Pentru ce?

Ne apropiem de implinirea a doua decenii de la revolutia din decembrie 1989 iar sentimentele noastre sunt tulburi. Probabil ca peste doi ani, cand administratia care va fi la putere va organiza cu fast festivitatile, multi dintre noi vor privi lateral, exprimand prin aceasta lehamitea fata de o sabatoare mai mult sau mai putin pierduta.
Nu ti-e greu facand cateva investigatii sa constati ca elita acestui popr – daca exista asa ceva si din fericire inca exista – navigheaza intr-un crepuscul melancolic. Cand spun elita nu ma refer la profesionisti, ci la acele caractere nobile care intr-un moment al istoriei au stiut sa riste, adica si-au asumat dezinteresat riscul si nu s-au gandit la urmari.
Profesionisti vor fi intotdeauna fiindca lumea, oricat de imperfecta si de ticaloasa, nu poate sa functioneze fara acestia, adica niste oameni care in domeniul lor de activitate presteaza o munca. Din pacate, o societate poate sa mearga inainte – un iluzoriu inainte – si fara elite. Cam asta-i situatia acum. si nu numai la noi. Vorbim despre noi fiindca este normal sa facem aceasta. Fostii detinuti politici, veteranii de razboi, oamenii care au riscat inainte de 1989 pot fi stransi intr-un manunchi iar din mijlocul lor se inalta o intrebare naiva si durereoasa. Pentru ce? Pentru ce am facut noi tot ce am facut daca nedeptatea este in continuare regina in minunata republica? De ce ne-am riscat viata daca tot neamul prost e la putere? Faptul ca am intrat in NATO si UE reprezinta o realizare venita cumva de la sine. Feriti de nenorocirile din fosta Iugoslavie, romanii au putut sa se inscrie conformist pe un drum care nu avea cum sa le fie refuzat. Conformismul nostru proverbial de data aceasta a fost salutar. Am ascultat de data aceasta cu folos. si am imbracat hainele democratiei fara sa ne spalam de jegul dinainte…
Clasa noastra politica este murdara iar amestecul acesta de liberalism, social-democratie, mitocanie si festivism, patos de doi bani si cinism ca la usa cortului, pur si simplu usuca tot ce e fibra morala. De aceea, oamenii care odinioara au crezut in ceva, acum la batranete se uita in oglinda si nu mai pot sa se recunoasca in pretinsa noua lume. Nu inceteaza sa se chestioneze asupra ratiunii vietii lor. Se intreaba de ce si-au pierdut sanatatea cand puteau sa si-o conserve? De ce au stat inchisi cand puteau sa fie liberi? Intrebarile lor nu sunt auzite fiindca nimeni nu are urechi pentru oameni de prisos. Sarbatoarea pierduta a Romaniei poate fi recuperata doar individual. Ce era odata o tara, o comunitate e acum o adunatura de profitori si demagogi, deselati pe scena tarii.