Premierul Calin Popescu Tariceanu primeste doua bile albe, pentru: introducerea cotei unice de 16% si aprecierile favorabile la adresa Guvernului sau, cuprinse in Rapoartele de tara elaborate de Comisia Europeana.
Cele trei bile negre ii sunt acordate pentru: telefonul dat procurorului general Ilie Botos in cazul Patriciu; gestionarea deficitara a unor crize interne (inundatiile, gripa aviara) si atitudinea oscilanta privitoare la demisia sa din functia de premier.
Introducerea cotei unice de 16% a creat un mediu de afaceri competitiv in Romania, a atras investitii si resurse importante la bugete, prin largirea bazei de impozitare, si a adus beneficii salariatilor. De asemenea, cota unica a ajutat la debirocratizarea administratiei publice, prin eliminarea obligativitatii depunerii declaratiilor pe venitul global, in cazul majoritatii cetatenilor.
Prin asumarea raspunderii pentru reforma justitiei si a proprietatii, Cabinetul Tariceanu a reusit sa schimbe imaginea nefavorabila a Romaniei in plan extern, Bruxelles-ul remarcand in rapoartele anuale progrese vizibile in aceste domenii, asociate cu o intensificare a luptei anticoruptie.
Telefonul dat de Tariceanu lui Botos a inscris prima bila neagra in dreptul premierului, opinia publica condamnand asemenea practici, dar mai ales insistenta cu care seful Guvernului a sustinut ca nu a facut nimic imoral atunci cand a pus mana pe receptor. Scandalul „Telefonul” a fost lansat public de catre Elena Udrea, dupa ce aceasta a demisionat de la Cotroceni. Tariceanu s-a aparat insa, sustinand ca din partea sa „nu a fost nici un fel de interventie. M-am interesat si de alte cazuri sau am fost informat de procurorul general, spre exemplu, si de cazul Sechelariu. Eu, ca premier, sunt cel responsabil in legatura cu modul in care functioneaza justitia in Romania”.
Gestionarea deficitara a inundatiilor si a gripei aviare de catre Tariceanu l-a determinat pe seful statului, Traian Basescu, sa intervina direct la Palatul Victoria ca sa reglementeze lucrurile. Pentru aceasta, premierul inregistreaza cea de-a doua bila neagra. Anul trecut, Basescu i-a ocupat chiar scaunul lui Tariceanu de la Palatul Victoria pentru a da dispozitii vizand masurile care trebuie intreprinse in timpul inundatiilor. Recent, seful statului a parasit Spitalul Elias pentru a trage de urechi Guvernul din cauza extinderii gripei aviare si pentru a-i incredinta premierului comanda actiunilor sanitar-veterinare.
In fine, Tariceanu primeste cea de-a treia bila neagra pentru atitudinea sa oscilanta cu privire la demisia din Guvern. Dupa ce a anuntat public ca demisioneaza, in scopul declansarii procedurii anticipatelor, Tariceanu s-a razgandit si n-a mai demisionat nici pana in ziua de astazi.