Cea mai înaltă funcție din statul român, aceea de președinte, a fost creată de Nicolae Ceaușescu, special pentru el.
26 ianuarie este ziua în care România comunistă obișnuia să marcheze aniversarea zilei de naștere a lui Ceaușescu. La 26 ianuarie 2016, Ceaușescu ar fi împlinit 98 de ani.
Nicolae Ceaușescu a condus România timp de 24 de ani, între 1965 și 1989. Cariera lui a fost bazată pe intrarea și pe ascensiunea în ierarhia partidului comunist. Activitatea politică a fost marea șansă a lui Nicolae, întrucât provenea dintr-o familie simplă, cu zece copii, iar la școala din satul natal, Scornicești, nu a terminat decât patru clase.
În schimb, odată ajuns în București, el a intrat sub protecția lui Alexandru Săndulescu, care era cizmar de meserie, dar și membru al PCR – partid aflat la acel moment în ilegalitate. Primele misiuni ale lui Nicolae Ceaușescu au fost să distribuie manifeste și să lipească afișe, activități care i-au adus și prima arestare, la vârsta de 15 ani. Ulterior, a fost deținut în mai multe pușcării, printre care Doftana și Jilava.
Acest trecut tulbure a fost cartea de vizită pe care s-a bazat ascensiunea lui Nicolae Ceaușescu în ierarhia PCR – redenumit, imediat după intrarea în legalitate, Partidul Muncitoresc Român.
Deși nu avea studii, el a fost remarcat drept un activist eficient, fapt pentru care a îndeplinit, la un moment dat, și funcția de șef al Direcției Politice a Armatei, asimilată celei de ministru adjunct, cu grad de general.
În 1965, Ceaușescu s-a instalat în funcția de lider suprem al partidului unic – rămasă vacantă prin moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej. PMR redevine PCR, iar Ceaușescu devine secretar general. Contracandidații lui Ceaușescu la funcția supremă au fost membri mai vechi ai Biroului Politic ai partidului, dar aveau un handicap – nu erau sută la sută români. Ion Gheorghe Maurer era german, Emil Bodnăraș era ucrainean, iar Dumitru Coliu era bulgar. În schimb, Ceaușescu era român, fiu de țăran sărac.
Prima decizie istorică a noului lider comunist Ceaușescu a fost consemnată în anul 1968, când a criticat invazia sovietică în Cehoslovacia. Drept beneficiu, Ceaușescu și-a creat un bun renume în Occident.
Ulterior, în anul 1974, probabil pentru a căpăta și mai mult credit în fața Occidentului, secretarul general Ceaușescu și-a adăugat și funcția de președinte al Republicii Socialiste România, care nu mai existase niciodată în istoria țării. Pentru a avea o aparență de legitimitate, Ceaușescu a fost "ales" președinte de către Marea Adunare Națională – Parlamentul României comuniste, primind sceptrul prezidențial de la președintele MAN, Ștefan Voitec.
Sub Ceaușescu, România nu a urmat însă drumul reformelor – cum s-a încercat, de exemplu, în Cehoslovacia, ci acela al economiei centralizate, dublată de un obositor cult al personalității. Modelul lui Ceaușescu a fost, din acest punct de vedere, Kim Ir Sen – dictatorul din Coreea de Nord.
După anul 1980, situația economică a României, apăsată de datorii externe, s-a agravat. Ceaușescu a decis plata acestora înainte de termen, cu prețul unor constrângeri aplicate asupra populației României. În exterior, se pregătea sfârșitul comunismului, dar Ceaușescu nu putea accepta o asemenea realitate. În schimb, lideri din eșaloanele 2 și 3 ale PCR – cel mai celebru fiind Ion Iliescu – se pregăteau pentru o succesiune.
În noiembrie 1989 s-a ținut ultimul Congres, al XIV-lea, al PCR. Ceaușescu a fost, evident, reales. O lună mai târziu, a izbucnit Revoluția Română. Spre deosebire de ceilalți dictatori comuniști, care au știut să cedeze puterea, Nicolae Ceaușescu și partenera lui politică, Elena Ceaușescu, au sfârșit sub gloanțe, la 25 decembrie 1989.
