-1.4 C
București
miercuri, 19 martie 2025
AcasăSportAtletismMai mult in Asia decat in Europa...

Mai mult in Asia decat in Europa…

Euro-asiatismul Rusiei a fost exprimat in toate timpurile. Tarul Rusiei Alexandru I, intr-o convorbire cu generalul Savary, reprezentantul francez la St Petersburg, spunea: „Noi suntem putin asiatici”, referindu-se la perioadele de cuceriri si jafuri din anii lui Potemkin.
In anii tarismului a existat o adevarata ideologie care sustinea caracterul euro-asiatic al Rusiei, cum a facut Ivan Asakov, propovaduita prin saptamanalul „Dieni”. Mai tarziu, dupa 1917, emigrantii rusi aflati in Occident au sustinut aceasta idee prin N. Trubetkoi s.a. Dupa 1991, ideologia a fost reluata de alti intelectuali, printre care N. Mihalkov. De altfel si istoricii au scos in evidenta influenta pe care au avut-o tatarii, mai ales, in perioada stapanirii lor 1238-1480.
Recent, presedintele Putin a aratat ca Rusia este mostenitoarea „marii culturi a stepelor” (expresie preluata de la antropologul rus Lev Gumilev) si ca are vocatia sa devina o „punte dintre cele doua mari civilizatii, europeana si asiatica”, iar N. Spasski, secretar adjunct la Consiliul de Securitate, a afirmat ca „euroasianismul este singura baza posibila pentru reinnoirea tarii”…
Actiunile politice si diplomatice, din cursul lunii iunie, ale Rusiei, atat din Asia, cat si din Europa, i-au determinat pe mai multi analisti politici occidentali sa se intrebe in ce directie merge Rusia, spre Asia sau spre Europa?
Astfel, in Asia, la 15 iunie, a avut loc o reuniune la Pekin la care au participat tarile asociate la Organizatia de Cooperare de la Shanghai (OSC) compusa din sase state: Rusia, China, Kazahstan, Tadjikistan, Uzbekistan si Kirghistan, care initial a fost creata pentru lupta contra terorismului. Acum s-a transformat intr-o alianta politico-militara pentru a face contrapondere Statelor Unite si NATO. Ceva mai mult, Iranului, care avea statut de observator in cadrul organizatiei, i se va oferi statutul de membru deplin (devenind al saptelea stat al OSC). R. Sfarev, director la centrul de studii, a declarat: „Este momentul sa acceptam Iranul in OSC (…) aderarea va reduce presiunea exercitata de Statele Unite si aliatii ei”.
In cadrul reformelor anuntate s-a mentionat apararea intereselor nationale a statelor membre.
In acelasi timp s-a mai prevazut crearea unei misiuni permanente de „observare a alegerilor” – o alternativa la OSCE – pe care rusii o critica ca este una prea politizata si ca si-a deturnat scopul pentru care a fost creata. Toate aceste masuri arata antagonismul fata de Occident.
Analistii politici pun apoi alaturi actiunile Rusiei in Europa, in aceeasi perioada de timp. Ei se refera la preluarea presedintiei Consiliului Europei de catre Rusia, pe urmatoarele sase luni, incepand cu luna iunie. Presa scoate in evidenta („Le Monde” s.a.) obligatiile pe care si le-a luat Rusia, cand a aderat la Consiliul Europei (1996), pe care in cea mai mare parte nu le-a respectat. S-a aratat ca democratia in perioada presedintiei lui Vladimir Putin a regresat, ca nici o alta tara aderenta nu a fost atat de des acuzata de Curtea Europeana pentru Drepturile Omului privind violarea libertatilor individuale si ca este singura tara care nu a ratificat conventia de abolire a pedepsei cu moartea. Comentatorii gasesc „regretabila” numirea Rusiei in aceasta functie.
In ce priveste participarea Rusiei la G8, ea este contestata de unele medii din grupul tarilor G7 pentru ca indicatorii ei economici sunt mult sub nivelul celorlalte tari (v. „Le Figaro” din 14 iulie cu reportajul intitulat: „Locul Rusiei printre Cei 8 este contestat”) pentru a putea fi considerata o tara cu inalt nivel de industrializare – iar democratia lipseste – conditia sine qua non care a stat la baza constituirii G7.
Rezumand actiunile Rusiei pe cele doua directii, ea apare ca un stat care apartine mai mult Asiei decat Europei, deoarece elaboreaza, alaturi de alte state asiatice, planuri anti-SUA, anti-NATO, anti-OSCE si implicit si anti-Uniunea Europeana. In Consiliul Europei ea apare intr-o situatie unica fata de celelalte 45 de state aderente, parand sa dea dreptate celor care s-au opus in 1995 si 1996 la aderarea ei.
In final se impune o intrebare: Carei vocatii apartine inclinatia Rusiei spre autoritarism, cuceriri, sovinism, cruzimi de felul celor din Cecenia?…

Cele mai citite

Un bărbat de 27 de ani din București și-a dat foc încercând să-și aprindă o țigară

Poliţiştii Secţiei 22 din Sectorul 6 al Capitalei au fost sesizaţi marţi seară că un bărbat şi-ar fi dat foc în faţa unui complex...

Pedro Sanchez condamnă ca „inacceptabile” atacurile israeliene asupra Gaza ce au făcut 400 de morți

Premierul spaniol Pedro Sánchez a descris marți drept 'inacceptabile' atacurile israeliene asupra teritoriului palestinian Gaza care au făcut peste 400 de morți, notează AFP. 'Atroce....

Un bărbat de 27 de ani din București și-a dat foc încercând să-și aprindă o țigară

Poliţiştii Secţiei 22 din Sectorul 6 al Capitalei au fost sesizaţi marţi seară că un bărbat şi-ar fi dat foc în faţa unui complex...
Ultima oră
Pe aceeași temă