Românul Cornel Petrişor, stabilit la Seattle, ne-a povestit aventura de a trece Dunărea cu o cameră de cauciuc, împreună cu trei prieteni, fără ca vreunul să ştie să înoate.
Românul Cornel Petrişor, de loc din satul clujean Someşul Rece, este acum cetăţean american, stabilit la Seattle. Aceasta, după ce, cu câteva decenii în urmă, evadase din România comunistă într-un mod spectaculos. Cornel Petrişor era ospătar la restaurantul „Someşul” din Cluj. Băiat isteţ, chipeş, înalt, când a fost luat militar, după instrucţia de rigoare, a fost repartizat la Casa Armatei din Bucureşti, la salonul de protocol destinat generalilor români şi străini. Venea aici, uneori, chiar dictatorul Nicolae Ceauşescu cu oaspeţi „sus-puşi” din ţările „pretene”. Ei bine, nu o dată, Cornel Petrişor a fost pus să-l servească la masă. Desigur, după o pregătire şi un instructaj dur şi un control igienic total. Plus că ţinuta impunea să nu se uite nici o clipă la Ceauşescu, să privească numai în pământ, dar cu grijă, să nu-l stropească cu supă sau sos. În aceste momente – mi-a povestit omul – ospătarii trăiau un trac puternic şi se rugau în gând să-i ajute Dumnezeu să treacă cu bine clipele respective. Şi Cornel Petrişor le-a trecut, a fost promovat magazioner la Casa Armatei, unde avea pe mâini toate bunătăţile. De fapt, de aici i s-a tras trimiterea la unitatea din militară din Floreşti, lângă de Cluj, pentru că a făcut prostia să nu îl servească pe un general cu un cartuş de Kent. Aici, el s-a decis să încerce să fugă din România.
A existat şi motivaţie religioasă
Şi motivele religioase l-au determinat să fugă din România deoarece, pentru că este penticostal, simţise prigoana bisericii lui de către autorităţi. Aşa încât, în anul 1984, el şi încă alţi trei tineri din zona Clujului au decis să încerce o evadare în lumea liberă. Graniţa de trecere era Dunărea. Au ales această variantă pentru că unul dintre cei patru lucra în construcţii în oraşul Modova Nouă, de lângă graniţa cu Iugoslavia. Ceilalţi trei s-au înţeles să ajungă acolo individual, pentru că zona Clisurii Dunării era continuu patrulată de grăniceri.
Hârtie falsă de asistent sanitar
Petrişor a reuşit să treacă de toate barajele cu o hârtie falsă, din care reieşea că era trimis într-un control sanitar. El ar fi fost, chipurile, asistent sanitar… La Moldova Nouă s-au cazat toţi patru într-o casă aflată în construcţie, unde lucra unul dintre ei. Aici, aveau adusă deja o cameră mare de la un cauciuc de camion, necesară plutirii pe Dunăre, cameră de care intenţionau să se ţină toţi, pentru că nici unul nu ştia să înoate. Câteva nopţi, tinerii au studiat patrularea de-a lungul fluviului, atât a maşinilor miliţiei, cât şi a ambarcaţiunilor de grăniceri, dotate cu reflectoare puternice. Şi apoi… cu Dumnezeu înainte! În plină noapte, imediat după trecerea patrulei de uscat, s-au târât circa 200 de metri pe burtă până la fluviu, unde şi-au dat drumul în apă. Se ţineau de camera de cauciuc şi vâsleau cu mâna liberă spre ţărmul de dincolo. Pluteau în diagonală. Şi-au încredinţat viaţa lui Dumnezeu. Şi Dumnezeu i-a ocrotit pentru că, imediat după ce au intrat în apă, reflectoarele vasului grăniceresc măturau suprafaţa acesteia. Şi iată minunea: prin beznă, au zărit la câţiva metri un vas de pasageri care staţiona, inexplicabil, acolo, încremenit. Părea că toată lumea de pe vapor dormea. S-au adăpostit imediat în spatele vaporului şi au scăpat. „Altfel, grănicerii s-ar fi întors şi ne-ar fi tocat cu elicea, cum au făcut de multe alte ori cu alţi oameni”, spune Cornel Petrişor.
În acceleratul de Trieste
Ajunşi la mal, cei patru tineri s-au schimbat cu hainele uscate aduse deasupra şi, după multe alte peripeţii, s-au urcat în acceleratul de Trieste. A venit controlul, sârbii i-au privit îndelung şi, probabil, au înţeles despre ce este vorba, că nu le-au cerut nici un act şi au trecut mai departe. Tot mâna lui Dumnezeu!…
„Iscodit” de americani
Fugarii au stat în Italia câteva luni în custodia Ambasadei Americane. Între alte verificări, americanii l-au pus pe Petrişor să schiţeze interiorul curţii de acces al personalului în Casa Armatei, iar acesta l-a desenat fără nici o greşeală. El a fixat şi numărul, şi poziţia pomilor… După care, americanii au afişat pe un ecran filmul curţii, care, spre mirarea lor, se suprapunea perfect peste schiţele lui Petrişor. Acesta a fost „OK-ul” pentru drumul liber al lui şi al ortacilor lui spre SUA.
