Rareori te mai intrebi unde si care sunt portile pe langa care treci fara sa le deschizi. Fara sa arunci macar o privire pentru a discerne. Portile spre Realitate: cate porti, atatea oaze in desertul zilei; cate porti, atatea "ochiuri" spre partea ta de Cer. Prietenul tau Timpul iti mai da cate-un ghiont, te-mpinge spre urmatoarea oaza. Oamenii obisnuiesc sa se buluceasca spre viata meschina si calduta. Prefera inghesuiala unei zile, uitand de generozitatea clipei. Timpul asteapta rabdator, regretand parca rateurile fiecaruia dintre noi. Brat la brat cu zambetul copiilor, zambet cerut de fiecare poarta, viata ar putea sa ne fie cu o oaza mai aproape de pace. Somnul reflexului de-a zambi naste monstrii cei de toate zilele. Monstrul blazarii si cel al somnolentei stau tantosi in prima linie.
Eram intr-o zi cu Paul, copilul de trei ani al prietenilor mei. Trebuia sa am grija de el timp de un ceas pe o pajiste din parc. Era primavara, timpul inflorea peste tot. La un moment dat, speriat de zmeul altor copii, Paul a inceput sa planga. Nu stiu ce mi-a venit: l-am luat in brate si l-am intrebat daca in ziua aceea a privit norii. Cum face norul? – l-am intrebat. Paul si-a umflat la maximum obrajii, privindu-ma sagalnic, cu uriasa bucurie. Aceasta a ramas formula noastra de salut.
Cum face o poarta, te-ntrebi? Fiecare poarta are semnalele ei, in functia de regn si de specie. si sunt o sumedenie de porti spre tine insuti.
Nota bene: portile nu pot fi clasificate simplist in bune si/sau rele – sunt porti spre autocunoastere. Este incercarea vietii fiecaruia sa deosebeasca duhurile, sa discearna. Iata doar cateva feluri de porti: Poarta din spatele fiecarei limite. Portile spre universurile-fundatura. Poarta spre moarte. Poarta spre iubire. Portile spre Timpul fara timp. Poarta spre cele cateva sortimente ale lui maine. Poarta-Acum. Poarta numelui tau ascuns. Poarta trecutului tau inca eclipsat. Poarta spre eurile tale necunoscute, aflate simultan in alte lumi. Poarta-bucurie, poarta-manusa, poarta-labirint, poarta-flacara, poarta-floare-de-lotus, poarta regretelor, poarta entuziasmului. Poarta-copca spre oceanul viselor. Poarta portilor: poarta spre linistea de dincolo de orice poarta. Poarta-nicicand-deschisa este koan-ul de care unii oameni au nevoie. Poarta povestii fara de sfarsit… si cate altele inca…
Omul prefera sa patineze tranchilizat pe banda lui Moebius generata de nimicurile zilei decat sa-si deschida ochii, simturile, mintea, sufletul. Poarta din povestea lui Kafka este doar un aperitiv.
Uneori te trezesti in fata unei porti necunoscute. Teama si curiozitatea te mana deopotriva. Zambesti, apoi iti umfli obrajii stiind ca nu esti singur. Pe noi cui ne lasi, daca vei abandona, te-ntreaba ingerii acestei porti? Pe mine cui ma lasi, ingana ingerul acestei pagini ca o posibila poarta? Le-am raspuns tot cu un koan: "Cand pasarea zboara, cerul zboara odata cu ea,/Cand cerul zboara, pasarea zboara odata cu el."
