13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportBRD Bucharest Open: Jucătoarele din România debutează astăzi

BRD Bucharest Open: Jucătoarele din România debutează astăzi

Sorana Cîrstea, a cincea favorită, Irina Begu, Ana Bogdan, Irina Bara, Elena-Gabriela Ruse, Jaqueline Cristian, toate intrate direct pe tabloul principal, Patricia Ţig, venită din calificări, şi Alexandra Cadanţu, ca lucky loser, vor ataca marţi calificarea în optimile de finală.

Cel puţin una dintre ele are asigurată prezenţa în turul secund, Sorana Cîrstea sau Jaqueline Cristian, care vor fi adversare.

Irina Begu o va înfrunta pe Aleksandra Krunic (Serbia), în timp ce Ana Bogdan va avea meci greu cu principala favorită şi campioana en titre, letona Anastasija Sevastova.

Irina Bara va primi replica australiencei Jaimee Fourlis, Elena-Gabriela Ruse va juca împotriva cehoaicei Barbora Krejcikova, Patricia Ţig o va întâlni pe Anna Bondar (Ungaria), iar Alexandra Cadanţu o va avea ca adversară pe Kristyna Pliskova.

Turneul găzduit de Arenele BNR se desfăsoară între 13 și 21 iulie și are premii totale de 250.000 de dolari. Simona Halep are două trofee la București, cucerite în anii 2014 și 2016.

Cele mai citite

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...
Ultima oră
Pe aceeași temă