jocurile Olimpice Tokyo 2020.

Calificarea la Omlimpiadă au obținut-o și echipajul feminin dublu vâsle categorie ușoară (LW2x), format din Ionela-Livia Cozmiuc și Gianina-Elena Beleagă, echipajul masculin dublu rame (M2-) format din Marius-Vasile Cozmiuc și Ciprian Tudosă, dar și echipajul feminin de dublu rame (W2-), format din Cristina-Georgiana Popescu și Amalia Bereș. 

De asemenea, va merge la Tokyo și echipajul masculin de dublu vâsle (M2x), format din Ioan Prundeanu și Marian-Florian Enache, dar și echipajul feminin de patru rame (W4-) format din Viviana Iuliana Bejinariu, Ioana Vrînceanu, Mădălina Bereș și Denisa Tilvescu.

„Sunt foarte bucuroasă că, după 20 de ani, Federația Română de Canotaj are din nou rezultate excepționale. Am câștigat două medalii de argint la Campionatul Mondial de la Linz și am reușit să calificăm pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo 7 echipaje din cele 11 cu care ne-am prezentat la start. Strategia Federației Române de Canotaj pentru acest Campionat Mondial a fost să călificăm bărcile mici. Ne-am îndeplinit obiectivul. Mai mult, în premieră pentru noi, la acest Campionat Mondial echipajele aliniate la start au fost de sine stătătoare; nu a mai fost nevoie să dublăm sportivi. De 20 de ani nu am avut atâtea bărci calificate și atâția sportivi la start”, a declarat Elisabeta Lipa, Președintele Federației Române de Canotaj.

Lipă i-a felicitat pe toţi sportivii, „de la primul la ultimul, pentru ambiţia şi dăruirea dovedită, pentru dorinţa de a se califica la Jocurile Olimpice”, antrenorii şi tot staff-ul medical, dar a ţinut să mulţumească şi Institutului de Osteopatie de la Roma, Institutului de cercetare sportivă, MTS, COSR, cluburilor care au dat sportivii, precum şi tuturor suporterilor români prezenţi alături de echipa olimpică a României.

„Privesc cu optimism către Jocurile Olimpice Tokyo 2020, unde îmi doresc să obţinem medalii cât mai strălucitoare”, a concluzionat Elisabeta Lipă.

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...
Ultima oră
Pe aceeași temă