22.6 C
București
vineri, 24 septembrie 2021

Dulcea corectitudine politica

Aparatorii corectitudinii politice isi intemeiaza pledoaria pe un argument foarte simplu: daca nu ne-am fi schimbat modul de gandire in sensul in care am incetat sa-i mai vedem pe oamenii impartiti in superiori si inferiori, cu siguranta ca am fi asistat la o escaladare a violentei si urii, defavorizatii din trecut ar fi fost si mai oropsiti in prezent, etc, etc. Argumentul in sine nu e de lepadat. Convingerile rasiste sunt evident pagubitoare si nu fac pana la urma decat sa distruga specia umana. Dar, pe de alta parte, corectitudinea politica, oricat ne-ar indulci viata cum cred postmodernii, impinge lucrurile spre situatii atat de jenante incat pur si simplu ne este rusine sa mai ridicam ochii din pamant. Cu alte cuvinte doctrina se insinueaza pana in zonele cele mai inocente si vrea si aici sa faca ordine.

 

La ce vreau sa ma refer? Intamplator am vazut un film care promitea sa fie o comedie buna, Un sot in plus se intitula sau cam asa ceva, avand-o in rolul principal pe frumoasa Uma Thurman, secondata de Colin Firth. Pana aici toate bune. Dar pe masura ce filmul avansa observam ca este profund si daunator ideologizat. Eroina este superba, foarte alba, "ariana" am zice ca sa fortam expresia, doctor in psihologie, tine la radio o emisiune de mare succes, urmeaza sa se casatoreasca cu un barbat din clasa ei sociala, dar evident o asemenea asezare a lucrurilor ar fi fost o ofensa adusa celor saraci, care sunt fie afro-americani, hispanici sau indieni din indepartatul Orient. Albul nu poate sa triumfe, ci trebuie pus cu botul pe labe. In consecinta ce se intampla? Uma Thurman isi da seama ca nu-si iubeste alesul si se indragosteste printr-o suita de incurcaturi de un pompier viril, negricios, dar ce e mai important, dintr-o clasa sociala si profesionala inferioara ei.

 

De asemenea, locul unde are loc prima lor noapte de amor si unde inteleg ca nu se mai pot niciodata desparti unul de celalalt este un fel de pensiune tinuta de emigranti indieni care chiar le prezinta amantilor un ritual foarte colorat, cu multe flori si miresme, adus de la ei de acasa de pe malul Gangelui si din mijlocul ploilor musonice. Iarasi o demonstratie de ideologie care nu face bine nimanui, cu atat mai putin artei cinematografice. In urma cu decenii, cand eram fascinati de comedii superbe, precum Apartamentul cu Jack Lemmon sau Vacanta la Roma cu Gregory Peck si Audrey Hepburn, ca sa nu mai amintesc de inegalabila Floare de cactus cu o Ingrid Bergman perfect dezinhibata – in filmul de fata joaca si fiica marei artiste, Isabella Rosselini, dar batrana, grasa si fara pic de haz – ,asadar cand eram odinoara fascinati de asemenea productii nu am fi crezut ca in anii 2000 comedia ca specie artistica va fi retrogradata de ideologii vajnici ai noului ev, ce-si vor vari coada peste tot. Dar, vorba inteleptului de la colt de strada, asta-i situatia. Nu va place, alta lume mai buna nu pupati!  Jos palaria!

Ultima oră
Pe aceeași temă