Am avut Marasesti, am avut si Turtucaia… Am avut eroi dar am avut si lasi care s-au mutilat ca sa scape de razboi. Au fost militari adevarati care au luptat pana la capat imrpotiva bolsevismului dar am avut si tradatori care s-au inrolat in divizia Tudor Vladimirescu…
Istoria noastra este ulcerata de o suita de contraste. Astfel, se impart si opiniile. Cei care vor sa vada numai latura frumoasa a realitatii se transforma rapid in laudatori stridenti, in patrioti burtosi, in nationalisti penibili. Cei care vad insa numai partea urata si le e rusine ca sunt romani intra usor in categoria cartitorilor de profesie, carora nu le place nimic din ce e aici si le pute tot ce e national.
Nu stiu care categorie e mai dezgustatoare. Intr-un fel sunt inclinat ca ar putea fi aceasta din urma, desi nici cu primii nu mi-e rusine.
Contrastele au guvernat istoria noatra iar acum, evident, nu lipsesc. Suntem o tara a unor contraste flagrante si nici intr-un viitor chiar si indepartat nu vedem inlaturarea lor.
Bunaoara, cand treci cu tramvaiul 23 prin dreptul fostei Piete Cosbuc si vezi cozile celor saraci la economatul din sectorul cinci pentru a cumpara produse alimentare de baza la preturi mici te apuca groaza si mila. Putin mai jos, in Piata Unirii, la parterul blocurilor de lux ceausiste te imbie baruri, restaurante, pizzerii unde flacaii de bani gata arunca la o singura consumatie cam cat e pensia unui amarat care doar la cativa zeci de metri isi mananca sanatatea la cozile amintite. Acesta nu e un punct de vedere marxist care nu rabda inegalitatea sociala, ci pur si simplu exprimarea bunului simt lezat in fata unor contraste totusi intolerabile.
Rusia secolului al XIX-lea a fost o asemenea tara. Unde au dus contradictiile stim prea bine. Dar din mocirla sinistra a uriasei tari s-au ridicat si mari scriitori care parca prin ce au facut au rascumparat mizeria asfixianta.
Mizerie este si acum la noi din belsug, dar nu cred ca avem forta exprimata prin niste individualitati de exceptie care sa preia tot raul si astfel sa exprime artistic drama unei tari a carei fatada ca orice fatada pare fara cusur. Tot din acest motiv nu avem pana acum romanul adevarat si total despre comunism. Avem marturii cutremuratoare, jurnale de detentie, avem o arhiva orala impresionanta, dar toate acestea nu au putut fi puse cap la cap in asa fel incat sa ne fi daruit marele roman, sa-l numesc soljenitian, al epocii pe care am traversat-o. Sunt, desigur, fragmente iar acesta este un lucru laudabil. Romanul, totusi si poate din pacate, este fragmentar si poet. Suferinta nu si-a trait-o abisal, ci tot pe bucati, de parca nu i-ar fi venit sa creada ca il are pe demon in fata. Ce va fi de acum incolo e greu de prevazut. Ne purtam din cand in cand ca niste convalescenti si evitam sa privim realitatea in ochi.
