O scrisoare inedită, adresată Principelui Nicolae al României, dezvăluie toată durerea resimțită de monarhă din cauza caracterului aventuros al fiului ei cel mare.
Unul dintre cele mai dramatice episoade din istoria de 150 a Dinastiei Române s-a produs în anul 1925. La doar șapte ani de la Marea Unire, când domnia Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria ar fi trebuit să fie la apogeu, Familia Regală a primit o lovitură teribilă. Cel care i-a administrat-o nu era altul decât Principele Moștenitor Carol, fiul cel mare al Regelui Ferdinand I și al Reginei Maria, primul viitor Rege al României născut pe pământ românesc. Carol al II-lea a decis în decembrie 1925 să renunțe la Tron. Deși el era căsătorit cu Principesa Elena și avea, din 1921, un fiu, viitorul Rege Mihai I, Carol al II-lea s-a implicat într-o aventură cu o femeie controversată, Elena Lupescu. În decembrie 1925, Carol al II-lea a decis să se stabilească în străinătate împreună cu amanta sa și să rupă legăturile de familie și dinastice cu România. Gestul său a provocat uimire și consternare. Era pentru a a doua oară când Carol al II-lea făcea un astfel de gest, după ce în anul 1918 se căsătorise ilegal cu Ioana Zizi Lambrino, la Odessa, apoi consimțise la anularea acestei căsătorii. Sunt voci care spun că atitudinea lui Carol al II-lea a grăbit sfârșitul Regelui Ferdinand I, care a murit în anul 1927. La Tron a venit Regele Mihai I, care era minor, asistat de o Regență din care făcea parte unchiul său, Principele Nicolae al României, căruia Regina Maria îi descria într-o scrisoare privată durerea provocată în sânul Familiei Regale de gestul lui Carol al II-lea. Scrisoarea a rămas inedită până acum. Ea a fost găsită în Arhiva Rațiu a Romanian Cultural Centre din Londra. Autorul articolului a intrat în posesia documentului prin bunăvoința lui Indrei și Nicolae Rațiu, fiii lui Ion Rațiu. Scrisoarea a fost redactată de Regina Maria a României într-o stare de mare tulburare. Ea a datat greșit scrisoarea. În loc de 4 ianuarie 1925, ea a fost trimisă în 4 ianuarie 1926. Destinatarul ei era Principele Nicolae al României, care se afla la studii în Marea Britanie. Cel mai probabil, Principele Nicolae al României a fost cel care i-a dăruit lui Ion Rațiu, cu care s-a aflat în relații destul de strânse, prețiosul document de familie. Iată conținutul integral al acestei scrisori regale:
„Cotroceni, 4 ianuarie 1925 (n.r. – 1926)
Nicky băiatule,
Nici nu știu cum să-ți spun în câteva cuvinte agonia acestor ultime două săptămâni!
N-aș vrea să revin asupra situației dureroase din această toamnă, știi bine apăsarea teribilă sub care trăim cu toții, cum Carol ne-a otrăvit viețile cu comportamentul său. Pe măsură ce trece timpul a devenit din ce în ce mai rău. Cu toții deveneam tot mai disperați, iar el din ce în ce mai abject în ”privațiunea” sa. El aproape că a ajuns în pragul colapsului nervos, la fel era și Sitta (n.r. – Regina-Mamă Elena a României, mama Regelui Mihai I). Niciodată nu am mai avut o toamnă atât de tristă, în ciuda vremii frumoase și a casei pline de oaspeți plăcuți.
Și eu și Papa (n.r. – Regele Ferdinand I al României) am încercat să îl facem să își revină în minți. Totul în zadar, i-a catalogat pe toți cei care au încercat să îi deschidă ochii drept dușmanii săi. Întrevederea mea cu el a fost unul dintre cele mai triste lucruri din viața mea. Am simțit cât de jos a decăzut, am simțit că nici o vorbă de-a mea, nici un argument, nici iubirea, nici disperarea mea nu mai contează pentru el, numai acea abominabilă infatuare care a pus complet posesie pe el. Era exact în aceași stare ca și atunci când Zizi (n.r. – Zizi Lambrino, cea cu care Principele Moștenitor Carol al II-lea a avut o căsătorie anulată) pusese stăpânire pe el, doar că de data aceasta a fost mult mai ”rușinos”, din cauza Sittei și a copilului său.
Dar era într-o asemenea stare de nervi, încât nici Papa, nici Sitta nu au îndrăznit să meargă mai departe de o anumită limită, pentru că le era frică să nu facă ceva disperat.
Tot spunea că are nevoie de odihnă, că are nevoie să meargă peste hotare, pentru o vreme, pentru a fi departe de toate grijile.
Într-un fel, asta a sunat rezonabil, dar toți ne-am temut că toate acestea ar fi însemnat un fel de lună de miere cu acea femeie îngrozitoare, astfel că nu ne-am dat permisiunea.
Apoi a fost moartea mătușii Alix și Papa l-a trimis pe el la înmormântare, cu speranța -vagă că dacă va fi în acele cercuri foarte regale, printre Seinesgleicheni, poate va vedea lucrurile prin ochii lor. Am încercat să îl punem să promită că vine înapoi de Crăciun. Ne-a facut să credem că se va întoarce, deși el niciodată nu a zis efectiv că așa va face. Știi ce tăcut este întotdeauna când discutăm lucruri importante cu el.
Ileana (n.r. – Principesa Ileana a României, devenită prin căsătorie Arhiducesă a Austriei) s-a întânit cu el în Anglia, a fost prietenos și vesel cu ea și a spus că va reveni acasă aproape deodată cu ea.
Apoi, brusc, în 21 decembrie cade vestea ca o bombă peste noi. Scrie o scrisoare mie și Sittei, în care spune că s-a hotărât să nu se mai întoarcă. Expresie îndrăzneață, rece. Rândurile în care scrie că este ferm hotărât și că nimic nu îl mai poate face să se răzgândească. A dat ca motiv doar că este dezgustat de tot, că nimeni nu i-a apreciat toate eforturile și că în momentul în care dorești să trăiești ca o ființă umană, toată lumea te critică și totul se prăbușește. Jură cu mâna pe Biblie că fata nu are nimic de-a face cu asta. Știm cu toții cu certitudine că trăiește cu ea în văzul lumii, mai întâi la Veneția, apoi la Milano. O dată cu scrisoarea către mine și Sitta, a trimis două scrisori oficiale lui Papa, una în care demisionează din armată, și cealaltă prin care renunță la tron și la toate drepturile sale de principe prin naștere și cere să fie exclus din familie. Nici un cuvânt bun pentru tatăl său împreună cu aceste hârtii, nici o scuză, nici măcar un regret, nici un mesaj băiatului său, nici un cuvânt de nici un fel care să -îndulcească brutalitatea veștilor pe care ni le dădea.
A fost un coșmar hidos, o repetiție a celor petrecute cu Zizi, doar că de data aceasta e și mai trist pentru că e căsătorit, iar acum a ales o femeie de o calitate și mai proastă decât prima. Și toate acestea înainte de Crăciun! -Tocmai când toată lumea se așteaptă de la noi să zâmbim.
Ca să câștigăm timp, am trimis pe Histu să vorbească cu el, să îi mai dăm o șansă. Histu a folosit toate argumentele, a apelat la el ca bărbat, principe, tată, fiu, moștenitor, viitor rege. Încearcă să îi arate hidoșenia actului său pentru el și pentru ceilalți. Totul în zadar, nu își schimbă atitudinea și, într-un final, Papa, cu inima sângerândă, acceptă demisia lui, și o dată cu asta, dezmoștenirea lui, așa cum a cerut, desemnându-l pe Mihai Pincipe Moștenitor.
Asta este toată povestea, înspăimântătoare, tragică, plină de o durere abominabilă, umilință, rușine care a stârnit o furtună de pasiuni și în țară.
Totul în jurul meu este o agonie arzătoare, inima, creierul, gândurile și toată frica pentru ce a ales pentru el, se înfățiează în fața mea ca o tortură arzătoare.
Cum a putut, cum a putut? Cum a putut? Oare și-a imaginat că se poate juca în acest fel pentru totdeauna cu noi și cu țara lui?
A înebunit? Sau a decăzut moral complet, astfel că nimic real, nimic bun, nimic onest, nimic curat nu îl mai atinge?
Cum a putut?
Revino acasă repede, Nicky, băiatule, avem nevoie de tine, nu ne lăsa singuri în durerea noastră.
Ține minte că acum ne-a mai rămas doar un fiu.
Unul este în pământ (n.r. – Principele Mircea al României, mort de mic, în timpul Primului Război Mondial, de febră tifoidă), celălalt unde este? Cum va fi viața lui?
Durere, durere, o absolută durere amară.
A ta,
Maria
P.S. Sper că tu ești bine, așa cum îți dorești”
„Am simțit cât de jos a decăzut, am simțit că nici o vorbă de-a mea, nici un -argument, nici iubirea, nici disperarea mea nu mai contează pentru el, numai acea abominabilă infatuare care a pus complet posesie pe el.“
„Ca să câștigăm timp, am trimis pe Histu să vorbească cu el, să îi mai dăm o șansă. Histu a folosit toate -argumentele, a apelat la el ca bărbat, principe, tată, fiu, moștenitor, viitor rege. Încearcă să îi arate hidoșenia actului său pentru el și -pentru ceilalți. Totul în zadar, nu își schimbă -atitudinea și, într-un final, Papa, cu inima sângerândă, acceptă demisia lui, și o dată cu asta, dezmoștenirea lui.“
