4.5 C
București
duminică, 1 decembrie 2024
AcasăSportBlaga: Adriana Săftoiu a acceptat să devină purtător de cuvânt al PDL

Blaga: Adriana Săftoiu a acceptat să devină purtător de cuvânt al PDL

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, că i-a propus fostului deputat PNL Adriana Săftoiu, fost purtător de cuvânt al Preşedinţiei în primul mandat al preşedintelui Traian Băsescu, să devină purtător de cuvânt al PDL, iar aceasta a acceptat, informează Mediafax.

El a făcut această declaraţie răspunzând unei întrebări înainte de şedinţa BPN al PDL.

Blaga a precizat că subiectul va fi discutat în şedinţa Biroului Permanent Naţional al PDL.

Preşedintele PDL a subliniat că Adriana Săftoiu este membru al partidului.

De asemenea Vasile Blaga a negat faptul că numirea Adrianei Săftoiu în funcţia de purtător de cuvânt al PDL ar putea fi un gest de frondă faţă de Traian Băsescu, având în vedere că aceasta a fost consilier prezidenţial în primul mandat de preşedinte al lui Traian Băsescu.

„Nu am avut niciodată în gând această nominalizare cu această intenţie. Nici pe departe. Dimpotrivă, discutăm despre o persoană foarte serioasă, despre care am convingerea că va aduce plus valoare partidului în tot ceea ce înseamnă sistemul nostru de comunicare care a avut de suferit în ultima perioadă şi împreună cu Negoiţă (Liviu Negoiţă – n.r.) vor face o echipă foarte bună”, a precizat liderul democrat-liberal.

Vasile Blaga a precizat că o cunoaşte foarte bine pe Adriana Săftoiu şi a lucrat excepţional cu aceasta „într-o perioadă asemănătoare pentru PDL, 2001-2004”.

El a arătat că prezentarea noului purtător de cuvânt al PDL se va face după ce se va discuta acest subiect în BPN.

„Am discutat cu foarte mulţi colegi şi astăzi va fi prezentarea după ce vor vota colegii”, a adăugat Vasile Blaga.

Adriana Săftoiu a mai fost purtător de cuvânt al PD, între 2001 şi 2004, iar în perioada 2005 – 2007, la începutul primului mandat de preşedinte al lui Traian Băsescu, a fost consilier prezidenţial pe probleme de comunicare.

Adriana Săftoiu a demisionat la 28 martie 2007 de la Cotroceni, declarând că motivele sunt de natură personală: „E doar o măsură administrativă. Rămân în continuare un susţinător al politicii şi proiectelor lui Traian Băsescu”.

Demisia Adrianei Săftoiu a avut loc la zece zile după ce soţul ei, Claudiu Săftoiu, a demisionat din funcţia de director al SIE.

După o perioadă, Adriana Săftoiu a devenit membru PNL, ajungând deputat al acestei formaţiuni, postură din care a criticat în unele rânduri anumite decizii ale preşedintelui Băsescu. În unele ocazii, acesta i-a replicat.

Vasile Blaga a câştigat, recent, un nou mandat în fruntea PDL, victoria sa fiind contestată de Elena Udrea, dar şi de preşedintele Băsescu. Şeful statului a anunţat, la scurt timp după declararea oficială a lui Blaga drept preşedinte PDL, că se desparte de acest partid.

 

Cele mai citite

1 Decembrie: Ziua în care sufletul românesc s-a unit sub un singur steag

Alba Iulia, 1918 a reprezentat puntea dintre visul Unirii și mândria națională La 1 Decembrie, în fiecare an, românii din țară și din întreaga lume...

Călin Georgescu: Am votat pentru respect, pentru responsabilitate politică totală, dedicată neamului românesc

După declarația de la ieșirea de la urne, Călin Georgescu a plecat fără să răspundă întrebărilor jurnaliștilor Călin Georgescu a votat, alături de soţia...

Hassam Louka, șeful securității siriene, a vrut să-l aresteze pe Bashar al-Assad și familia lui

Regimul lui Bashar al-Assad se confruntă cu o dublă amenințare: o tentativă de lovitură de stat condusă de șeful securității Hassam Louka în Damasc...
Ultima oră
Pe aceeași temă