Ce fel de timp radiaza omul care sfinteste locul? Desigur, o anumita specie de timp sacru. Ce fel de timp izvoraste din noi, in mod obisnuit? Cate bordeie, atatea obiceie – cate entitati umane, atatea nuante de timp.
Copilul, care este mai aproape de timpul sacru, este plin de timpul primaverii, de timpul mugurelui, este potentialul de bucurie aflat in starea de cocon. Timpul batranului ar trebui sa fie, in sensul bun, acel timp al fructelor coapte, potentialul de bucurie in starea de seninatate. In realitate, ciclicitatea aceasta este impanzita de calitati si nuante ale timpului de o filigranata diversitate.
Atunci cand intr-un grup de persoane vine un alt om, din afara, acelasi numitor al timpul comun sufera bruiaje. Daca intalnirea dureaza suficient si i-o permite investitia de autoritate cu care nou-venitul este inglobat nu inseamna neaparat ca va schimba sistemul. De cele mai multe ori se produce asimilarea intrusului. Numai personalitatile puternice aduc o amprenta de timp decisiva. Iar aceasta se produce, desigur, doar in conditii astrale (timpi ai sistemelor exterioare) adecvate, fie in sens pozitiv, fie negativ.
Asa cum moartea unor semeni produce uneori perturbarea asa de puternica a atmosferei din jur, incat ceasornicul din incapere se opreste, tot astfel, din perspectiva calitatii timpului, personalitatile accentuate pot produce mutatii uneori semnificative.
Sa luam in considerare faptul ca timpul la randul sau are mai multi parametri. Ca pe langa acele caracteristici de ordin terestru, cele mai importante sunt tocmai aspectele subtile, calitative ale timpului. Timpul unei piese de teatru bine scrise, maestru interpretate, iti aduce o stare vecina cu ameteala indusa de un vin bun. O intalnire cu persoana iubita, cu o personalitate in fata careia te simti precum un copil in fata parintelui ori aceea cu un fapt de viata iesit din barierele obisnuintei cum sunt catastrofele – toate acestea presupun contactul cu o alta calitate a timpului, cu o alta fateta a sa. Nuantele timpului profan se topesc, pe rand, in timpul sacru atat la nivel personal cat si la nivelul grupului sau al umanitatii.
Omul cauta acele nuante de timp care ii sunt cele mai la-ndemana intr-o anume faza a existentei. slefuiesti prosteste acele nuante de timp care-ti sunt facile, legea minimei rezistente roade precum o carie timpul fiecaruia si cel al tuturora. Este o forma de patinare pe obsesiile noastre, pe temeri, pe vicii, toate – fete ale timpului statut.
Suntem oameni, adica slefuim, una cate una, fetele diamantului aflat inlauntrul nostru. Aceasta este conditia umana lecturata prin prisma nuantelor timpului. Fiecare dintre aceste fatete este o alta experienta legata de o alta nuanta de timp.
Lumina dinlauntrul diamantului ne asteapta, naucitor de aproape. Este chiar aici, chiar acum.
