-0.1 C
Bucharest
Friday, 8 December 2023
HomeSportBăsescu: Am scris NU pe scrisoarea în care premierul Ponta cerea să...

Băsescu: Am scris NU pe scrisoarea în care premierul Ponta cerea să meargă el la Consiliul European de la Bruxelles

Președintele Traian Băsescu nu a dorit să comenteze gestul premierului de a-i trimite o scrisoare prin îi cere să reprezinte România la Bruxelles.

Întrebat de jurnalişti despre scrisoare, la finalul declaraţiei pe care a făcut-o la Aeroportul ”Henri Coandă”, înainte de plecarea la Bruxelles, Traian Băsescu a spus ”Bună ziua” şi a plecat de la pupitru. Totuşi, în timp ce se îndrepta spre ieşirea din Salonul oficial al aeroportului, Traian Băsescu a spus: ”Am scris pe ea «Nu»”.

Preşedintele Traian Băsescu pleacă, marţi, la Bruxelles, unde va participa la dineul de lucru al şefilor de stat sau de guvern din statele membre ale Uniunii Europene, în formatul Consiliului European.

Premierul Victor Ponta a anunţat, luni, că îi va trimite o scrisoare oficială preşedintelui Traian Băsescu pentru a participa la Summit-ul Consiliului European care are loc la Bruxelles marţi.

Ponta declara, luni seară, că nu a primit încă niciun răspuns din partea preşedintelui Traian Băsescu la scrisoarea pe care i-a trimis-o privind participarea la summit-ul Consiliului European.

Premierul român Victor Ponta a ajuns marți la Bruxelles, urmând să participe la întâlnirea șefilor de stat și a premierilor membri ai Partidului Socialiștilor Europeni, în vederea pregătirii reuniunii informale a Consiliului European. 

În urma discuției purtate luni cu coaliția de guvernare, premierul ponta a anunțat că opțiunea principală a României în privința viitoarei Comisii o reprezintă păstrarea portofoliului Agriculturii, dar posibil și obținerea ”Justiției”, scrie Agerpres. 

Potrivit premierului, România va avea o slabă putere de negociere pentru un reprezentant în Comisia Europeană, motivând că la discuțiile de la Bruxelles va merge președintele Traian Băsescu.

Cele mai citite

Banii la cercetare, așteptați din mediul privat. Un nou cod fiscal din ianuarie

Cheltuielile bugetare în 2024 vor fi cu 48 de miliarde de lei mai mari decât cele din 2023, estimează ministrul Finanțelor. În cel mai...

Modificări privind programul de gestionare a câinilor fără stăpân. Iohannis a semnat decretul

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, actul normativ care modifică şi completează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a...

Premierul Ciolacu s-a întâlnit cu secretarul general al ONU

Premierul Marcel Ciolacu, aflat în vizită la New York, s-a întâlnit cu secretarul general al ONU, António Guterres. Întâlnirea de la sediul ONU a avut...
Ultima oră
Pe aceeași temă