A aparut de curand la Humanitas volumul Hiperbola mistica a iubirii pure, autor Jad Hatem, despre care aflam ca este seful Departamentului de filosofie la Facultatea de stiinte Religioase, Universitatea Saint Joseph Beirut. Este de asemenea redactor sef al revistei Orient des dieux a aceleiasi universitati. Lucrarile sale acopera zone delicate si tentante. S-a ocupat de opera Sfintei Tereza de Avilla, dar si a lui Andrei Rubliov, de personalitatea stranie a unui mistic de factura lui Al Hallaj, dar l-a atras si filosoful german Schelling. Lucrarea actuala tradusa din franceza de Anca Manolescu, cu un glosar de termeni alcatuit de Irina Vainovski Mihai, are, daca se poate spune asa, doua trepte. Prima se ocupa chiar de iubirea in mistica musulmana. A doua treapta il are in vedere pe insusi Satan, monoteist absolut in viziunea – atentie! – a lui Goethe si a aceluiasi Hallaj.
Opera savantului libanez nu este doar opera unui specialist si a unui erudit, ci si a unei persoane care scrie cu har fiindca se afla in duhul domeniului pe care-l investigheaza. De altminteri, colectia in care a aparut cartea, Intelepciune si credinta, a numarat de la infiintarea ei din urma cu sase ani numai titluri care reflecta o anumita disponibilitate spirituala si nu sunt simple "insectare" cu teme, sim-boluri, concepte, prezentate stiintific, la rece, fara nici un angajament din partea autorilor.
Gratie astfel lui Jad Hatem intram intr-un univers ardent pe care sensibilitatea noastra il poate intelege in masura in care reactualizeaza trairile si viziunile prilejuite de marea mistica crestina. Cu alte cuvinte, mistica musulmana ofera o punte de legatura cu mistica noastra si prin aceasta ne ajuta sa intelegem ce inseamna o cale nemediata spre divin.
Iata bunaoara aceste randuri desprinse dintr-un alt ganditor si traitor musulman, Ghazali. Cel care il adora pe Dumnezeu cu o iubire neamestecata cu frica se va pierde din pricina usuratatii si a dulcegariilor. Cat despre cel care il va adora pe calea fricii fara iubire, acela va fi separat de El prin indepartare si pustiire. Iar cel care il va adora cu iubire si cu frica va fi iubit de Dumnezeu si El il va apropia de sine, il va intari si-l va invata…
Iubirea pana la urma inseamna iubire de Dumnezeu si de aici ardenta si puritatea ei. De aici mai pleaca frica deoarece frica fata de Dumnezeu, asa cum spun sfintii nostri parinti, reprezinta inceputul intelepciunii, iar o asemenea perspectiva deschide calea verticala in viata credinciosului molcom de pana atunci. Spre deosebire de universul crestin unde aspectul pietist de multe ori devine covarsitor, in Islam, cel putin asa am inteles, ideea de smerenie pura care in fazele ei supreme merge pana la kenoza se exprima prin adorare neconditionata, in asa fel incat cel care iubeste si adora se confunda cu obiectul adoratiei sale. Supusul in momentele sale de iluminare face un salt providential in Absolut, nu-si mai apartine iar in felul acesta, eliberat de orice conditionare materiala sau psihica, traieste beatitudinea libertatii maxime care este de fapt asceza cea mai pura, cand esti intr-adevar sarac cu duhul, adica esti in duh si pana la urma esti chiar duh. Misticul, cum am spus, este acelasi peste tot. Odata ce ai depasit nivelul particularitatilor de expresie care difera de la o traditie la alta, intri intr-un domeniu care le unifica pe toate . Demersul lui Jad Hatem incearca sa faca inteligibile lucruri la prima vedere de neinteles. De aici poate si apropierea unui scriitor de talia lui Goethe de Al Hallaj, in sensul in care primul in Faust si al doilea prin cugetari la limita ereziei au pus problema Adversrului, a lui Iblis, in termeni riscanti si contrarianti pentru dotrina oficiala. Ne aducem amine de cuvintele lui Goethe din Faust in care Mefisto apare ca acela care vrand sa faca rau face pana la urma bine. Satana asadar este pricipiul dizarmoniei, dar in egla masura el disloca o stare incremenita de lucruri. Ideea este urmatoarea. Satana nu poate sta tot timpul separat de Principiul din care s-a desprins. Sau mai corect spus in temporalitate ramane separat dar in eternitate reunirea are loc. Ivirea diavolului, deci diabolizarea, adica dezbinarea lumii are loc prin coruperea iubirii ca oglinda in care iubitorul oglindindu-se il vede pe iubit si se identifica cu el. Stapanirea Satanei in lume nu este altceva decat opacizarea oglinzii pana cand aceasta se sparge si asistam la o revelatie, saltul pe un alt nivel. Evident, discutia este riscanta. Iata o noua observatie socanta: dintre toate lucrurile Iblis a cerut urgia Domnului. Caci pentru Mila Lui erau multi doritori, asa incat el s-a rugat sa-i fie data mania si fiind singurul care a primit-o i-a intrecut pe toti prin cutezanta.
Ce departe suntem de o viziune ingusta, prin care demonul apare ca profund ostil Domnului! Iadul ia nastere fiindca acesta a fost Planul si nu din cauza unui accident ce nu putea fi evitat. Iuda in marele scenariu christic joaca un rol capital, ceea ce nu-l absolva de vina dar nici nu-l face in veci irecuperabil. Punctul de vedere islamic axat pe tema iubirii pure, a misticii inspirate din iubire, este ca o fereastra pentru crestinii care molcomi si pasivi au uitat chemarea din Tarii.
