25.3 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSportBăsescu: Îi invit pe toţi cei care dau lecţii Guvernului să mă...

Băsescu: Îi invit pe toţi cei care dau lecţii Guvernului să mă sune că vor să fie premieri

“Viaţa de politician la vârf nu este grea. E foarte uşor să dai din gură, dar să nu ai în spate responsabilităţi pe care să ţi le asumi. E foarte uşor să dai lecţii, dar să nu pui mâna să urneşti ceva. Îi invit în arenă pe cei care tot dau lecţii. Să-mi dea un telefon să-mi spună: aş vrea să fiu prim ministru“, a spus preşedintele Traian Băsescu într-un interviu acordat Radio România Actualităţi.

Preşedintele s-a referit la politicienii şi la specialiştii care îşi expun părerile în presă, uneori aceştia provenind chiar din instituţii respectabile precum Banca Naţională, dar care cum aud de implicare în guvernare sau de funcţia de premier, “fug ca picaţi cu ceară”.

Băsescu a negat că premierul Emil Boc urmează să fie schimbat. “Stabilitate este singurul cuvânt pe care îl am de spus celor care discută despre remaniere guvernamentală la televizor. Stabilitatea politică este esenţială pentru o ţară care încă se afla în criză, cum se află toate statele UE”.

Traian Băsescu a vorbit în interviu şi despre ieşirea din criza economică şi a explicat că asistăm la un început timid, dar că în 2012 se aşteaptă la “salturi sustenabile”.

“Există un element care vorbeşte foarte mult despre calitatea cabinetului (Boc). Au fost cam 40 de obiective pentru trimestrul 1 în acordul cu FMI. Este pentru prima oară în istoria post-decembristă când toate cele aproximativ 40 de obiective au fost atinse la timp, fără amânări. Realitatea este că şi-au făcut treaba (miniştrii)”, a spus Băsescu.

Preşedintele a recunoscut însă că mai sunt multe ţinte de atins: transformarea sectorului bugetar într-unul competitiv şi privatizarea managementului regiilor autonome de stat ar fi primele dintre acestea.

“Nu doar România este în criză, toată Europa este în criză. Putem considera că am ieşit din criză când începem să avem o creştere sustenabilă de peste 3%, ceea ce începe să genereze efecte şi pentru cetăţean. Cât timp creşterea este de 0,5-0,6%, nu putem spune că nu există riscul deprecierii. Să sperăm că anul 2012 ne va aduce aceste salturi sustenabile”, a mai adăugat Băsescu.

El a mai precizat care este deosebirea dintre explozia economică din 2007-2008 şi creşterea minusculă din prezent: “Spre deosebire de creşterea din 2007-2008, care a fost stimulată de bula imobiliară, de un consum excesiv, stimulat chiar de bănci prin acordarea de credite cu buletinul şi de o creştere nesustenabilă a salariilor în sectorul bugetar, acum vorbim de o creştere, cât de mică este ea, sustenabilă”.

Cele mai citite

Horia Constantinescu a demisionat din fruntea ANPC și va candida din partea PSD la Primăria Constanța

Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC. Constantinescu a anunțat, luni, că a semnat cererea de demisie din funcţia de preşedinte al Autorităţii...

Azi încep depunerile de candidaturi pentru alegerile locale

Partidele politice, alianţele, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi vor putea, începând de astăzi până pe 30 aprilie, ora 23:59, să depună...

După toate celelalte probleme, companiile vor fi lovite și de greva la Registrul Comerțului

Greva la Registrul Comerțului este de natură să afecteze companiile din România, explică un articol publicat pe site-ul termene.ro. Sindicatul Angajaților din Oficiul Național al...
Ultima oră
Pe aceeași temă