La 1 decembrie s-au implinit 5 ani de cand colegul nostru, Florin Gabriel Marculescu, a plecat dintre noi impreuna cu Minutele sale de adevar pe care, vreme de sase ani, le-a publicat in aldine.
Punandu-si scrisul sub tutela principiilor democratice, sustinindu-si opiniile cu argumente pe care doar cultura, studiul si talentul le fac durabile, F.G.M. ne-a lasat o articlarie (cuvantul ii apartine) de o surprinzatoare actualitate, contrazicadu-i pe cei care proclama efemeritatea actului jurnalistic.
Sa-i recitim, spre aducere aminte, un minut de adevar, datat 4 aprilie 1998.
Un minut de adevar
Bag seama ca in jurnalism nu mai conteaza argumentele. Ratiunea este inutila in fata partizanatului. Facem politica emotionala si, la acest nivel, domina proiectia simpatiilor sau antipatiilor fiecaruia. Indiferent de ce ar spune sau ar face, cutare personaj este imbratisat pe viata ori, dimpotriva, respins pentru totdeauna fara drept de apel. Faptele sunt talmacite sau rastalmacite dupa cum ne pica bine la un moment dat, dubla masura putand fi detectata in aproape toate imprejurarile. Principiile nu si-au gasit inca locul, pre-judecatile eclipseaza judecatile, arbitrarul, uitarea si subiectivismul se substituie legii, memoriei si obiectivitatii. De cele mai multe ori excelam doar in optiuni negative. Stim exact, la orice ora din zi sau din noapte, ce nu ne place, ce nu vrem, ce respingem, ce demolam. In schimb, ne impleticim pe taramul optiunilor pozitive, atunci cand suntem chemati sa construim, sa imaginam solutii, pornind nu de la ce am dori ci de la datele realitatii, oricat de contrarianta si constrangatoare ar fi aceasta. Nu am reusit, din pacate, sa depasim „complexul relei credinte”, in care Corneliu Coposu identifica cea mai grava mostenire a comunismului. Pentru respingerea unei idei sau persoane sunt invocate detalii vestimentare, defecte fizice, ticuri verbale, zvonuri si tot ce mai poate nascoci mintea omeneasca ca folclor politic. Sentintele sunt nemiloase. „Inchizitorii” se dispenseaza de orice motivatie. Detinatorii puterii sunt providentiali, ceilalti, aspirantii, in virtutea unei traditii bine statornicite, sunt, dupa caz, veleitari, golani, ciolanari, frustrati sau arivisti. Dialogul este inexistent, alternativa provoaca valuri de iritare si invidie, arta negocierii absenteaza, intr-o perioada de blocaj total. Din cate inteleg, se mizeaza pe alegeri anticipate, adica pe recunoasterea esecului actualei guvernari. Personal nu vad ce castig ar putea extrage Conventia Democrata dintr-o asemenea aventura. Realitatea despre care vorbeam mai sus ma impiedica sa sper ca ar putea obtine o performanta superioara celei inregistrate in 1996. Ni s-a facut dor sa fim iar in Opozitie?
