30.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSportBombă în Spania! Real Madrid și Barcelona, OUT din Cupă

Bombă în Spania! Real Madrid și Barcelona, OUT din Cupă

Barca, câştigătoarea a 30 de cupe naţionale (un record) a fost învinsă la limită pe terenul formaţiei Athletic Bilbao (scor 0-1), bascii marcând golul victoriei în prelungirile reprizei secunde a partidei de pe San Mames, prin atacantul Ianki Williams (90+3).

Acest eşec vine pe fondul crizei interne pe care o traversează clubul catalan, după conflictul dintre starul argentinian Lionel Messi şi directorul sportiv Eric Abidal.

Real Madrid, liderul din Primera Division, s-a înclinat pe teren propriu în întâlnirea cu Real Sociedad (scor 3-4). Oaspeţii au deschis scorul în prima repriză, prin norvegianul Martin Odegaard (22), jucător împrumutat de madrileni grupării din San Sebastian, iar apoi şi-au majorat avantajul în debutul reprizei secunde, graţie dublei suedezului Alexander Isak (54, 56). Fundaşul brazilian Marcelo a redus din handicap (59), însă Sociedad a refăcut diferenţa de trei goluri după reuşita lui Mikel Merino (69).

Real Madrid a dominat finalul jocului marcând de două ori, prin Rodriygo (91) şi Nacho Fernandez (90+3), goluri insuficiente însă pentru a mai schimba soarta calificării.

Athletic Bilbao şi Real Sociedad se alătură astfel formaţiilor Granada şi Mirandes (D2), care şi-au asigurat prezenţa în penultimul act al Cupei Spaniei în urma meciurilor disputate marţi şi miercuri.

Cele mai citite

Horia Constantinescu a demisionat din fruntea ANPC și va candida din partea PSD la Primăria Constanța

Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC. Constantinescu a anunțat, luni, că a semnat cererea de demisie din funcţia de preşedinte al Autorităţii...

Ce este foliculita, cum o tratăm și cum o putem preveni

Ce este foliculita? Foliculita este o afecțiune comună, în general benignă, a pielii în care foliculul de păr devine infectat/inflamat și formează o pustulă...

TOP 5 abilităţi esenţiale care te vor propulsa în carieră

Indiferent de traseul pe care-l alegi în carieră, vei avea nevoie de mai mult decât cunoştinţe specifice pentru a avansa. Soft skills sau abilităţile...
Ultima oră
Pe aceeași temă