6.1 C
București
vineri, 29 noiembrie 2024
AcasăSportAtmosferă incendiară la Călărași

Atmosferă incendiară la Călărași

Pentru a cincea oară consecutiv, Federația Română de Fotbal a organizat turneul final al Cupei României în format cu patru echipe, cu semifinale și finală în două zile. Sala Polivalentă ”Ion. C. Neagu” din Călărași a fost gazda acestui eveniment major la care au participat patru dintre cele mai bune echipe din țară. Marea absentă a fost Informatica Timișoara, deținătoarea en titre a trofeului, dar și campioana în exercițiu.

Primul meci al cuplajului a fost cel dintre United Galați și CSM Tg. Mureș, formație din eșalonul secund. Gălățenii au condus cu 1-0 după un gol superb marcat de Lascu, dar mureșenii, lideri virtual promovați în Liga a II-a, au oferit o replică peste așteptări. Ei au egalat după o schemă cu portar avansat, omul în plus fiind chiar jucătorul desemnat să poarte tricoul de goal-keeper.

Prelungirile au fost evitate de către antrenorul jucător de la Galați, Florin Ignat, care, cu 55 de secunde înainte de final, a trimis un șut puternic din afara semicercului, la un corner. United Galați s-a impus astfel cu 2-1 și s-a calificat pentru finala de aseară.

 

Cea mai mare performanță pentru Dunărea Călărași

 

În cea de-a doua semifinală, la care au fost prezenți aproape 1.000 de spectatori, gazda patrulaterului, Dunărea Călărași, a învins-o pe redutabila Autobergamo Deva, finalista ultimelor două ediții de Cupa României, cu un neverosimil 5-2. A fost din nou un meci în care futsalul s-a ridicat la un nivel calitativ deosebit. Hunedorenii, mai maturi și mai experimentați, au păcătuit prin scheme ușor de ghicit și prin utilizarea unui număr restrâns de sportivi, în fazele-cheie. Portarul Toniță, titularul naționalei, a greșit la primul gol, însă româno-portughezul Paulo Ferreira a marcat cu câteva secunde înainte de pauză un gol de kinogramă, șutând imparabil la vinclu.

În partea secundă, dunărenii au preluat conducerea cu 2-1 și cu 3-2, iar finalul a semănat mai degrabă cu un meci de hochei pe gheață. Autobergamo a forțat cu înlocuirea portarului, așa că, pe două intercepții, călărășenii au marcat din propria jumătate de teren. Scor final 5-2 pentru Dunărea Călărași, care scrie istorie pentru municipiul și județul danubian, calificându-se în finala Cupei României.

Interesant de semnalat, pentru trofeu, aseară, de la ora 18.00, s-au întâlnit două echipe cu antrenori jucători: Florin Ignat la United Galați, respectiv Marian Țotârcă la Dunărea Călărași.

Vom reveni cu amănunte!!

Cele mai citite

De la Chișinău la destinațiile cheie ale Moldovei

Moldova este o țară mică, dar plină de locuri fascinante care merită vizitate. De la Chișinău, capitala vibrantă a țării, există o rețea de...

Fost fotbalist spaniol arestat pentru trafic de droguri! Jonathan Valle, implicat într-un scandal de amploare

Jonathan Valle, fost mijlocaș ofensiv care a jucat pentru echipe precum Malaga, Lugo și Leganes, a fost reținut de poliția spaniolă în cadrul unei...

Ce promite PSD pentru 1 Decembrie, data alegerilor parlamentare: Stabilitate și sprijin pentru tineri și familii

Locuințe accesibile, sprijin pentru natalitate și măsuri pentru părinți sunt masurile pe care le promit actualii guvernanți daca rămân la frâiele puterii. Votul din 1...
Ultima oră
Pe aceeași temă