13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSportBarcelona, anihilată de Napoli. Catalanii au smuls cu greu o remiză

Barcelona, anihilată de Napoli. Catalanii au smuls cu greu o remiză

Gazdele au deschis scorul prin belgianul Dries Mertens (30), dar Antoine Griezmann a restabilit egalitatea după pauză (57).

Napoli a dominat prima repriză, în care Barca nu a reuşit să îşi creeze nicio ocazie decentă. Mertens a avut prima oportunitate (10), dar şutul său a fost reţinut de Ter Stegen. Portarul german a fost nevoie să se întrebuinţeze la centrarea lui Callejon (17), care nu a reuşit să îl găsească pe Zielinski, aflat demarcat în careu.

Mertens a înscris (30), cu un şut la colţul lung, după o pasă venită de la Zielinski. Belgianul a ajuns astfel la 121 de goluri marcate pentru Napoli, fiind golgheterul all-time al grupării, record deţinut până acum la egalitate cu slovacul Marek Hamsik.

Napoli putea intra la cabine cu un avantaj mai mare, dar Manolas (42) a reluat pe lângă poartă la colţul scurt centrarea lui Callejon.

Barca a reuşit să fie mai periculoasă după pauză, iar Griezmann (57) a marcat din centrarea lui Nelson Semedo, găsit excelent de Sergio Busquets cu o pasă în adâncime.

Napoli şi-a mai creat două ocazii bune de gol, prin Insigne (61), al cărui şut a fost respins de Ter Stegen, goalkeeper-ul remarcându-se şi la şutul lui Callejon (63).

Barca a mai avut şansă de gol, prin Umtiti (76), care a reluat peste poartă centrarea lui Messi din corner.

Dacă la Napoli nu a putut evolua Koulibaly, Barca a fost lipsită de Luis Suarez şi Ousmane Dembele, l-a pierdut pe Vidal, care a primit două cartonaşe galbene în decurs de câteva secunde, iar pe final Pique a ieşit accidentat. Şi Mertens a ieşit accidentat la Napoli.

Manşa secundă se va juca în data de 18 martie, la Barcelona.

Cele mai citite

Rolul ficatului în eliminarea toxinelor din organism

Una dintre principalele funcţii ale ficatului este detoxifierea. Acest organ esenţial al organismului este responsabil pentru metabolizarea şi eliminarea toxinelor, curăţarea sângelui prin filtrarea...

USR: Guvernul Ciolacu minte când spune că ia măsuri în favoarea consumatorilor şi că scade facturile românilor

Reprezentanţii USR consideră că Guvernul PSD-PNL ''minte'' atunci când spune că reduce facturile românilor şi că, de fapt, continuă să întreţină schema prin care oamenii...

Oamenii de știință din Israel au făcut o descoperire remarcabilă legată de o supernovă

În urmă cu aproximativ 20 de milioane de ani, într-o galaxie nu foarte îndepărtată, o stea de mari dimensiuni a explodat şi a trimis...
Ultima oră
Pe aceeași temă