14.6 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSportBundesliga s-ar putea relua pe 9 mai

Bundesliga s-ar putea relua pe 9 mai

“Da, 9 mai este o dată posibilă”, a precizat Armin Laschet, preşedintele conservator al landului Renania de Nord-Westfalia, la trei zile după o reuniune prin videoconferinţă între reprezentanţii celor 36 de cluburi din prima şi a doua divizie cu privire la o posibilă reluare a Bundesligii.

Una dintre condiţii, conform acestuia, este un consens între cele 16 landuri germane, în timp ce Liga germană de fotbal (DFL) aşteaptă undă verde din partea guvernului cancelarului Angela Merkel.

Markus Soeder, liderul conservator din Bavaria, landul cel mai afectat de pandemie, este de asemenea favorabil reluării meciurilor după data de 9 mai, fără public.

“Un weekend cu fotbal este mult mai suportabil decât un weekend fără fotbal”, a spus Soeder, care a subliniat însă că “jocul cu public este în totalitate de neconceput”.

“Nu vor mai fi meciuri cu spectatori în acest sezon”, crede şi Armin Laschet, în condiţiile în care marile adunări populare sunt interzise în Germania cel puţin până la 31 august, pentru a stopa răspândirea Covid-19.

Preşedintele DFL, Fritz Keller, regretă obligativitatea disputării meciurilor cu porţile închise. “Suntem foarte conştienţi de faptul că fotbalul fără suporteri este lipsit de sevă. Ştiu cât de mult îi doare pe fani să nu-şi poată susţine jucătorii din tribune”, a declarat acesta pentru revista Kicker.

DFL speră ca, în cazul reluării meciurilor, să poată finaliza sezonul până pe 30 iunie, pentru a debloca plata unei părţi din drepturile de televizare cu o valoare estimată la aproximativ 300 milioane euro.

Fără aceşti bani, Fritz Keller avertizează că există riscul ca “unii suporterii să nu mai poată asista la niciun meci al clubului lor, deoarece s-ar putea ca acesta să nu mai existe”.

Cu toate acestea, unii suporteri din întreaga ţară nu sunt de acord cu acest scenariu. “Reluarea fotbalului, chiar sub forma meciurilor cu porţile închise, nu este justificabilă. Ar fi o insultă pentru restul societăţii, în special pentru personalul sanitar”, a precizat grupul de suporteri Fanszenen Deutschlands într-un comunicat.

Un alt aspect care urmează să fie abordat joi este legat de efectuarea testelor pentru detectarea purtătorilor de Covid-19, la care jucătorii şi membrii staff-urilor tehnice ale cluburilor vor trebui să se supună. Potrivit presei, ar fi nevoie de 20.000 de teste, rezervate în mod normal bolnavilor şi îngrijitorilor, pentru a finaliza sezonul,.

“Ar fi o greşeală să foloseşti mii de teste pentru meciuri cu porţile închise, atunci când nu sunt suficiente pentru a-i testa pe asistenţii medicali şi pe profesori”, a protestat deputatul social-democrat şi epidemiologul Karl Lauterbach.

Fotbalul a fost oprit în Germania pe 13 martie, din cauza pandemiei de coronavirus, care a ucis peste 4.000 de persoane în această ţară şi a infectat 141.672, conform ultimelor date difuzate de Institutul Robert Koch.

Cele mai citite

Introducere în lumea lansetelor feeder

Pescuitul la feeder a devenit una dintre cele mai apreciate tehnici de pescuit în rândul pescarilor profesioniști și amatori din România. Atracția pentru această...

Dacă luptătorii împotriva cancerului sunt antrenați, de ce luptătorii împotriva propagandei sunt uciși?

Dacă limfocitele T-Helper pot fi antrenate în laborator pentru a lupta împotriva cancerului, de ce nu ar exista un factor imun și contra propagandei,...

Ciolacu, declarații cu privire la discuțiile din Qatar

Într-o vizită oficială în Doha, capitala Qatarului, premierul Marcel Ciolacu a purtat miercuri întrevederi semnificative, conturând perspectivele de cooperare și colaborare între România și...
Ultima oră
Pe aceeași temă