14.4 C
București
marți, 17 septembrie 2024
AcasăSportBlocaj în dezbaterile la Legea educaţiei

Blocaj în dezbaterile la Legea educaţiei

Deputaţii au suspendat din nou lucrările în plen la Legea educaţiei, după ce social-democraţii au reclamat faptul că procedura de lucru nu le mai permite să-şi susţină în plen amendamentele respinse de către comisia de specialitate, scrie NewsIn.

După ce deputaţii votaseră primele 11 articole ale Legii educaţiei naţionale, Anghel Stanciu (PSD) i-a reproşat Robertei Anastase că nu supune la vot şi amendamentele respinse se comisie la aceste articole. „S-a venit cu o inovaţie de la distinsul vicelider al PNL, Eugen Nicolăescu care a cerut înainte respectarea Regulamentului, dar acum a înţeles că se trec amendamentele admise şi apoi intrăm pe cele respinse. Aşa ceva n-am mai văzut, dar ăsta nu-i un motiv să văd acum”, a spus Stanciu. El a fost sprijinit de Cristian Dumitrescu ce a argumentat că discutarea amendamentelor respinse după ce sunt votate cele admise îi pune în imposibilitate pe iniţiatorii amendamentelor respinse să le mai susţină deoarece multe dintre ele au prevederi contrare celor deja votate de plen.

În replică, deputatul UDMR Marton Arpad a susţinut că procedura este stipulată în Regulamentul Camerei, la articolul 110, alineatul 2 care precizează clar ordinea în care sunt supuse votului amendamentele, cele respinse urmând după cele admise. De asemenea, Marton a citat alineatul 3 care are următoarea formulare: „Camera se va pronunţa prin vot distinct asupra fiecărui amendament, în afară de cazul în care adoptarea unuia exclude acceptarea celorlalte”. „Dacă s-a dat un vot pe un amendament nu se mai supune votului amendamentul care contravine amendamentului adoptat”, a explicat deputatul UDMR.

Petru clarificarea aceste controverse, viceliderul grupului PSD Bogdan Niculescu-Duvăz a cerut o pauză de consultări, pauză a cărei durată, Anastase a stabilit-o până la ora 14.00. „Liderul grupului PSD a precizat ieri în Biroul Permanent faptul că dezbaterile vor dura o lună. Mă aşteptam ca aceste dezbateri să dureze o lună pe fond, nu e nicio problemă, putem să stăm. Cred că cu toţii avem dorinţa şi disponibilitatea de a avea o lege bună, dar în momentul în care începem să dezbatem nişte lucruri adoptate de plen, care sunt în conformitate cu Regulamentul, mi se pare că alunecăm uşor în ridicol. Sper să folosiţi cu bine această pauză de consultări şi să vă dea Dumnezeu gândul cel bun”, a spus Anastase înainte de suspenda şedinţa.

Cele mai citite

România depășește mai multe țări europene la numărul bancherilor cu câștiguri de peste 1 milion de euro pe an

România a depășit nouă țări europene în ceea ce privește numărul bancherilor cu câștiguri anuale de peste 1 milion de euro, conform datelor recente...

PMP și Forța Dreptei fac alianță și îl susțin pe Ludovic Orban la prezidențiale

Partidul Mişcarea Populară (PMP) şi partidul Forţa Dreptei (FD) au anunţat, luni, că formează o alianță în perspectiva alegerilor parlamentare și prezidențiale de la...

Londra, Antalya și Istanbul, în topul destinațiilor preferate de pe Aeroportul Otopeni, depășind rutele de business

Pentru prima dată în istoria datelor furnizate de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, care administrează Aeroportul Otopeni, destinaţiile Londra, Antalya și Istanbul se situează în...
Ultima oră
Pe aceeași temă