40 C
București
marți, 16 iulie 2024
AcasăSportAtletismFordism în hair stylingul nord-coreean: toţi studenţii vor purta frizura preşedintelui

Fordism în hair stylingul nord-coreean: toţi studenţii vor purta frizura preşedintelui

Lumea e plină de lideri politici anacronici, ce dăunează grav societăţii. Printre ei, se remarcă o specie aparte: dictatorii. Cam prostuţi, dar avizi de putere şi megalomani, îşi ucid apropiaţii, falsifică istoria, adună averi furând de la alţii şi, din când în când, comit genocid. Fărăr ei, Pământul ar fi un loc mult mai atractiv.

Vedeta-dictator incontestabilă a ultimelor luni în presa occidentală este preşedintele nord-coreean Kim Jong-un. Ultima sa trăznaie în materie de cult al personalităţii este reglementarea care impune tuturor studenţilor nord-coreeni să poarte frizura marelui lider de la Phenian, scrie BBC. Pentru locuitorii capitalei nord-coreene, norma intrase deja în vigoare în urmă cu două săptămâni, acum făcându-se doar pasul pentru aplicabilitatea ei la nivel naţional.

Toţi frizerii preşedintelui

Radio Asia Liberă scrie, citând un localnic, susţine că problema nu este chiar atât de simplă, coafura lui Kim Jong-un find destul de personală, replicarea ei nefiind potrivită chiar pentru orice formă a faţei sau a capului. În plus, conform unui cetăţean nord-coreean fugit peste graniţă în China, ideea nu e nici foarte inspirată, frizura dictatorului nord-coreean semănând nepermis de mult cu cea a călăuzelor chineze care operează la graniţa dintre cele două ţări.

În Coreea de Nord, alegerea podoabei capilare nu era nici până acum o pildă a libertăţii individuale. Coreenii din nord nu îşi pot tăia părul chiuar cum îi taie capul, iar pletele sunt adevărate ofense aduse eticii şi stilului de viaţă socialist. Cadrul stilistic este clar stabilit: 10 frizuri permise pentru bărbaţi şi 18 pentru femei. Ladies first.

Nu se cunosc, însă, pedepsele ce vor fi aplicate pentru încălcarea noii reglementări, cum nu există încă informaţii nici despre eventualul stil de epilare ale tânărului dictator. În tot cazul, frizerii nord-coreeni se pot bucura: vor avea o muncă mai uşoară, standardizată şi eliberată de obositoarele capricii ale clienţilor.

Coafurile permise de stat pentru nord-coreence:

2014/03/27//348221-modele-femei.jpg

Unii dictatori mai au o meteahnă: sunt excentrici. Saparmurat Niyazov, fostul lider maxim al Turkmenistanului între 1990 şi 2006, a denumit numele zilelor săptămânii după numele său şi al rudelor sale. Pe lângă oraşele, fabricile, moscheele, universităţile, aeroporturile sau brandurile de iaurt, ceaiuri, vodcă ori coloniale botezate cu numele său. Lui Mao Zedong, mare susţinător al înotului, îi plăcea să fie filmat cum se scaldă în râurile extrem de poluate ale Chinei. Mobuto Sese Seko, fostul preşedinte al Zairului, a adus o lege prin care interzicea folosirea la televiziune a oricărui alt nume în afara numelui său. Teama că ar putea fi otrăvit, l-au făcut pe Ceuşescu să poarte unele haine o singură dată după care le tirmitea la ars. Idi Amin Dada, fosta mână de fier a Ugandei în anii 1970, se spune că îşi hrănea crocodilii „de companie” de la palat cu disidenţii regimului său. În fine, Kim Jong-il, tatăl actualului number one de la Phenian, circula cu trenuri blindate pentru că îi era frică de zborul cu avionul.

Coafura dictatorilor. Before&After

Tatăl lui Kim Jong-un mai avea însă o bizarerie: fiind scund, purta o frizură specială pentru a părea mai înalt. Aşchia nu sare departe de trunchi: Kim Jong-un are şi el o coafură aparte.

Părul, barba sau mustăţile dictatorilor tind să fie foarte distinctive şi personale, abătându-se adeseori de la curentele dictate de modă. Sunt ele, oare, componente ale unui brand al puterii? Shana Alexander, fostă jurnalistă la Time, spunea că frizura unei persoane este definitorie pentru imaginea sa personală. Coafura este însă şi o expresie a vanităţii, reprezintă un detaliu foarte personal care poate provoca multe interpretări. Şi probleme frizerilor personali ai acestor mofturoşi: nu e tocmai confortabil să respecţi indicaţiile preţioase şi extravagante ale acestora cu perspectiva că dacă ratezi o şuviţă rişti să ajungi la eşafod.

Înclinaţia spre megalomanie caracteristică celor mai mulţi dictatori trădează rolul important jucat de vanitate în comportamentul lor. Mulţi dictatori s-au străduit să îşi creeze un look foarte special. Ce se ascunde, însă, în spatele coafurii lor, e mai greu de desluşit.

Vă prezentăm mai jos câteva exemple de dictatori celebrii ai secoului XX, cu podoaba lor capilară aşa cum arăta ea în tinereţe, respectiv la sfârşitul vieţii lor. În privinţa lui Nicolae Ceauşescu, la fel ca şi în cazul lui Saddam Hussein, schimbările nu sunt majore. Dictatorul român avea, însă, o pasiune deosebită pentru filmele cu Kojak.

Iosif Vissarionovici Stalin, liderul Uniunii Sovietice din anii 1920 până în 1953.

2014/03/27//348222-stalin-1.jpg2014/03/27//348223-stalin-2.jpg

Adolf Hitler, dictatorul Germaniei naziste în perioada 1934-1945.

2014/03/27//348259-hitler-1.jpg2014/03/27//348228-hitler-2.jpg

Benito Mussolini, dicatorul Italiei fasciste în perioada 1922-1943.

 2014/03/27//348232-mussolini1.jpg2014/03/27//348231-mussolini-4.jpg

Saddam Hussein, preşedintele Irakului între anii 1979-2003.

2014/03/27//348236-saddam.jpg2014/03/27//348237-saddam-hussein-2.jpg

Moamarr Gadhafi, conducătorul Libiei din 1969 până în 2011.

 2014/03/27//348241-gaddafi-1.jpg2014/03/27//348242-gadhafi-3.jpg

Mao Zedong, fondatorul şi liderul Partidului Comunist Chinez din 1949 până în 1976.

2014/03/27//348243-mao1927.jpg2014/03/27//348244-mao-zedong1.jpg

Nicola Ceauşescu, cârmaciul României în perioada 1967-1989.

2014/03/27//348248-ceausescu-1.jpg2014/03/27//348249-nicolae-ceausescu-2.jpg

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă