15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportCanada va boicota Jocurile Olimpice, dacă acestea nu se amână

Canada va boicota Jocurile Olimpice, dacă acestea nu se amână

Cele două organizaţii “au luat decizia dificilă de a nu trimite echipe” la competiţia programată în această vară în capitala Japoniei, se arată într-un comunicat comun al celor două foruri, dat publicităţii duminică.

Canada devine, astfel, prima ţară care ia decizia să nu trimită sportivi la Tokyo, în cazul în care Jocurile se vor desfăşura aşa cum este prevăzut, între 24 iulie şi 9 august 2020.

“COC şi CPC solicită imperios Comitetului Internaţional Olimpic, Comitetului Internaţional Paralimpic şi Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii amânarea Jocurilor cu un an”, se precizează în comunicatul celor două instanţe, susţinute de comisiile sportivilor, organizaţiile sportive naţionale şi guvernul Canadei.

“Chiar dacă recunoaştem complexitatea inerentă a unei amânări, nimic nu este mai important decât sănătatea şi securitatea sportivilor noştri şi a comunităţii mondiale”, explică cele două organizaţii.

Tot în cursul zilei de duminică, Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a admis pentru prima oară posibilitatea unei amânări a competiţiei, solicitată tot mai insistent de lumea sportului. Forul olimpic mondial şi-a oferit un termen de patru săptămâni pentru a lua o decizie, asigurând totodată că o anulare pur şi simplu a Jocurilor de la Tokyo “nu figurează pe ordinea de zi”.

Ulterior, premierul japonez Shinzo Abe a recunoscut, tot în premieră, că decizia unei amânări a JO 2020 “ar putea deveni inevitabilă” dacă pandemia de coronavirus va împiedica organizarea acestora în condiţii sigure.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu anunță construcția noului stadion Dan Păltinişanu din Timișoara. Ce capacitate va avea

Premierul Marcel Ciolacu anunță, joi, noi investiții în Timiș, respectiv construcția noului stadion Dan Păltinişanu, cu o capacitate de 30 de mii de locuri,...

Lukașenko acuză Occidentul și opoziția de un atac cu drone pornit din Lituania

Serviciul de securitate din Belarus a susținut joi că a dejucat un atac asupra capitalei Minsk cu ajutorul unor drone lansate din Lituania, a...

Gigantul german BASF are un nou CEO

Markus Kamieth a fost numit preşedinte al Consiliului de Administraţie al conglomeratului german BASF SE, a informat compania prin intermediul unui comunicat transmis către...
Ultima oră
Pe aceeași temă