20.7 C
București
miercuri, 11 septembrie 2024
AcasăSportBăsescu: Formularea CE la Legea ANI - extrem de dură; poate aude...

Băsescu: Formularea CE la Legea ANI – extrem de dură; poate aude şi Frunda

Preşedintele Traian Băsescu se întreabă dacă nu cumva toate celelalte instituţii ale statului român îşi vor pierde credibilitatea urmare a deciziilor Curţii Constituţionale şi a întrebat „în al cui interes politic” s-au luat deciziile privind pensiile judecătorilor, ANI, DLAF, potrivit Mediafax.

„Mă întreb dacă nu cumva toate celelalte instituţii ale României îşi vor pierde credibilitatea, având în vedere că mult prea multe decizii ale Curţii Constituţionale au avut efecte în relaţiile internaţionale şi în combaterea efectelor crizei”, a afirmat Traian Băsescu, într-o conferinţă de presă organizată la Palatul Cotroceni.

Şeful statului a menţionat că a văzut o declaraţie a preşedintelui Curţii Constituţionale, Augstin Zegrean, care definea CC drept „o instituţie politico-juridisdicţională”.

„Mă întreb în al cui interes politic s-au luat deciziie privind pensiile judecătorilor, amputarea Legii ANI, amputarea DLAF, care are rolul de verificare a banilor europeni utilizaţi în România”, a adăugat preşedintele Băsescu.

Băsescu a mai spus că formularea din raportul CE privind noua Lege a ANI i se pare „extrem de dură, pe bună dreptate”, el citând din document şi menţionând, la un moment dat, că „poate aude şi domnul Frunda”.

El a citat din raportul CE care constată că „noua Lege ANI subminează grav eficacitatea procesului de verificare, de sancţionare şi de confiscare a bunurilor nejustificate şi nu este conformă cu angajamentele asumate de România la momentul aderării”.

„Formularea Comisiei Europene mi se pare extrem de gravă, pe bună dreptate”, a adăugat Traian Băsescu.

Şeful statului a continuat să citeze din raport: „Noua lege întrerupe dezvoltarea încurajatoare a ANI şi încalcă angajamentele luate de România în momentul aderării”. În acest moment, Băsescu a spus: „Poate află şi domnul Frunda”.

Băsescu a citat din nou din document, precizând că formularea acestuia i se pare „foarte gravă”.

Parlamentul şi Guvernul au responsabilitatea de a modifica Legea ANI conform angajamentelor

Preşedintele a declarat că Parlamentul şi Guvernul au obligaţia de a modifica Legea ANI, dar în condiţiile angajamentelor luate de România la momentul aderării la UE şi că decizia de luni a Curţii Constituţionale creează condiţiile modificării acestei legi.

Băsescu a menţionat că raportul CE conţine o formulare potrivit căreia, în mod clar, Parlamentul şi Guvernul au responsabilitatea de a modifica legea care a fost declarată neconstituţională, dar în condiţiile angajamentelor luate de România la momentul aderării la UE.

„Deci e o solicitare expresă către Parlament şi Guvern să refacă urgent Legea ANI”, a spus şeful statului. El a apreciat că decizia de luni a Curţii Constituţionale creeză aceste condiţii.

În opinia sa, acest lucru trebuie făcut în aşa fel încât să se răspundă angjamentelor României, care vizau în principal posibilitatea de a se urmări ce se întâmplă cu averea unui demnitar în timpul mandatului public.

Referirile la achiziţiile publice nu aveau ce căuta în Raportul CE

Băsescu a declarat că este de acord cu formularea din raportul Comisiei Europene referitoare la achiziţiile publice, dar a precizat că aceasta „nu avea ce căuta” în document, pentru că nu reprezintă parte a MCV.

Şeful statului este de acord cu formularea din raportul CE privind necesitatea asigurării transparenţei în achiziţiile publice. „Dar nu avea ce căuta aici”, a adăugat Băsescu. El a precizat că achiziţiile publice nu constituie parte a Mecanismului de Coordonare şi Verificare (MCV).

Raportul CE – aprecieri corecte privind realităţile tehnice, debalansat politic

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că raportul Comisiei Europene este, pe fond, un document care face aprecieri corecte cu privire la realităţile tehnice, dar care este „debalansat în privinţa unor aprecieri politice”.

Şeful statului a adăugat că „raportul trebuie foarte bine cunoscut”.

El a precizat, de asemenea, că „ar fi optim” dacă cei care se angajează în dezbateri referitoare la raportul CE ar citi documentul.

Cele mai citite

Plafonul neimpozabil pentru pensiile militare va urca de la 2000 de lei la 3000 de lei

Ministerul Finanțelor a pus astăzi în dezbatere publică proiectul de orodonață de urgență de completare a Legii nr. 244/2024 pentru modificarea alin. (1) al...

Jair Bolsonaro a obținut despăgubiri după ce Lula da Silva l-a acuzat de furt din palatul prezidențial

Mobilierul presupus furat se afla de fapt în depozit: acuzat de preşedintele brazilian Lula că a subtilizat bunuri publice când a părăsit puterea, predecesorul...

Ploiești: Un bărbat de 44 ani a fost ucis prin înjunghiere în fața unui magazin

Un bărbat în vârstă de 44 de ani a murit, marţi seara, după ce a fost înjunghiat în faţa unui magazin din municipiul Ploieşti. Potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă