Finala Cupei Germaniei și-a închis conturile înainte de vreme. Nu trecuse decât jumătate din prima repriză și bavarezii aveau deja două goluri în plus pe tabela de marcaj: Alaba, min.16, și Gnabry, min.24. Meciul fără spectatori a curs într-o singură direcție și imediat după pauză, când scorul a urcat la 3 – 0 la mai puțin de o oră de start, gol semnat de Lewandowski.
Leverkusen a avut de doi bani speranță după ce a înscris în minutul 63 prin Bender dar nu a avut forța de a pune în real pericol poarta celor de la Bayern care au știut să gestioneze perfect situația. Ultimele minute ale Finalei Cupei au adus încă două goluri, câte unul de fiecare parte, Lewandowski, respectiv Havertz din lovitură de la 11 metri.
Bayern Munchen câștigă cu 4 – 2 și îți adaugă în vitrina cu trofee cea de-a 20-a Cupă a Germaniei, încununând un sezon intern perfect după ce își trecuse în cont titlul de campioană devansând cu 13 puncte echipa Borussia Dortmund.