17.6 C
București
duminică, 8 septembrie 2024
AcasăSportAtletismDescoperire inedită. Arheologii cu găsit mormântul uneia dintre cele mai influente "femei...

Descoperire inedită. Arheologii cu găsit mormântul uneia dintre cele mai influente „femei fatale” din istoria Chinei

Arheologii chinezi au descoperit mormântul unei politiciene din secolul al VII-lea e.n., considerată una dintre cele mai puternice femei din istoria clasică chineză, informează Mediafax.

Shangguan Wan’er – care a trăit între anii 664 şi 710 în timpul dinastiei Tang – era o consilieră apropiată a primei împărătese chineze, Wu Zetian, cu al cărei fiu s-a căsătorit, întreţinând în acelaşi timp o legătură amoroasă cu amantul împărătesei, dar şi cu nepotul acesteia.

Dinastia Tang era subminată în acea perioadă de o serie de lovituri de stat, de asasinate şi de intrigi amoroase. Soţul lui Shangguan Wan’er, prinţul Li Xian, a devenit pentru scurtă vreme împărat, înainte de a fi asasinat de prima lui soţie, care a urcat pe tron.

Aceasta a fost la rândul ei înlăturată de la putere de Li Longji, care a ucis-o pe uzurpatoare, dar şi pe Shangguan Wan’er, şi a guvernat apoi China vreme de 43 de ani sub numele de Tang Xuanzong.

Mormântul lui Shangguan Wan’er, confirmat printr-un epitaf, a fost descoperit în apropiere de aeroportul din Xianyang, în nordul provinciei Shaanxi, a anunţat China Radio International pe site-ul său.

Fotografiile realizate în zona în care au fost făcute săpăturile arheologice prezintă o serie de bolţi şi mai mulţi cai din ceramică.

„Descoperirea mormântului cu epitaful are o semnificaţie majoră pentru studierea dinastiei Tang”, a comentat un istoric specializat în acea epocă, Du Wenyu, citat de publicaţia China Daily.

Mormântul se află însă într-o stare foarte proastă, sugerând o posibilă „distrugere oficială” organizată „pe scară largă”, a indicat la rândul său Geng Qinggang, citat de agenţia China News Service.

Niciun obiect din aur sau argint, nici oase complete nu au fost recuperate din acel sit.

Shangguan Wan’er, care a reprezentat sursa de inspiraţie pentru un serial de televiziune chinez la sfârşitul anilor 1990, era cunoscută şi pentru poeziile sale.

Cele mai citite

Dosar penal după ce o poartă metalică de pe un teren de sport a căzut peste un copil

Polițiștii din Alba au deschis un dosar penal după un incident petrecut pe terenul de sport al unei școli din Alba Iulia, unde o...

Kelemen Hunor și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale. „România arată ca o casă de nebuni”

Kelemen Hunor, președintele UDMR, a acceptat, vineri, să candideze la alegerile prezidențiale din partea formațiunii sale politice. El a lansat critici dure la adresa...

Film românesc, premiat la Festivalul Internațional de la Veneția

Filmul "Anul nou care n-a fost", regizat, scris și produs de Bogdan Mureșanu, a câștigat două premii la Festivalul Internațional de la Veneția: Premiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă