Imediat dupa 1989, a inceput in Romania o asa-zisa "demitizare" a istoriei, care nu s-a incheiat nici astazi. "Demitizarea", fiind la moda, a patruns si in unele manuale alternative de istorie, contribuind astfel la haosul scolii romanesti si la estomparea mandriei nationale. Eroii neamului ori au disparut cu totul din unele carti ori li s-au minimalizat faptele ori au fost acuzati de intentii care nu corespund cu "corectitudinea politica". Daca "demitizarea" ar fi cinstita pana la capat, n-ar fi rau. Dar, din pacate, e pentru unii muma, pentru altii ciuma. Am prezentat, nu demult, in "aldine", cazul celebrului baron Samuel von Brukenthal, prezentat, chiar in romaneste, ca un mare "iluminist", fara sa se pomeneasca niciun cuvant despre faptul ca, in calitate de guvernator al Transilvaniei, a contribuit decisiv la ingrozitoarea pedeapsa, prin tragerea pe roata, a lui Horia si Closca.
La fel se intampla si cu sanctificarea unor eroi ai istoriei noastre, unde se creeaza impresia ca fiecare comentator al unui astfel de eveniment trage spuza pe turta lui. Cand stefan cel Mare a fost ridicat de Biserica Ortodoxa Romana la rangul de sfant, au existat voci care au protestat, invocand intamplari care, in veacurile XV-XVI, erau cat se poate de firesti. Cum astfel se explica faptul ca poporul, imediat dupa trecerea voievodului la cele vesnice, l-a numit stefan cel Mare si SFANT? I s-a cautat nod in papura si lui Constantin Brancoveanu… Ciudat e ca nimeni nu a protestat la sanctificarea mitropolitului Andrei saguna, socotit erou national. Drept e ca multe fapte ale lui, in favoarea romanilor, sunt de apreciat. Altele, nu! De pilda, comportarea incalificabila fata de Ecaterina Varga, numita de romani si "Doamna Motilor". Acestei eroine i s-a dat o oarecare atentie pe vremea comunismului, gratie problemelor sociale in care fusese implicata, apoi a cazut in uitare. Se cuvine ca acestei femei deosebite sa i se recunoasca meritele, macar de istoriografia romana, daca nu si de cea de la Budapesta. Ecaterina Varga, in maghiara Varga Katalin, s-a nascut la 22 august 1802, intr-o familie de nobili maghiari saraci, la Halmeag, pe acea vreme in comitatul Tarnava Mare, Transilvania, astazi comuna sercaia, judetul Brasov. Tatal sau, Varga Janos, si mama sa, Rosondai Katalin, erau mici proprietari de pamant pe care il lucrau ei insisi. Starea de nobili a familiei este atestata intr-o petitie din 1846. Varga Katalin, o sora mai mica si un frate au fost crescuti de o matusa de-a lor pe nume Ilonka. In afara de limba materna, maghiara, Katalin a invatat limba romana si limba germana, ultima fiind ceruta de Biserica Evanghelica din care facea parte. La varsta de douazeci de ani, s-a casatorit cu un avocat de succes, Kelemen Gyorgy, caruia i-a crescut cei doi copii. Casatoria nu a fost norocoasa. Sotul ei a intreprins afaceri cu canepa, in care Katalin s-a implicat si care, la inceput au adus castiguri, dar mai tarziu, a facut datorii pe care nu a reusit sa le onoreze. Katalin a divortat, iar fostul sau sot a murit. A inceput un greu proces cu debitorii din Brasov. Dar, din pricina birocratiei, problema nu s-a putut rezolva pe plan local, si, in consecinta, la 1 august 1839, Katalin a cerut sprijinul Cancelariei Curtii Imperiale de la Viena. Intre anii 1840 si 1847, ea a devenit o luptatoare pentru drepturile romanilor iobagi din Muntii Apuseni fata de autoritatile habsburgice. Acestia i-au "romanizat" numele in Ecaterina Varga si i-au atribuit titlul de Doamna Motilor.
Nobila razvratita
Prin petitii catre guvernul Transilvaniei de la Sibiu, ca si prin memorii sustinute personal la Curtea de la Viena, Ecaterina cerea, in numele motilor, inlaturarea abuzurilor autoritatilor de atunci. Cum nu aveau de gand sa-i ia in seama pe romani, autoritatile locale si centrale nu au dat niciun raspuns. Atunci, Ecaterina Varga i-a indemnat pe moti la nesupunere si impotrivire pe fata. Nemultumite de revendicarile ei, autoritatile au hotarat s-o prinda. De aceea, Ecaterina Varga a fost urmarita ca instigatoare. Cel care a uneltit pentru urmarirea si predarea ei a fost nimeni altul decat Andrei saguna, pe vremea aceea vicar episcopal. Doamna Motilor a fost prinsa la 17 ianuarie 1847, in localitatea Bucium-Poieni. A fost inchisa la Aiud si la Alba Iulia, intre anii 1847 si 1851, vreme de aproape patru ani, fara judecata. Procesul a avut loc in 1851, iar Ecaterina Varga a fost condamnata la inca trei luni de inchisoare.
Dupa ce au trecut cele trei luni, ea a fost surghiunita in satul sau natal, Halmeag. Se pare ca acolo a trait pana la sfarsitul vietii si ca a murit la catva timp dupa anul 1852. Austriecii l-au rasplatit pe ierarhul roman cu titlul de "baron de saguna", iar motii l-au supranumit "popa Iuda". Mai tarziu, Andrei saguna a ajuns mitropolit al Ardealului si, acum cativa ani, a fost sanctificat. Iata ce ne-a scris, din satul natal al Ecaterinei Varga, un cititor al "aldinelor", care semneaza Nicolae: "In anii copilariei, batranii si satenii isi mai aduceau aminte de Catalina, o numeau "Doamna noastra" si se vorbea despre ea cu evlavie. In putinele stiri care au mai ajuns pana prin anii ‘50, Andrei saguna, care ravnea la scaunul de episcop, a arestat-o in ianuarie 1847, era opusul ei, si era bau-baul pentru populatia comunei care inca nu uitase faptele acestui popa.
La ora actuala, lui Andrei saguna, ca si in exemplul cu Brukenthal, i se recunosc numai faptele marete, fara doar si poate pe care le-a facut pentru romanii transilvaneni; nimic despre aceasta fapta urata. In schimb, la adresa Ecaterinei Varga, daca intrebi la Institutul de Istorie de la Cluj, o sa afli niste cuvinte jignitoare. Domnii profesori "stiu mai bine" decat stiau batranii cei "prosti", care au calcat pe unde calca si Caterina cu ceva vreme inainte. Nu cred ca face cinste aceasta istorie scrisa dupa cum ne convine si nicidecum adevarul adevarat". Quod erat demonstrandum.
