Unul dintre cele mai penibile momente din istoria României s-a petrecut la doar câteva zile după Marea Unire a Transilvaniei cu România din anul 1918.
Liderii românilor ardeleni au decis să formeze o delegaţie oficială, care „să depună la picioarele Tronului”, cum se exprimau cu preţiozitate conducătorii Marelui Sfat Naţional Român, Declaraţia de Unire. Adică, să notifice autorităţile din Bucureşti cu privire la decizia adoptată de liderii românilor ardeleni cu privire la unirea cu România. Delegaţia ardelenilor a fost formată din fruntaşi politici şi religioşi, printre care Vasile Goldiş, episcopul greco-catolic de Gherla, Iuliu Hossu, cel care avea să devină apoi primul cardinal român, ori episcopul ortodox de Caransebeş, Miron Cristea, cel care avea să devină primul patriarh român. Toţi aceştia au pornit cu trenul, din Sibiu către Bucureşti. Delegaţia românilor ardeleni a fost primită cu un mare entuziasm şi cu o emoţie de nedescris de către fraţii de peste Carpaţi. Însă, între o Horă a Unirii, un dineu oficial şi o paradă militară, delegaţii ardeleni au primit o veste care i-a lăsat stană de piatră. Nu mai aveau cu ce să se întoarcă acasă, pentru că unul dintre „băieţii deştepţi” din epocă a decis să le rechiziţioneze locomotiva cu care veniseră!
Episod dezgropat din memoriile de familie
Episodul este descris pe larg în cartea unuia dintre urmaşii lui Iuliu Hossu, Valer Hossu, care a scris cartea „Episcopul Iuliu, sfântul marii uniri”. „În aceeaşi şedinţă a Marelui Sfat Naţional, din 2 decembrie 1918, s-a constituit o comisie (confesionalizată şi aceasta), pentru predarea «Hotărârii de Unire» de la Alba Iulia şi a documentelor anexe către şeful Statului Român. Cei desemnaţi pentru oficierea unui asemenea ceremonial cu încărcături politico-juridice definitorii au fost personalităţi dintre cele mai reprezentative. Din lumea «civilă» – Vasile Goldiş şi Alexandru Vaida-Voevod (nu întâmplător, un ortodox şi un greco-catolic). Pentru a da şi o notă de sacralitate evenimentului, preşedintele Marelui Sfat, Gheorghe Pop de Băseşti, şi conferinţa prelaţilor greco-catolici l-au susţinut în delegaţie pe episcopul Iuliu Hossu, iar vicepreşedintele Andrei Bârseanu s-a consultat cu ierarhii ortodocşi pentru candidatura episcopului Miron E. Cristea”. Mai departe, Valer Hossu a reconstituit amănuntele plecării delegaţiei românilor ardeleni. Membrii delegaţiei au plecat din Alba Iulia la Sibiu, unde fratele episcopului Iuliu Hossu, inginerul Ioan Hossu, s-a ocupat de organizarea unei garnituri feroviare, care i-a transportat pe liderii românilor ardeleni în capitala Vechiului Regat. „Traseul ales a fost cel de pe Valea Oltului.
Delegaţia a fost primită în Gara de Nord cu deosebită curtoazie de notabilităţile oraşului; de o impresionantă cohortă de refugiaţi ardeleni, stabiliţi în Bucureşti; de foşti prizonieri în Rusia, acum voluntari în Armata Română; de mulţi simpatizanţi şi, ca întotdeauna la evenimente deosebite, de o mare mulţime de curioşi. Cu tot entuziasmul ameţitor, episcopul Iuliu a trebuit să constate, contrariat, şi note imperialiste în gândurile despre Ardeal ale unor «regăţeni», mai ales din cercurile militare. Fratele Ioan Hossu, inginerul de căi ferate, care însoţea delegaţia în calitate de şef al Gării din Sibiu şi gestionar al trenului, aparţinător unei societăţi pe acţiuni, i-a informat pe episcopul Iuliu şi pe ceilalţi delegaţi că nu vor mai avea cu ce se întoarce acasă, deoarece le-a fost «rechiziţionată» splendida locomotivă «nemţească» cu care veniseră. Cu o generoasă înţelegere a situaţiei, episcopul Iuliu şi-a consolat fratele pentru această pierdere, sugerându-i s-o considere o altă jertfă pentru Unire”, scrie în cartea sa nepotul viitorului cardinal Iuliu Hossu, Valer Hossu.
Statul nu îşi schimbă năravul
În epocă, în Ardeal, au circulat glume amare pe marginea acestui episod. În esenţă, ele spuneau că delegaţia Marii Unirii au dus regelui Ferdinand I Transilvania drept cadou, iar bucureştenii le-au luat locomotiva ca suvenir. Istoricul Ovidiu Pecican de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj spune că acest episod arată că nu este nimic nou sub soare. „Practic, se întâmplă cam ca şi acum, când statul ne taie veniturile, iar apoi ne cere să contribuim la un fond de solidaritate. În fond, este vorba de expresia aceluiaşi tip de mentalitate”, a spus istoricul Ovidiu Pecican.
