In urma cu 4 ani, in paginile suplimentului "ALDINE" din 18 XI 2005, in reportajul intitulat "La Vladeni, de ziua Parintelui Staniloae", semnalam starea ingrijoratoare in care se afla casa celui mai important teolog al veacului trecut. Astazi a venit vremea sa anuntam cu bucurie intrarea in normalitate a acestui loc de o importanta aparte pentru spiritualitatea autohtona.
In viata fiecaruia dintre noi sunt zile ce poarta in alcatuirea lor tainica semnele neuitarii vesnice. Zilele fericite ale copilariei, ziua in care te-ai indragostit, zilele in care iti porti in brate copiii – rod al dragostei, zilele in care te desparti cu durere de cei care ti-au dat viata, zilele in care prietenia – ce cuvant rar! – revarsa semne tamaduitoare peste ranile din sufletul incercat prin atatea si atatea lupte purtate departe de obarsii. Dar mai ales, sunt acele zile in care ai unde sa te intorci, impovarat de timp, acasa la izvoare, la locul acela unde peretii casei vorbesc in cuvinte grele de intelesuri carora doar tu le mai cunosti astazi rostul.
Te asezi ostenit pe un scaun in tinda, zabovind cu parul incaruntit de amintiri, si deslusind vocile sadite prin colturile casei, ori prin firele de iarba crescute in curte, ori in stergarul de sub icoana Maicii Domnului de deasupra patului, ori intre paginile ingalbenite ale cartilor cocarjate de uitare, sau pe bucata din lemn pe care mamaliga aburinda se asternea odinioara rostuita de mainile la fel de calde ale mamei. Nimic nu poate fi asemeni zilei in care te intorci acasa!
O astfel de zi minunata am trait la inceput de toamna in Vladenii Brasovului. Intreaga asezare era pregatita de sarbatoare, gata sa intampine pe Intaistatorul Bisericii Ortodoxe Romane, Prea Fericirea Sa Daniel, alaturi de Mitropolitul Ardealului Laurentiu Streza, veniti sa inaugureze Casa memoriala Dumitru Staniloae care in acea zi si-a deschis portile in haine noi, croite cu truda si iubire. Dupa datina locului inaltii ierarhi au fost intampinati, asa cum se cuvine, la intrarea in sat, de catre cetasii calari, cu drapele mangaiate de soarele generos al sfarsitului de vara, si insotiti pana la locul in care multimea astepta in haine de sarbatoare.
In curtea casei s-a savarsit o slujba de pomenire la care au luat parte alaturi de multimea credinciosilor, si Prea Sfintitul Calinic, Episcop al Argesului si Muscelului, Prea Sfintitul Macarie, Episcopul Europei de Nord, Parintele Arhimandrit Ilarion Urs, staretul Manastirii Brancoveanu – Sambata de sus, Protopopul de Bran-Zarnesti, Gheorghe Coltea, alaturi de multi alti preoti, monahi si monahii din Brasov si tara Fagarasului, dar si de cativa oaspeti dragi precum Preotul Nicolae Bordasiu, parohul Bisericii Silvestru din Bucuresti si Preotul Viorel Ionita (originar din Dumbravita Brasovului), prestigios profesor de Istorie a Bisericii Universale si director de studii la Consiliul Bisericilor Europene de la Geneva.
Casa Parintelui Dumitru Staniloae a fost restaurata din temelii, (dealtfel fotografia "vorbeste" de la sine), o lucrare pe cat de costisitoare pe atat de temeinica, lucrare care a inlaturat efectul apelor freatice ce afectasera intreaga structura a cladirii. Dincolo de detaliile tehnice insa, mai presus de orice, raman evidente DRAGOSTEA, PASIUNEA si DaRUIREA cu care a fost reconstituit interiorul acestei case in care Parintele Staniloae s-a nascut si mai ales a trudit veri de-a randul la paginile "Filocaliei", pagini ce bucura astazi sufletul si mintea atator crestini. Imi fac o datorie de onoare de a aminti aici jertfa preotilor brasoveni, a autoritatilor locale si judetene, a Preotului Paroh din Vladeni, Ionut Ilea si nu in ultimul rand a credinciosilor din Vladeni care se pot bucura astazi cu deplina indreptatire, mandri si cu fruntea sus, ca si prin dragostea lor, vladareanul lor cel mai de pret s-a intors acasa. si tot ca o datorie de onoare a venit vremea sa-mi cer aici iertare tuturor celor pe care i-am necajit cu randurile si nelinistile mele in legatura cu soarta acestui loc care astazi si-a recapatat in sfarsit dreptul la viata si amintire. Cu toate astea, vorba poetului, "mai am un singur dor": organizarea anuala la Vladeni a unui simpozion international ori a unei scoli de vara a carei tema sa fie opera Parintelui Staniloae si care sa reuneasca nume prestigioase ale teologiei autohtone si internationale, sub inaltul patronaj al Prea Fericirii Sale Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane.
Despre incarcatura de emotie a acestei zile, ziua in care Parintele Staniloae s-a intors acasa, nimeni nu poate vorbi mai cu indreptatire decat fiica Parintelui, d-na Lidia Staniloae, ale carei randuri evocatoare se citesc cu emotie intr-una dintre incaperile casei, in vreme ce vocea celui mai de seama teolog al veacului trecut, te invaluie molcom purtandu-te pe aripi de dor:
"Acasa", cuvant care ne aduce uneori lacrimi in ochi. Care da fiecaruia sentimentul unicitatii. Fiecare om este unic, viata ne arata ca acesta este marele adevar al fiintei umane pe care ni l-a randuit Dumnezeu in Atotputernicia Sa. "Acasa", coordonata a unicitatii mai mult decat o localizare in spatiu si timp, legata de geografie spirituala, care, fara doar si poate, isi pune amprenta pe ceea ce suntem, pe ceea ce aspiram a fi.
Locul unde ne-am nascut, locul unde traim, unde suntem legati de prezenta fizica sau in duh a celor pe care ii iubim, de amintiri. Ele sunt prezente in noi, uneori clare, alteori uitate, dar actuale printr-o memorie a sentimentelor. Caci memoria sentimentelor, a trairilor intense de odinioara, este totdeauna mai durabila decat cea a evenimentelor precise, al caror detalii, inca vii, apartin totusi trecutului… Memoria sentimentelor o traiesti azi, o traiesti totdeauna. Poate ca o reparatie pe care timpul considera ca ne-o datoreaza, tocmai pentru ca nu o cruta cu tavalugul lui necrutator…
Vladeni, acel "acasa" al meu, mai mult decat oricare altul, daruit mie de copilarie, de vremea cand stiam ca viata nu poate fi decat frumoasa, pentru ca eram aparata, ocrotita, ca intr-o poveste care se termina totdeauna fericit, in care binele invingea totdeauna. In care irealul se amesteca cu realitatea, cu prezenta parintilor mei, cu universul meu, cu tot ceea ce se intampla pe lume. Cand intamplarile zilnice erau evenimente ce alcatuiau micul senzational cotidian, netulburat de nici un nor, de nici un intuneric (…) Intram intr-o alta lume in care domneau alte legi, o altfel de existenta, in care timpul renuntase sa mai existe. Ca si seara, cand ne intorceam de la camp in carul inalt cu fan, cladit cu maiestrie de tata si tusica, si priveam cerul plin de stele, ceea ce ne facea cumva sa intelegem cum ar putea arata infinitul insusi.
Tata il citea pe Pascal, carutele veneau in sir, leganandu-se, unele dupa altele ca un card de pasari uriase ce se indreptau spre o margine necunoscuta a orizontului. Toate contururile se estompau lasandu-ne sa banuim ca am nimerit intr-un taram fermecat pe care numai acolo il puteai gasi. Acesta era acasa al nostru: o realitate dincolo de realitate. Asa a ramas, cu amintirile si chipurile celor dragi, pe care ii iubim si ne iubesc si de dincolo, ne privesc de acolo cu dragoste, se bucura de bucuriile noastre, se intristeaza de tristetile noastre. Un acasa care ne insoteste toata viata, colorand-o, si ajutandu-ne sa intelegem mai bine unicitatea fiecarui suflet nemuritor (Lidia Staniloae, 2009).
Cei care trec prin Vladeni pe soseaua ce leaga Brasovul de Fagaras pot vizita Casa Memoriala "Dumitru Staniloae", un loc binecuvantat, aflat la cativa zeci de metri de soseaua nationala. Parintele Paroh Ionut Ilea le va fi ghid destoinic.
