Principele britanic susţine păstrarea patrimoniului cultural al Ardealului.
Nu cu mult timp în urmă, primit cu onorurile cuvenite la Preşedinţia României, în legătură cu plecarea Alteţei Sale Regale din România, Prinţul Charles, moştenitorul tronului Marii Bitanii, a făcut o declaraţie deloc de circum-stanţă, ca să mă exprim aşa: ,,Nu există un produs de export mai bun pentru România decât Transilvania. Nici Marea Britanie nu are o astfel de comoară”.
Aşa că, trebuie să recunosc, orgoliul meu de ardelean get-beget nu numai că a fost extrem de măgulit, dar mi-a adus în memorie cum Prinţul Charles s-a străduit cu pasiune să transforme unele zone ale Transilvaniei într-un „muzeu în aer liber”, destinat turismului naţional şi internaţional. Aceasta, în ceea ce mă priveşte, m-a mişcat cu atât mai mult, cu cât unele din acţiunile pe care le voi aminti aici sunt legate de comuna mea natală, Laslea, din judeţul Sibiu, de unde au fost demarate, de către Fundaţia „Mihai Eminescu”, patronată de Alteţa Sa Regală, cu sprijinul U.E. prin programul „Cultura -2000″, numeroase acţiuni menite a restaura casele din satele săseşti.
Astfel că, imediat după anul 2000, la Laslea s-a instalat un comandament al Fundaţiei Prinţului Charles, care, timp de 11 zile, a devenit un amplu centru de instruire a celor selec-ţionaţi din satele din jur -Floreşti, Mălâncrav, Rondola, şi, desigur, Laslea, pentru a-şi însuşi tehnici de restaurare a faţadelor, dar şi a frescelor din interior, acolo unde ele erau (în Biserica Evanghelică din Mălâncrav frescele datează din secolul al XIV-lea şi sunt citate, pentru valoarea lor, şi în Istoria României editată de Academie în deceniul opt din secolul trecut). Aşa încât obiectivul numărul unu al trustului a fost această biserică din Mălâncrav, unde, în paranteză fie spus, Prinţul Charles şi-a cumpărat o livadă de mere ecologice şi mai multe case, ceea ce mă îndreptăţeşte să spun, glumind, desigur, că eu, muritorul de rând, sunt… „consătean” cu Alteţa Sa.
O academie populară
În cele 11 zile – ne spunea la timpul său fostul primar de atunci, Iulian Lazăr – cu activităţi coordonate din partea română de arhitectul I. Boilă din Sibiu, au făcut instructaje de restaurare cu profesori din Marea Britanie şi Germania. Astfel, tehnicile de zidire cu cărămidă şi acoperire cu ţiglă au fost explicate de prof. Collin Richards şi el a inclus şi o demonstraţie practică şi a construit şi un cuptor pentru pregătirea unor asemenea materiale. De asemenea, prof. Antho-ny Goode, membru al societăţii pentru situri istorice din Marea Britanie, a expus tehnici de utilizare a varului în restaurări, iar specialistul Cecily Beunner a prezentat, timp de două zile, lucrări practice pentru restaurare a frescelor de interior, la care s-a adăugat şi prelegerea gemanului Jan Huelsemann, privind metodele tradiţionale de prelucrare a lemnului…
Iată o întreagă „Academie” populară creată în Laslea, graţie Prinţului Charles, în urma căreia au fost restaurate unele case şi biserici la Mălâncrav, Viscri, Braşov etc. La Mălâncrav, de exemplu, preluând castelul fost Apoffi, dar trecut în patrimoniul Biserici Evenghelice, oamenii au realizat un sistem pentru combaterea umidităţii şi au pus în operă un sistem de colectare a apelor pluviale. Sau restaurarea Bisericii din Floreşti – sat aparţinător de Laslea – lucrări care au transformat-o într-o adevărată bijuterie de cult. Au fost restaurate şi picturile interioare care-i redau o anume măreţie şi solemnitate. O statistică realizată de „Mihai Eminescu” relevă faptul că s-au realizat circa 600 de obiective asemănătoare şi că, la festivitatea de bilanţ al primului deceniu de activitate în Transilvania, solemnitatea de rigoare a fost făcută şi cu participarea UBB Cluj şi a Academiei.
Un prinţ pedestru
Dar cred că foarte mult a contribuit la „cucerirea” Prinţului Charles de către Transilvania peisajul acestei provincii. Pentru că Alteţa Sa Regală a străbătut pe jos, în linie drepată, de la Biertan la Floreşti, distanţa a numeroşi kilometri, urcând dealuri înalte, trecând prin păduri adânci, oprindu-se în poieni însorite, peste tot admirând şi minunându-se de neasemuite frumuseţi naturale. De la această „înălţime” a cunoaşterii depline a ceea ce este Transilvania, a denumit-o, atât de propriu, „comoară” şi produs de export, cum rar găseşti altul.
