16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportCampionatul Mondial de MotoGP debutează pe 19 iulie. Programul complet al sezonului

Campionatul Mondial de MotoGP debutează pe 19 iulie. Programul complet al sezonului

Cursa de la Jerez va fi prima dintr-o serie de 13 Mari Premii care vor avea loc în Europa, potrivit Federaţiei Internaţionale de Motociclism (FIM).

“Posibilitatea de a organiza (ulterior) evenimente în afara Europei va fi evaluată şi confirmată înainte de 31 iulie”, a precizat FIM într-un comunicat.

“Însă, sezonul 2020 nu se va încheia mai târziu de 13 decembrie şi a va cuprinde maximum 17 evenimente”, inclusiv Marele Premiu al Qatarului, care a găzduit în luna martie doar cursele de Moto2 şi Moto3, înainte ca Mondialul de motociclism viteză să fie oprit.

Conform calendarului revizuit, comunicat de FIM, Spania va găzdui în total şapte curse, două la Jerez, două la Alcaniz (Aragon), două la Valencia şi una la Barcelona. Austria şi Italia vor organiza, la rândul lor câte două curse, în timp ce alte două Mari Premii se vor desfăşura în Cehia, respectiv Franţa.

Iată cum se prezintă noul program al CM de motociclism viteză:

19 iulie: Marele Premiu al Spaniei (Jerez)
26 iulie: Marele Premiu al Andaluziei (Jerez)
9 august: Marele Premiu al Cehiei (Brno)
16 august: Marele Premiu al Austriei (Spielberg)
23 august: Marele Premiu al Styriei (Spielberg)
13 septembrie: Marele Premiu al San Marino (Rimini/Italia)
20 septembrie: Marele Premiu al Emilia Romagna (Rimini/Italia)
27 septembrie: Marele Premiu al Cataloniei (Barcelona)
11 octombrie: Marele Premiu al Franţei (Le Mans)
18 octombrie: Marele Premiu al Aragonului (Alcaniz)
25 octombrie: Marele Premiu al provinciei Teruel (Alcaniz)
8 noiembrie: Marele Premiu al Europei (Valencia)
15 noiembrie: Marele Premiu al Comunităţii Valenciene (Valencia)

Rămân de confirmat până la 31 iulie: Marele Premiu al Qatarului (la clasa MotoGP), Marele Premiu al Americilor (Austin/SUA), Marele Premiu al Argentinei, Marele Premiu al Thailandei şi Marele Premiu al Malaeziei.

Cele mai citite

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

De ce să alegi călătoria cu autobuzul sau autocarul de la Bucureşti la Chişinău?

Călătoria cu autobuzul sau autocarul de la București la Chișinău poate fi o opțiune excelentă pentru cei care caută o modalitate confortabilă și accesibilă...

Crește cu 50% numărul de muncitori filipinezi așteptați în România anul acesta

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei Filipino-Române organizate de curând în Filipine, de către Departamentul de Muncitori Migranți, din cadrul Guvernului Filipinez, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă