Virgil Nemoianu este unul dintre carturarii romani care au stiut sa faca din exil o gradina a spiritului. Spre deosebire de altii care nu s-au adaptat si orice ar face nu-si pot reprima intoarcerile nostalgice, domnia sa a gasit in America un fel de calm al valorilor, ca sa citez titlul uneia din cartile sale inainte de-a parasi tara. De mai bine de 25 de ani este profesor la CUA, Catholic University of America, din Washington.
O minte lucida, o fire toleranta, repugnandu-i extremismele si fundamentalismele, considera ca mediul academic nord-american este unul din cele mai deschise locuri unde un intelectual serios se poate implini.
De curand i-a aparut un volum de convorbiri cu Sorin Antohi, la editura Muzeul Literaturii Romane, intitulat Romania noastra, conversatii berlineze, in care filtreaza pathosul marturisirii, slalomeaza printre idei si priveste lumea din jur fara mari dezamagiri, dar si fara entuziasme deplasate. Plecat de atata vreme din tara, opiniile lui ne arata ca aceia din exterior de multe ori vad mai bine "interiorul" decat cei dinauntru. Iata un fragment: "Daca te uiti la spectrul gandirii politice si practicii politice romanesti, el apare ciuntit. Merge de la stanga la centru stanga, deci este ingust. Nu cuprinde dreapta, dar nici macar centrul nu este ca lumea reprezentat in acest evantai al gandirii ideologice si al practicii politice. Asta e o chestiune grava. Iata de ce: pentru ca ceea ce numim "stanga" si "dreapta" exista in mod natural in persoane individuale si in societati. si atunci daca le inhibi pana la a disparea ele de fapt nu dispar, ci se scufunda undeva. Deci nivelul retoricii publice si al practicii publice sunt de stanga, dar in adancul gandirii si al practicii gasim extrema dreapta. (Aici, totusi, nu inteleg, n.m.) In Europa occidentala, dupa 1945 s-au asimilat pe canale democratice, constitutionale, parlamentare atat electorate de stanga cat si de dreapta care sa poata functiona intr-un mod civillizat. La ora actuala in Romania eu vad dimpotriva un fel de suprapunere, ceva ce acum o suta de ani era poreclit monstruoasa coalitie este acum un fel de monstruoasa coalitie interiorizata in figurile oamenilor politici si ale ideologilor." Sau: "S-a ajuns astfel la o situatie regresiva in care structuri normale fiind treptat rase de pe fata pamantului au fost inlocuite cu forme primare, cu clanuri de sange, cu grupuri, cu bande de oameni care aveau anumite interese comune. Acum o mie de ani aceasta realitate exista in toata Europa, era o forma de organizare sociala a triburilor germanice, celtice, slave. Treptat ele au fost marginalizate si inlocuite prin institutii rationale. In societatile comuniste lucrurile s-au petrecut exact invers, structurile rationale au fost deconstruite si atunci, inevitabil aproape, oamenii au revenit la forme primare si arhaice, familia, clanul, mafia, mafiile s-au perpetuat…" Din tot ceea ce am citat reiese limpede: adevaratul om de cultura nu poate sa creada in populisme si colectivisme, in vorbe mari si mesianisme false. Virgil Nemoianu este credincios, dar nu subordoneaza credinta institutiei, dupa cum, tot in opinia lui, biserica pentru a fi viabila trebuie sa se separe de stat. Din acest punct de vedere nu are cum sa agreeze simfonismul puterilor, cea temporala si cea sacerdotala, care au fost temelia Bizantului si care dupa aceea au dominat Rasaritul mergand pana la cele mai hidoase corciri. Problema, fireste, este discutabila, poti s-o intorci pe toate fetele, dar e clar ca, tot in opinia distisnului carturar, raul cu majuscula il reprezinta centralismul, centralizarea, concentrarea puterii intr-un singur loc, ceea ce, de la sine inteles, duce mai devreme sau mai tarziu la abolirea diversitatii si la anularea policentrismului.
De ce a fost, este, si poate va fi America mare? Deoarece a fost policentrica iar peste Ocean varietatea nu a fost niciodata o vorba fara acoperire. Mai observa profesorul Nemoinau: Cam tot ceea ce europenii au preluat din America au distorsionat. Radicalizam ceea ce acolo e realitate flexibila, devotata diversitatii si apararii acesteia. Europa este, spiritual vorbind, mama tuturor, dar plateste un tribut urias ideologiilor mutilante care au facut din veacul trecut un iad. Din aceasta cauza la ora actuala Uniunea Europeana e coplesita de o birocratie pe care de fapt singura si-a creat-o. Se poate spune ca Europa, in ciuda prosperitatii materiale, nu va mai reusi sa se elibereze de apasatoarea ei mostenire. Punctele de vedere ale profesorului se inspira asadar din calmul valorilor, imbinind utilul si placutul, ca sa citez titlul altei carti dinainte de plecare. Daca ne amintim ca in calitate de tanar lector la catedra de literatura engleza a Universitatii bucurestene, si-a inceput cariera traducand din eseisti preum Eliot, Pater sau Chesterton, avem portretrul omului asezat, cumpanit, un crestin luminat, ferit de neguri mistice. Dar aici ne despartim. Nu pot fi de acord cu ierarhia pe care o stabileste, situand Cercul literar de la Sibiu deasupra generatiei ’27. Isi aduce astfel aminte ca in 1990 regretatul Radu G. Teposu, directorul proaspat reinfiintatei reviste Cuvantul, a publicat pe prima pagina un titlu care suna cam asa; In sfarsit Nae Ionescu. Dl Nemojanu a fost consternat. De ce? Explica mai apoi: " A fost eludata tocmai ceea ce numeam generatia de aur sau placa turnanta, adica acel moment al unui posibil umanism romanesc caracterizat prin sora, Paleologu, Cercul literar, Steinhardt, Dinu Pillat, Zub… Este o sansa pierduta complet fiindca prea multi oameni se intorceau cu fata spre ’27, in loc sa priveasca spre acei oameni dintre care multi erau inca in viata pe atunci si foarte activi. A fost o gafa culturala colosala…" Sau: " Avem in anii ’90 o evidenta, masiva, coplesitoare resurectie a idolilor tribului din anii ’30."
Intr-adevar, anii ’30 au fost teribili de confuzi si de riscanti. Dar nu pot fi redusi la derapajele de natura politica. Generatia ’27 a atins un nivel de profunzime strain, din pacate, Cercului literar. Aici avem gratie, finete, coregrafie a ideilor, inclusiv vitriolul lui I. D. Sarbu, dar dincolo, abis, nihilism, fervoare religioasa. Contrariile sunt desigur periculoase, dar creeaza o dimensiune spirituala pe care esteticienii nu o pot intelege. Romania este insa de toate si pentru totalitatea ei se cuvine sa pledam. Generatia ’27, Cercul literar, Rugul Aprins, Grupul de la Paltinis, doar asa avem o viziune completa a destinului national. Profesorul Nemoianu are nostalgia centrului.
