Pe masura ce scrierile Pr. Andrei Scrima sunt publicate, ma edific: romanii au avut un telog pentru secolele viitoare. Ultimele doua volume din seria Andrei Scrima de la Ed. Humanitas se intituleaza "Experienta spirituala si limbajele ei", respectiv "Ortodoxia si incercarea comunismului". Acestea sunt mult prea stufoase pentru aceasta modesta tableta, de aceea ma voi opri strict la cel de-al doilea volum si la scrisorile pe care A. Scrima le trimitea din lume catre fratii sai din "Rugul aprins" dar si unor figuri importante, nemembre ale grupului de la Antim, precum Anton Dumitriu, Valeriu Anania sau PF Justinian.
Prin ce sunt exceptionale unele scrisori, mai ales primele, cele dinaintea arestarii membrilor "Rugului aprins"? Tocmai prin tensiunea spirituala pe care o degaja, prin marturia unui Timp pe care acesti oameni il traiau la o intensitate greu de cuantificat astazi, prin intrebarile si solutiile pe care le-au gasit (Pr. Scrima, in primul rand) la problematica spirituala a veacului: intalnirea dintre principalele confesiuni crestine, dialogul intre ortodocsi si catolici, dialogul interrelios, interferenta cu modernitatea, etc.
Ma voi opri la tema calatorului. "Nimic nu poate egala izbucnirea constiintei ca Domnul lucreaza in noi ca in cerul sau (acest "in" e cu adevarat supranatural); din acea clipa, lumea se desfasoara – se dezvaluie – intr-un alt fel"(p.395) spune A. Scrima pornind de la noua sa conditie, aceea de calator prin lume, odata scapat din inchisoarea Romaniei comuniste. Este constiinta unui rugator profund subtil si inteligent, atent la ceea ce se petrece cu el odata intrat pe Cale: "Am simtit ca, din momentul acela, m-am eliberat de "calatorie" si ca intram pe "cale": ceea ce e cu totul altceva. Esti pe cale numai atunci cand calatoria din afara se intretaie cu itinerariul launtric in tot atatea semne de cruce; intaietatea nu mai apartine atunci unui drum sau celuilalt, ci Celui care le imbratiseaza prin semnele prezentei Sale si le creeaza prin aceasta imbratisare: iata ca, intr-adevar, calea este Dumnezeu cel Viu, si, in afara de El, calatoria este iluzorie si divertisment"(p.394). Cata iluzie si divertisment se petrece in jurul nostru, ramane sa-si raspunda fiecare dintre noi. Caci toti suntem calatori prin lume mai mult sau mai putin constienti. Inclusiv aceia care, din diverse motive, stau tintuiti in acelasi loc. Ba acestia au o sansa in plus de a calatori cu adevarat.
Voi reveni, sper, la aceste carti ale lui Andrei Scrima, personalitate regala a crestinismului romanesc si universal, care abia astazi incepe sa se dezvaluie public in intreaga sa complexitate prin efortul celor care i-au fost aproape – cartea de fata fiind ingrijita de Vlad Alexandrescu – oamenii avand rolul esential pe cale: "Am inteles acum ca itinerarul interior e cel ce trece prin oameni si deci prin istorie – nu cel ce trece prin peisaj si geografie"(p. 397), constata calatorul.
