13 C
București
duminică, 13 octombrie 2024
AcasăSportBlaga, despre EXCLUDEREA lui Voinescu: Nu mă preocupă să dăm afară pe...

Blaga, despre EXCLUDEREA lui Voinescu: Nu mă preocupă să dăm afară pe nimeni din partid

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, întrebat dacă va discuta despre excluderea lui Sever Voinescu din PDL, că nu este preocupat să dea afară pe nimeni din partid, el menţionând totodată că sunt şi alte sancţiuni şi că PDL are nevoie de toţi oamenii, potrivit Mediafax.

„Nu mă preocupă să dăm afară pe nimeni din partid. O să am o discuţie şi cu domnul Sever Voinescu, organizaţia de la Constanţa şi-a menţinut punctul de vedere, o să am o discuţie cu domnia sa, sunt şi alte sancţiuni, avem nevoie de toţi oamenii”, a precizat Vasile Blaga, înainte de şedinţa PDL, întrebat în legătură cu o eventuală excludere din partid a lui Sever Voinescu.

Citeşte şi Blaga: Sever Voinescu nu este o ţintă pentru partid, dar situaţia sa va fi analizată în BPN

El a adăugat că nu l-a invitat pe Sever Voinescu la şedinţa BPN deoarece acesta nu mai este membru şi că o să aibă o discuţie cu acesta.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, declara, joi, la Constanţa, că Sever Voinescu nu este o ţintă pentru partid, dar că situaţia acestuia va fi analizată în cadrul Biroului Permanent Naţional după ce democrat-liberalii constănţenii l-au acuzat că a făcut campanie unui contracandidat al liderului PDL Constanţa, Gigi Chiru.

„Pentru noi nu este o ţintă Sever Voinescu, nu asta este problema. Problema este, şi surprinderea şi durerea chiar că am sesizat un coleg de-al nostru, chiar din conducerea partidului, la un moment dat vicepreşedinte, a făcut campanie pentru un contracandidat de-al nostru ceea ce nu s-a mai întâlnit, nu s-a mai văzut în viaţa politică românească. Am luat datele necesare, o să discutăm cu domnia sa, atât vă putem spune astăzi şi o să discutăm în Biroul Permanent Naţional”, a spus Blaga.

Citeşte şi Chiru vrea capul lui Sever Voinescu Chiru vrea capul lui Sever Voinescu

El a spus că documentele care îl încriminează pe Sever Voinescu sunt materiale promoţionale şi ziare de campanie în care susţine un alt candidat decât pe cel al partidului din care face parte.

De asemenea, prim-vicepreşedintele PDL, Cezar Preda, prezent la conferinţa de presă, a afirmat că Sever Voinescu a făcut politică mai mult pe reţele de socializare decât printre oameni şi că nu doreşte să comenteze afirmaţiile acestuia.

„Nu am o problemă cu Sever Voinescu, nu mă interesează, am văzut că dânsul a dat pe urmă un comentariu din ăsta de mare fineţe intelectuală cu privire la cine este el şi cine sunt eu. Dar nu mă interesează, nu e o ţintă pentru mine, pentru mine principala ţintă este să reconstruim partidul, să îl aşezăm în bătălie cu politici coerente de opoziţie. Aşa că nu mă interesează să dau răspunsul unuia, la doi sau trei oameni care şi-au făcut politica pe blog sau pe reţele de socializare. Eu mi-am făcut pe uliţele acelea murdare, pline de noroi, şi în care mi-am primit şi scuipatul în faţă şi strânsul de mână, eu aşa îmi fac politică”, a spus Cezar Preda.

Citeşte şi Blaga, despre excluderea lui Voinescu: Nu reprezintă o ţintă, dar nu pot să fiu de acord ca un membru al partidului să apară pe afişele contracandidaţilor

La rândul său, preşedintele PDL Constanţa, Gigi Chiru, a precizat că măsura potrivită care trebuie luată în cazul Sever Voinescu este cea a excluderii din partid, dar că hotărârea va aparţine Biroului Permanent Naţional.

„Noi ne-am exprimat în acest sens, am spus că în opinia noastră, a organizaţiei Constanţa, astfel de atitudini nu pot fi tolerate, drept pentru care am solicitat BPN să ia măsuri, iar măsura excluderii, în opinia noastră, este una potrivită. Dar Biroul Permanent Naţional este suveran şi aşteptăm decizia”, a spus Gigi Chiru.

Săptămâna trecută, prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda l-a acuzat pe Sever Voinescu de „trădarea” partidului şi a susţinut că singurul lucru pe care îl poate cere acesta este să fie dat afară, Voinescu replicând: „Cine e acest Cezar Preda? Ca să-l pot băga în seamă trebuie întâi să mă asigur că există. Există?”.

Preda l-a acuzat pe Voinescu de faptul că în campania electorală a susţinut candidatura fostului deputat PDL Maria Stavrositu chiar şi după ce aceasta a decis să candideze din partea PPDD.

Fostul preşedinte al PDL Emil Boc i-a sfătuit pe membrii partidului să se adune, nu să se excludă, şi le-a reamintit că adversarii sunt în afara PDL, nu în interior.

Cele mai citite

Alex Salmond, fost premier al Scoției, a murit la 69 de ani

Fostul premier scoţian Alex Salmond, fervent apărător al independenţei Scoţiei, a murit la vârsta de 69 de ani, au anunţat sâmbătă membri ai Partidului...

România învinge Cipru cu 3-0 în deplasare în Liga Națiunilor și conduce grupa din care face parte

Naţionala de fotbal a României a învins echipa Ciprului cu scorul de 3-0 (3-0), sâmbătă seara, pe AEK Arena din Larnaca, în Grupa a...
Ultima oră
Pe aceeași temă