Sunt carti de care nu ai nici o idee, dar care pur si simplu te iau ele prin surprindere si in felul acesta reusesc sa-ti repare neglijenta vinovata. Una din aceste carti venita de curand la redactie este semnata de Horia Ion Groza, se intituleaza Treptele de vazduh ale sufletului si setea de Dumnezeu, aparuta la Criterion Publishing House, editura pe care uneori cu nepermise stangacii dar si cu foarte bune intentii o conduce poetul Gabriel Stanescu.
Din aceasta carte retinem tot felul de insemnari interesante si importante care ne pot insenina sufletul si care in felul acesta isi indeplinesc functia. Iata una dintre ele: "In acatistul catre blandul prea cuviosul parintele nostru Dimitrie cel Nou din Basarabi, ale carei sfinte moaste se afla la Patriarhie scrie: vazandu-te cum in trup fiind ai biruit pe demonul cel fara de trup… aceasta este marea dificultate a travaliului nostru, in trup fiind, deci in plina lume a slabiciunilor, luptam cu ispititorul nostru fara de trup; deci fara arme egale, ispititorul folosind tot felul de nuante mai putin perceptibile sau chiar imperceptibile in prinderea noastra in captivitatea raului si a pacatului…
Fara indoiala, asemenea randuri parca nu mai tin acum. Omul modern, postmodern, ca sa nu zic omul recent, ridica din umeri in fata unor asemenea ingrijorari. Dupa ce am invatat psihologie si din cand in cand mai si recurgem la serviciile psihiatrului, pe buna dreptate asemenea cuvinte ne lasa reci si le consideram literatura, daca nu chiar literatura de proasta calitate. Perspectiva insa se schimba daca facem un mic efort pentru a scapa de obsesia scrisului artistic si a cuvintelor care n-ar spune nimic daca n-ar fi expresive. Sa fim asadarr oameni obisnuiti, cu frica lui Dumnezeu, care pot sa se mai infioare in fata unor cuvinte simple care ne vorbesc de realitati pe care desi le ignoram nu inceteaza sa ne preocupe. Ce inseamna sa ai trup, sa fii deci limitat prin datele tale biologice si totusi, clipa de clipa, sa fii nevoit sa te lupti cu ceea ce este mult mai puternic tocmai fiindca nu are trup, deci e nelimitat? Inseamna ca omul constient de dificultatea misiunii sale capata o viziune sacra asupra universului si in consecinta nu mai poate fi infrant. Diavolul nu mai are nici o putere in fata aceluia spovedit si impartasit. Iarasi, acestea par lucruri depasite, dar sunt depasite din perspectiva istoriei deja demonizate. Intr-o ordine fireasca a lucrurilor rolul celor sfinte este tocmai acela de-a-l ajuta pe limitat sa triumfe in fata nelimitatului. Romantici si paranoici elogiem nelimitatul uitandu-i prea usor capcanele. Mai bine ne-am apropia de binefacerea si binecuvantarea de-a fi limitat si am intelege atunci ca nu suntem oameni de pomana.
