O poveste care provine din spatiul islamic, mai exact din sufism, vorbeste cu subtila ironie despre promisiunile pe care le fac diversele religii. Se spune ca un rege tocmai ajuns pe scaunul regatului sau era in postura de a alege religia acestuia. Intrucat era un om drept, chiar daca in regat existau de veacuri mai multe religii, conducatorul intentiona sa nu adere explicit la vreuna dintre acestea, tocmai pentru a nu o favoriza in "competitia" cu celelalte. Reprezentantii religiilor au insistat insa sa fie primiti – era evident ca fiecare spera ca regele sa fie convertit la propria sa credinta. Aflat in dilema, regele a beneficiat de sfatul intelept al unui dervis, un reprezentant al sufismului. Acesta l-a indemnat pe rege sa-i supuna pe preoti si pe teologi la un mic test. Astfel, dupa ce i-a primit cu mare fast si simpatie pe toti laolalta, regele le-a spus cateva fraze. Sunt hotarat sa ma alatur acelei credinte, acelei religii care ma va convinge in urmatoarele conditii, a cuvantat regele: sa nu-mi propuna fericirea, daca nu-mi va argumenta "crezi, altfel vei pieri", sa nu-mi promita ca voi dobandi puteri supranaturale si nici sa-mi spuna "numai credinta mea te va face liber si puternic". A fost o modalitate, zice povestea, prin care regele a ramas echidistant fata de toti supusii, intrucat toti reprezentantii religiilor care venisera sa-l converteasca au realizat ca nu au altfel de argumente…
Desigur religiile autentice nu pot fi astfel simplificate iar istorisirea trebuie citita tot in cheie spirituala, nicidecum materialista. O precizare necesara este aceea ca toate religiile ajunse la maturitate, tocmai prin lumina si sfintenia la care acced unii dintre credinciosi, au parte, prin acestia, de o perspectiva detasata, in care promisiunile "electorale" de genul celor de mai sus devin desuete, ba chiar perdante. Numai un om ajuns la un grad suficient de maturitate spirituala va reusi sa arunce pana si scara pe care a urcat pana atunci, cu alte cuvinte sa devina constient ca orice fel de promisiune nu este decat o piedica pentru o credinta reala, lipsita de patimi si iluzii.
…Revenind mai aproape de zilele noastre, nu altfel, constatam, se petrece si in lumea politicii. Prea multele partide existente inca pe piata romaneasca promit la nesfarsit nenumarate lucruri. Simbolismul politic merge in paralel cu cel religios – de aceea se si produc multiple interferente. Asa cum putini credinciosi crestini mai traiesc in spiritul iubirii de aproape, oricare ar fi acesta, indiferent de credinta sa, tot astfel rar mai gasesti politicieni care sa-i slujeasca pe semeni, dezinteresat. Caci se uita un fapt elementar: daca in cazul crestinismului credinta, in esenta sa, inseamna Iubire, la fel, orice gen de politica ar trebui sa fie pur si simplu slujirea dezinteresata a semenilor, dincolo de caruselul promisiunilor electorale.