31.5 C
București
miercuri, 24 iulie 2024
AcasăSportBoureanu: Ca premier, cred că Emil Boc stă foarte bine acolo unde...

Boureanu: Ca premier, cred că Emil Boc stă foarte bine acolo unde este

Vicepreşedintele PDL Cristian Boureanu a declarat, duminică, că premierul Emil Boc „stă foarte bine acolo unde este”, pentru că „are de tras nişte linii” legate de activitatea sa de şef al Executivului., iar o discuţie legată de un nou premier va fi doar cu „noua conducere” a PDL, potrivit Mediafax.

„Eu, personal, cred că Emil Boc stă foarte bine acolo unde este, în această perioadă. Are de tras nişte linii – mă refer la premier şi nu la preşedinte de partid. Şi dezbaterea legată de premier nu-şi are în nici un caz locul acum. Există posibilitatea să-şi termine mandatul, dar, încă o data, discuţia va fi cu noua conducere”, a spus Boureanu, într-o emisiune a Europa FM.

Boureanu a reamintit că ideea schimbării prim-ministrului „a plecat” de la preşedintele Băsescu şi este „într-un fel apanajul” acestuia.

„Dânsul numeşte următorul premier. Şi atunci, avem nevoie de o construcţie. Deci, nu ne trezim peste noapte – gata, schimbăm premierul! – dar nu ne consultăm cu preşedintele, nu ne consultăm cu partenerii până la urma. Deşi premierul este de la PD-L, noi trebuie să luăm o decizie împreună cu partenerii noştri. Sunt dispuşi să aibe o rupere de ritm la Guvern?”, a comentat şi s-a întrebat Boureanu.

Vicepreşedintele PDL Cristian Boureanu este unul dintre susţinătorii oficiali ai candidaturii lui Vasile Blaga la preşedinţia PDL.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă