Este relatia noastra cu obiectele cea care ar trebui sa fie, este fireasca sau doar una de suprafata? Intrebarea pare stupida dar, tinand cont de ceea ce spun diversele traditii, merita luata in consideratie.
Formula tibetana pentru workplace spirituality (spiritualitatea la locul de munca) este propusa Occidentului de renumitul Chogyam Trungpa, unul dintre rarii reprezentanti autentici ai acestei traditii milenare. Ajuns in Statele Unite, Trungpa isi calibreaza traditia pe intelesul occidentalului. Iata ce scrie acesta despre munca: "Cand vezi situatiile obisnuite cu o intuitie extraordinara, este ca si cum ai descoperi un giuvaer in gunoi. Daca munca devine o parte a practicii spirituale, atunci problemele noastre obisnuite, zilnice, inceteaza a mai fi probleme, ci dimpotriva, devin o sursa de inspiratie." (vezi "Mitul libertatii si calea meditatiei", Chogyam Trungpa, Ed. Irecson, 2006).
Trebuie sa recunoastem, ceea ce propune tibetanul este un indemn despre care vorbesc toate traditiile. Acesta continua: "Totusi, munca poate fi si o evadare din creativitate.(…) De fiecare data cand ne simtim deprimati, sau ne este teama, ori intampinam dificultati intr-o situatie, ne apucam imediat sa lustruim o masa, sa udam gradina, incercand sa ne distragem atentia." Este ca si cum, temandu-ne de viata, incercam s-o umplem cu activitati de rutina: "Oriunde gasim un perete gol, agatam inca un tablou sau o draperie. si cu cat peretii sunt mai incarcati, cu atat ne simtim mai confortabil", observa tibetanul cu aspra ironie. Este munca folosita de unii semeni ca fuga de viata.
Pe de alta parte, Chogyam Trungpa este de parere ca multe din problemele noastre de atitudine fata de munca "provin dintr-o pseudo-sofisticare a mintii analitice. Nu vrem sa ne implicam deloc din punct de vedere fizic. Nu vrem sa avem decat o munca intelectuala sau mentala." Evident, este boala multora dintre noi, cei cu preocupari intelectuale…
Privita dinspre buddhismul tibetan problema este tot una de natura spirituala. Face parte din modalitatea de a ne raporta la situatiile marunte, zilnice. Trungpa propune pentru asta o forma de constientizare a ceea ce facem clipa de clipa, de trezvie – am putea spune. Adusa la o anume profunzime si mai ales la continuitate, aceasta stare mentala induce o empatie cu obiectul muncii noastre, o "unitate cu lucrurile reale cu care lucram".
Ajungem astfel la o altfel de relatie cu obiectele care ne inconjoara. Problematizarea in sine, aduce astfel o alta stare a fiintei: "Incepem sa avem o relatie reala cu obiectele exterioare si cu frumusetea lor" arata tibetanul.
…Cati dintre noi isi pun astfel de intrebari? Suntem constienti ca putem ajunge astfel la o altfel de relationare cu munca si cu viata noastra? Ceea ce astazi este numit in Occident drept workplace spirituality poate porni inclusiv aici.
