16.2 C
București
sâmbătă, 12 octombrie 2024
AcasăSportBorbely, despre majorarea TVA: Nu a existat o variantă mai bună

Borbely, despre majorarea TVA: Nu a existat o variantă mai bună

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat sâmbătă că UDMR a susţinut în Guvern majorarea TVA de la 19% la 24%, măsură pe care Uniunea o consideră cea mai bună în momentul de faţă, şi că a respins alte variante, precum creşterea CAS, potrivit NewsIn.

„Nu a existat o variantă mai bună în situaţia actuală. Am fost printre cei care au spus că, în momentul de faţă, nu avem ce face şi trebuie majorat TVA. Este o decizie onorabilă”, a declarat ministrul.

TVA va creşte cu cinci puncte procentuale, de la 19% la 24%, de la 1 iulie, a decis sâmbătă Guvernul. Măsura a fost luată după ce Curtea Constituţională a decis vineri, în urma analizării Legilor pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea, că articolul ce prevede reducerea tuturor pensiilor cu 15% este neconstituţional, precum şi cel care prevede recalcularea pensiilor de serviciu ale magistraţilor. Reducerea salariilor bugetarilor cu 25% este constituţională, au decis judecătorii Curţii. FMI a condiţionat acordarea următoarei tranşe din împrumut de aplicarea măsurilor prevăzute în cele două Legi.

Coaliţia a discutat în şedinţa de vineri seara varianta impozitării pensiilor mai mici de 1.000 de lei, propusă de Guvern, însă aceasta nu a fost asumată de reprezentanţii partidelor, prezenţi la întâlnire, potrivit unor surse politice.

Cele mai citite

Întâlnire între Vladimir Putin și președintele iranian în Turkmenistan: Ce au discutat cei doi șefi de stat

Președintele Vladimir Putin, aflat într-o vizită oficială în Turkmenistan, s-a întâlnit cu omologul său iranian pentru a discuta situația tensionată din Orientul Mijlociu, informează...

Sectorul care plătește cele mai mari salarii. Se fac angajări încă de pe băncile facultății

Salariile din România au înregistrat o creștere de 7,5% în 2024 comparativ cu anul precedent, conform studiului salarial realizat de Mercer Marsh Benefits. Pentru...

Armata rusă lansează o contraofensivă majoră în regiunea Kursk, recucerind teritorii strategice

Forțele armate ruse au inițiat o contraofensivă de amploare în mai multe zone din regiunea Kursk, ocupată de Ucraina la începutul lunii august. Conform unor...
Ultima oră
Pe aceeași temă