De multe ori ne simtim innobilati de faptul ca ne-am aflat in apropierea unei personalitati. Nu atat munca pe care am prestat-o a contat cat faptul ca aceasta a fost exercitata in folosul cuiva important. A spune de exemplu ca ai fost in slujba regelui nu e de colea. Mult mai mult decat ai fi fost in slujba unui presedinte. Mai sunt si acum destule personaje care se lauda cu faptul ca au lucrat pentru tovarasul Ceausescu sau Iliescu. Altii mai batrani nu uita bunaoara ca au fost bucatarii sau lustragiii lui Gheorghiu Dej si tot asa… Derizoriu pe toata linia…
Filmul lui Jiri Menzel, In slujba regelui Angliei este subtil si gratios. Un film care vorbeste despre istoria celor mai dramatice decenii ale veacului trecut intr-un mod elegant, fara incrancenare, cu umor, dar nelipsit de tristete. Sa vezi istoria contemporana din perspectiva unui chelner nu e deloc usor. Acel chelner a servit mari bogatasi, generali, toata elita societatii interbelice, iar la un moment dat – adevarat sau nu! – marturiseste ca s-a aflat chiar in anturajul domestic al regelui Angliei. De aici multa ironie, duiosie, cochetarie, aceasta pana in clipa in care totalitarismul de dreapta si apoi de stanga invadeaza scena iar bietul slujbas, intre timp si el imbogatit, ajunge sa imparta regimul de detentie cu aceia pe care in tinerete ii admirase si-i servise. Iarasi o lectie amara a istoriei predata noua intr-un mod agreabil, deconectant, fara spasme si convulsii.
Probabil ca pe masura ce vom avansa in noul secol iar trecutul indepartandu-se se va incetosa tot mai mult, nu vom mai putea vorbi despre el decat intr-un asemenea mod. Nu vom mai fi in stare sa-l condamnam virulent fiindca si acest tip de vehementa va suna fortat. Altele vor fi preocuparile si necazurile, ceea ce l-a distrus pe om in secolul xx va ramane un capitol dintr-o istorie tot mai greu inteligibila pentru generatiile cae vor veni. Iata problema pe care actualmente si-o pun profesorii de istorie recenta: cum sa-i convingi pe tineri de ororile comunismului? Dar ale nazismului? Daca impunem anumite materii de inmvatamant riscam sa nu mai avem succes. A interzice abordarea in raspar a unor asemenea teme este iarasi o masura neinspirata. Atunci? Pana si cei care au avut in familie detinuti politici se vor detasa de acestia si-i vor privi cu dezinteres. Cu atat mai mult cei care a caror familie nu a suferit. O dictatura cu tot cortegiul ei de abuzuri e bagatelizata din clipa in care cei care fac aceasta bagatelizeaza chiar timpul in care traiesc. Daca pentru mine acum e usor, probabil ca ar fi fost la fel si in urma cu cincizeci de ani. Rationamentul "spalatului" nu pe picioare, ci pe creier…
