Ierarhia ciobaneasca
In prefata la volumul de texte folclorice "Miorita la dacoromani si aromani", Editura Minerva, Bucuresti, 1992, Emilia St. Milicescu scrie: "Toti ne-au spus ca pretutindeni si din veac in veac exista o ierarhie a slujitorilor stanei. Baciul este capetenia necontestata care nu paraseste niciodata stana, avand in grija asezarea si avutul ei constand din unelte si produse lactate – cas, branza, urda, cascavaluri ; el are rolul de sacerdot (spune rugaciunile) si judecator al pricinilor dintre slujitorii stanei, al greselilor lor, hotarandu-le pedepsele. Baciul conduce ritualurile cu prilejul marilor cicluri pastorale, a caror vechime coboara pana la traco-geti, cand credintele magice tineau loc de religie. In "noaptea oilor", precedenta deschiderii stanei care va iesi din iernatec si marii "porneli" a turmelor spre varatec, baciul sta de veghe toata noaptea, pandind aparitia pe cer a constelatiei "Ciobanul cu oile si cainii", moment sacralizat de misterul cosmic, prielnic unui nou an pastoral. Cu acest prilej, stana este impodobita din ajun cu verdeata, mieii ca si oile sunt trecuti peste limbile de flacara ale focului viu – "foc din foc" – adus din vatra satului sau aprins prin frecarea unor aschii de brad. Baciul sacrifica primul miel fatat in acel an si investeste pe noii pastori care se jura pe carligul strabun din stana ca vor respecta codul moral, vor ingriji de avutul obstei si vor pazi cu sfintenie obiceiurile stravechi. Baciul repartizeaza fiecarui cioban pasunea sa. Urmeaza "primul muls", ritual pe care il face tot baciul, intors cu fata spre rasarit, cu capul descoperit si spunand o rugaciune-invocare a duhurilor bune, spre ajutorul si prosperitatea turmelor. Galeata in care mulge baciul si prima oaie mulsa sunt impodobite cu verdeata. Aromanii mai pun in galeata si "martul" – un sarpe de margele colorate, care sa apere turma de duhuri blestemate. Dupa baci, mulg ceilalti pastori intrecandu-se. Cel ce mulge mai repede si mai multe devine urmasul prezumtiv al baciului".
Stana sacra
Din aceeasI prefata, aflam ca "Stana este sacra. Ea echivaleaza cu un altar in care se oficiaza ritualurile, sub paza obiectelor mostenite de la stramosI printre care carligul ocupa locul cel mai de seama. Sub vatra pe care a ars focul viu de-a lungul a numeroase generatii de pastori din aceeasi spita de neam este ingropat un os de om mort in lupta cu dusmanii obstei sau cu fiarele salbatice, asa cum la temelia bisericilor se pun moaste de sfinti canonizati. Si oaia este faptura sacra. Este de ajuns s-o atingi ca sa te mantui de duhurile rele. Clopotele de la gatul oilor, de diferite marimi, dupa ierarhia lor in turma, suna in armonie cu fluierul ciobanului, cu susurul izvoarelor si cu fosnetul frunzelor si al ierbii in bataia vantului. Uneltele necesare, lucrate de slujitorii stanei, sunt si ele sfinte si nu se instraineaza cu nici un pret. In forme stilizate, pe carlig, pe moaca, pe fluiere apar imaginile din cosmos care au impresionat mai mult pe cel ce le-a lucrat, cu preponderenta Soarele,ca pe portile sculptate ale Maramuresului. In stana exista permanent o traista cu paine, agheasma sau apa sfintita de butucul din vatra focului viu si flori de sanziene necesare ritualurilor. Nimeni nu pleaca de la stana fara un dar – o bucata de cas, urda sau o ulcica de lapte – dar trebuie sa puna in traista cel putin o bucata de paine".
Preoti – muntii mari
Din culegerea citata mai sus, precum si din altele, aflam ca, pana pe la inceputul veacului al XX-lea, era datina ca, la moarte, pastorul sa fie invesmantat cu sarica tesuta ritual, avand pe piept Soarele, cerul cu stelele, campul cu florile si pe spate Luna. Era incins cu braul, avea pe cap caciula din blana de miel, lana sub capatai sau pe buric, era presarat cu iarba, flori si crengute de brad. Langa el se puneau uneltele de care se slujise in viata: bata cu cap de balaur, galeata, traista purtata zilnic, carligul cu care se prinde oaia de picior cand o ia razna sau cand trebuie s-o mulga, spre a le avea si pe Taramul Celalalt. Uneori, cel mort violent era inmormantat intr-o scorbura de copac batran, invelit doar cu frunze, iarba si ramuri. Era strajuit de o cruce din coarne de berbec sau de tap, incrustate unele in altele, fara cuie. Daca murea ori era adus pentru ingropare in sat, ciobanul tanar era privegheat de baieti si fete – frati de cruce si surori de ginere, care se prindeau in hora in amintirea mortului. Un steag rosu ca sangele era purtat de cel mai curat dintre tineri in urma bradului. "Nunta" mortului "nelumit" era obligatorie pentru familie. Daca nu se facea, mortul revenea ca strigoi si-si cerea nunta, "mana" turmei pierea, oile se risipeau si felurite alte nenorociri se abateau asupra familiei. Uneori, nunta fictiva a tinerilor pastori se facea cu o fiinta vie, adesea cu fata care le-a fost draga sau cu aceea care accepta sa joace rolul miresei, desi nu avea legatura de dragoste cu flacaul mort. In unele tinuturi, partenera ciobanului era inlocuita, la cununia inchipuita, cu bradul sau lancea, iar in balta, cu o simpla trestie. De multe ori, prin pustietati, nu avea nici sicriu, nici preot, ritualul fiind slujit de baci sau de alti ciobani batrani, ori, prea departe si singur, de "muntii mari".
Sambra Oilor
In ziua Sfantului Gheorghe, zisa popular Sangeorgiul sau Sangeorzul, 23 aprilie, crescatorii de oi se aduna in fiecare sat pentru a hotari impreuna unde vor face stanele in anul respectiv, cine le va fi baci si pe cine vor angaja sa le pazeasca pe timpul pasunatului.
In unele sate, sambritul propriu-zis incepe cu mult inainte de Sangeorz, dupa numeroase alte lucrari, precum inchiderea tarinelor, repararea stanelor de vara, tunsul oilor, intarcatul mieilor s.a., dupa care se trece la partea juridica a oieritului. Impreunarea, insambrarea sau Sambra Oilor e marcata in mod ceremonial printr-o sarbatoare comuna a ciobanilor cu "ortacii" (proprietarii oilor). In dimineata zilei hotarate, toti stapanii de oi pornesc spre stane, in straie de sarbatoare. In urma barbatilor care duc galetile de muls, femeile poarta cosuri pline de bucate alese si sticle cu bautura. Alaturi de mancaruri, o datina straveche cere ca fiecare femeie sa aduca la stana si "unsoarea oilor", leac magic, indreptat impotriva duhurilor rele care ar putea ataca lactatia sau chiar viata animalelor. Ciobanii intrebuinteaza aceasta "unsoare" pentru a unge ugerul oilor, dupa prima mulsoare, inainte de apusul Soarelui.
In vreme ce pastorii strang oile intre "mreje" (lese de nuiele) pentru a le "baga la strunga", femeile incep a curata simbolic stana si inventarul ciobanesc cu aghiasma si tamaie. Barbatii aduc crengi verzi si impodobesc cu ele coliba ciobanilor. Fetele impletesc cununi de flori pentru mieii cei mai tineri. Totul capata o infatisare sarbatoreasca, menita a-i da stanei, in momentul "masurarii laptelui", solemnitatea si fastul unui asemenea eveniment.
Galetile de muls sunt si ele pregatite: li se pun flori de primavara la toarte, amestecate cu buruieni descantate, ca leusteanul, pelinul, urzica, salcia, scaietele, usturoiul. Inauntrul galetilor se pune cate o moneda de argint, pentru cinstirea pastorului. In unele sate de pe Valea Cernei este obiceiul ca peste gura galetii de muls sa se puna un colac mare, frumos impletit, prin care trebuie mulse oile; cati proprietari, tot atatea galeti cu colaci.
Cand proprietarul a terminat de muls oile lui, da colacul la doi copii care trebuie sa-l rupa, fiecare tragand cu mainile de el si zicand: "Cucu!" iar celalalt raspunzandu-I "Rascucu!" Si tot asa de trei ori. Cand colacul s-a rupt, fiecare isi pastreaza bucata, mancand din ea cu familia si punand o bucatica si in sarea oilor, pentru aparare si spor.
Pentru a obtine cat mai mult lapte la "masurisul" oilor, proprietarii isi pasuneaza si pazesc ei insisi oile in noaptea de 22/23 aprilie si apoi le mulg in ziua de 23 aprilie.
Dupa ce toate oile au fost mulse si laptele fiecarui gospodar a fost "masurat" si inscris pe raboj, sub privirile atente ale intregii obsti, pastorii reunesc laptele, il "impreuna" adica, si-i dau cheag. In functie de acest "maritis" proprietarii vor primi cota de produse lactate. Cata vreme barbatii au fost ocupati cu mulsul si "masuratul" laptelui, femeile au asternut pe iarba de langa stana fete de mese, iar pe ele au desfacut bucatele si bauturile aduse de acasa. La aceasta petrecere sunt chemati proprietarii si pastorii la un loc, sa se bucure de "pornitul stanii". Ciobanii cinstesc aceasta masa cu cate un miel fript haiduceste (intreg) si cu traditionalul balmos (mamaliga fiarta in smantana si unt). Se mai mananca si colaci de Sangeorz, casul de la prima mulsoare etc.
In timpul mesei, fluierasii, cimpoierii si ceterasii canta, iar cand se termina masa, incep a zice cate o "invartita ciobaneasca" sau cate o hora, in care se prind fetele si feciorii.
Seara se aprinde Focul Viu, prin care se trec animalele ce raman la stana, "ca sa fie ferite de rele", pe timpul cat vor sta singure la stana, iar oilor sa nu li se fure laptele de catre duhurile malefice. Focul Viu nu se aprinde cu chibritul sau cu bricheta, ci prin frecarea unor lemne uscate. Il aprind numai barbatii tineri, necasatoriti si "neprihanitI". Se pastreaza aprins pana la coborarea turmei. Ciobanii sar peste acest foc, iar oile trec prin fum.
Odata incheiat "sambritul" ciobanilor, proprietarilor de oi si apropiatilor nu le ramane decat "sa traga sambra", cum se spune.
Santilie
20 iulie e ziua Sfantului Ilie, care cutreiera vazduhul, zbuciumand norii, fulgerand si tunand, aducand uneori furtuni violente. Taranii aprind lumanari pastrate de la Inviere si le pun la icoane ori afuma casa si acareturile cu fum de tamaie sfintita, spre a potoli mania sfantului. In nici un caz nu e bine sa lucrezi in ziua acestui sfant, zis si Santilie. Este o zi de sarbatoare, mai ales pentru ciobani, care se aduna la Hora Santiliei, o traditie prenuptiala. Ciobanii, care la aceasta sarbatoare trebuie sa coboare cu turmele de la stana, le aduc fetelor iubite cate o furca de tors, incrustata de ei, si un cas, si le iau la joc in Hora Santiliei. Fetele nu pot fi petite daca nu sunt jucate in aceasta hora si trebuie sa mai astepte un an pana la urmatorul Santilie,sau poate chiar mai multi.
Pana la Santilie, cand turmele coboara la iernat, ciobanilor le este interzis, dupa datina, sa coboare in sat sau sa fie vizitati de femei dupa urcarea turmelor la pasunile montane, deoarece de curatenia lor trupeasca depinde prosperitatea turmei, asa cum de curatenia prisacarului depinde sporul albinelor.
La Santilie, cand are loc si "Mituitul Mieilor", adica tunderea mieilor, este prima intalnire a ciobanilor cu sotiile sau logodnicele lor dupa Sambra Oilor.
Intorsul Oilor
Sarbatoarea ciobaneasca de Sfantul Dumitru, zis si Samedru, la 26 octombrie, se mai numeste si Intorsul Oilor. Sfantul Dumitru este considerat patron al pastorilor si stapan pe iarna care vine. Daca jumatate din an stapaneste Sfantul Gheorghe, cealalta jumatate este stapanita de Sfantul Dumitru. Este ziua soroacelor pentru slujbe si diverse inchirieri, incheiate la Sangeorz. Invoielile cele noi sunt prilejuri de aldamasuri si veselie. Ca obiceiul este la origine ciobanesc o dovedeste durata de sase luni a intelegerilor cat si zicala: "La Sangeorz se incaiera cainii, la Samedru se bat stapanii".
In ajunul lui Samedru sunt Mosii de Toamna, zisi si Mosii cei Mari sau Mosii lui Samedru, cand se da de pomana grau fiert cu unt, lapte sau branza.
In multe legende, Samedru este un cioban, nedezlipit de turma pe care o paste "intr-un mijloc de codru, necalcat de picior omenesc" si care moare la stana oilor.
In noaptea de 25/26 octombrie se face Focul lui Samedru, prin taierea si arderea unui copac. Copacul a fost ales din padure, in dupa-amiaza zilei de 25 octombrie de cete de copii insotite de 2-3 feciori. La lasarea serii, copiii aprind focul. Cand rugul incepe sa lumineze cerul, copiii izbucnesc in strigate de bucurie: "Hai la Focu’ lui Samedru!" Atunci, femeile impart covrigi, fructe si bautura. In timp ce lemnul este mistuit de flacari, cei prezenti mananca, beau, glumesc, canta si joaca. La plecare, participantii iau cenusa,carbuni aprinsi si alte ramasite ale rugului pentru fertilizarea gradinilor si livezilor.
De Samedru este si Ziua Soroacelor, cand se tocmesc din nou servitori si se strica stanele. Cainii lui Samedru sunt lupii Sfantului Dumitru. Ei se tin spre a fi feriti de lupi si ca oile sa fete bine. Ciobanii care vor sa afle cum va fi iarna isi astern tundra in mijlocul oilor si se uita sa vada ce fel de oaie se va culca pe ea. Daca se va culca o oaie neagra, iarna va fi buna; dimpotriva, daca se va culca o oaie alba, iarna va fi aspra. Unii ciobani pandesc toata noaptea unde dorm oile si, daca dimineata se va trezi intai o oaie alba si va pleca inspre miazazi, iarna va fi grea; daca se va trezi o oaie neagra si va pleca spre miazanoapte, iarna va fi usoara. Tot asa, la Samedru, unii ciobani arunca un topor intre oi sa afle cum va fi vremea: rea, daca langa topor se aseaza o oaie neagra, buna, daca oaia este alba.
Stane de altadata
In fanetele din N-V Moldovei s-au pastrat multa vreme doua tipuri de constructii arhaice, cu functii limitate la adapostirea pastorilor si animalelor in ciclul de pasunat si pentru iernat: surla si corla. Surla era o constructie in forma conica, din despicaturi de lemn, in care se adaposteau ciobanii. Corla era un adapost mai spatios pentru animale, construit cu ajutorul a doua furci care sustineau un lemn gros, pe care se aseza oblic un rand de scanduri. In fata corlei se inchidea, cu un gard de lemne despicatae, un mic ocol pentru vite.
In multe zone, pentru iernat la fanetele inalte s-au intrebuintat constructii solide din barne, care adaposteau pastorii si animalele, alaturi de care se aflau colne si staule unde se inchideau oile, ca sa nu poata intra la ele lupii si ursii. De la adaposturile simple s-a ajuns la odai sau conace cu doua incaperi, cu o amenajare interioara apropiata de aceea a locuintelor de la sate. Alaturi de ele erau acareturile mai noi, care au inlocuit corla, grajdul din barne pentru vite si cel pentru oi. In apropierea diferitelor tipuri de adaposturi se strangeau furajele recoltate de pe terenurile din jurul lor sau mai indepartate, care uneori se carau in spate, si se faceau frunzari ce suplineau lipsa fanului.
Adaposturile mobile pentru ciobani si stabile pentru prelucrarea laptelui au aparut odata cu indepartarea staulelor de asezari, pe terenurile de varat, care a impus prelucrarea laptelui pe loc, intr-o constructie aparte, numita stana, coliba etc. Adaposturile mobile erau prevazute cu talpici de sanie, cu ajutorul carora mica constructie se tragea pe masura ce se deplasa staulul.
Coliba stabila avea o vatra pentru foc si vase pentru prelucrarea laptelui, gatitul mancarii si transportul produselor in gospodarii.
Alaturi de stana se gaseau anexele pentru mulsul oilor si inchisul lor peste noapte. In Marginimea Sibiului stana avea doua incaperi: stana propriu-zisa, in partea de jos a constructiei, ca apa varsata sa se scurga afara, si celariul, in partea de sus. Alaturi se afla strunga – inchisa cu brazi lungi si subtiri legati de pari cu ganjuri -,care avea o poarta mare, prin care intrau oile, si mai multe usite in partea de sus, adapostite de un comarnic. Sub comarnic se amenaja o poditura, ca sa nu faca noroi cand ploua.
Ciobania la stanele oierilor era o munca grea si plina de raspunderi. Baciul raspundea atat de animale cat si de calitatea produselor destinate vanzarii. La multe stane produsul principal era casul, care dupa ce se dospea era transformat in branza, pastrata in burdufuri, putini, iar pe alocuri si in tiocuri din coaja de brad. In multe zone produsul principal era telemeaua, care se pastra mai bine vara si era mai solicitata pe piata. Erau si stane specializate, unde se produceau cascavaluri, din lapte de oi sau de vaci, unele renumite.
Cititorii interesati de mai multe amanunte asupra tehnicii oieritului pot consulta, printre alte lucrari de specialitate, "Etnografia poporului roman" de Valer Butura, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1978, din care am si preluat unele informatii despre stane. Cat despre datinile ciobanilor, transhumanta de odinioara, viata acestora, cu bucurii si tragedii, cel mai autentic si mai profund a marturisit Mihail Sadoveanu in romanul "Baltagul".
Ce se va intampla cu transhumanta?
Viata ciobanilor este atat de aspra, in geruri, ploi si arsita, incat e de mirare ca mai sunt atrasi de oierit. Izolati, departe de dispensare, ei trebuie sa stie sa oblojeasca si omul si animalele.
Gafele autoritatilor au dus la dezorientarea si ingrijorarea oierilor: ba ca nu mai au voie sa vanda branza decat in apropierea domiciliului sau a stanii, ba ca oile trebuie mulse electric, in creierii muntilor, ba ca transhumanta va presupune transportarea animalelor cu camioanele si cate si mai cate. Odata cu ciobanii, ne-am putea rataci si noi, ceilalti romani, in Europa…
Sunt si specialisti carora le pasa de oieri. Astfel, cu prilejul unui recent "Targ-expozitie de ovine de rasa Turcana", de la Orastioara de Sus, la poalele cetatii de la Sarmizegetusa Regia, Ion Simion, directorul Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala a Judetului Hunedoara, a declarat: "Prin aceasta a doua manifestare a targului-expozitie de ovine din zona Orastie, respectiv Costesti, Orastioara, vechi centru istoric romanesc, doresc ca in urmatorii ani sa realizez bursa de valori, respectiv bursa de vanzare a ovinelor in aceasta zona din judetul Hunedoara, si, daca este posibil, si din arealul geografic al oii turcane. Imi era foarte greu sa-i duc direct in fata bursei si am preferat aceste actiuni premergatoare, pregatitoare, cu cativa ani inainte si ne va fi usor in urmatorii doi, trei ani de zile, sa-si aduca animalele, sa si le vanda fiecare asa cum considera si la pretul oferit la vremea respectiva".
Marian Avram, presedintele Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor, a afirmat de curand ca "transhumanta este ilegala pentru ca incalca si regulile de bunastare animala si cele de transport. Regulile sanitar-veterinare impun ca vehiculele in care sunt transportate animalele sa aiba sisteme de adapare permanenta, sa fie realizate minim doua opriri in 24 de ore, iar in cazul transporturilor de peste doua zile, animalele trebuie sa fie cazate intr-o forma autorizata. In cazul transhumantei nu sunt respectate niciuna dintre aceste masuri si, in plus oile trec pe drumuri nationale si incalca proprietati". In schimb, Legea zootehniei, din 30 iulie 2006, permite transhumanta, oferind reglementari stricte cu privire la transhumanta oilor, ca forma de punere in valoare a resurselor furajere montane si alpine.
Pe de alta parte, in Ordinul 301, termenul produs primar la oi e laptele si nu telemeaua (produs procesat). Se pare, totusi, ca o comisie formata din specialisti va discuta si va clarifica in curand aceste neconcordante.
Pana una-alta, numai Dumnezeu, care in unele colinde este El Insusi cioban, stie ce se va intampla cu transhumanta.
Adrian Bucurescu
Reproducerile sunt din volumul "Ultimii pastori" Editura Astra Museum, 2006, autori Dumitru Budrala si Maria Sterp
