2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSportAtletismCartea de recitire

Cartea de recitire

Ceea ce citesti acum ai mai citit deja. Nu este un joc de cuvinte sau care s-ar vrea subtil. Pur si simplu asa a fost sa fie. Vecinul meu din Bucovina, un taran care s-a refugiat in munte numai ca sa nu lucreze "la colectiva", avea obiceiul ca atunci cand considera ca un lucru este bine facut pana la capat (de pilda, o constructie) spunea cu multumire: "e citit". Cu alte cuvinte, e "ca la carte". Dar dincolo de respectul omului simplu pentru carte si pentru omul cu carte, poate ca se gandea si la ceea ce "este scris deja". Ma refer la traditia populara crestina care vorbeste de Cartea Vietii. Unele lucruri si anume cele maiestrit lucrate ajung, pare-se, conform credintei populare, sa se apropie macar de perfectiunea a ceea ce "este scris la Carte". De unde si capacitatea unora de "a citi" ori (act interzis, dar practicat) de "a deschide cartea" (una din cartile sacre crestine), de a vedea/iscodi dincolo de imediat. Crestinismul numeste acest fenomen "inainte-vedere", alte traditii "clarvedere". Unii sustin ca ai aflat din start, inca inainte de nastere, de intreg traseul vietii tale. Atitudinea cu care traiesti ceea ce-ti este scris iti apartine.

Curios, acum punctul de trecere dinspre trecutul tau (pe care ti-l cunosti cat de cat) si viitorul pe care vei avea bucuria sa-l (re)descoperi este taman momentul prezent in care lecturezi aceste cuvinte… De aceea iti si propun sa fii atent mai degraba la tine si mai putin la aceste cuvinte, poate plictisitoare. Ce bucurie sa te apleci periodic catre launtrul fiintei tale profunde si atat de putin cunoscute! O clipa macar – si anume clipa ASTA – opreste-te la tine!

…Japonezii ar numi fraza de inceput a acestui text un "koan", adica o afirmatie care trimite fiinta umana spre Realitate. Dincolo de ambalajul de cuvinte, ceea ce citesti acum ai mai citit deja si fiindca viata ti-a cerut deseori sa faci o pauza spre a medita la tine insuti. De ce o faci atat de rar si de ce uneori doar iti imaginezi ca reusesti aceasta performanta (amagindu-te, identificandu-te cu unul dintre straturile tale exterioare – fie acestea corpul tau, simtirile tale, gandurile care te strabat etc), aceasta este deja o alta problema la care va trebui sa meditezi. Asadar aceste randuri se refera in realitate chiar la tine: tu, cel care citesti acum.

A deveni constient de tine insuti si a duce aceasta constiinta pana la ultimele consecinte este deja o "constructie" pe care putini oameni o realizeaza. Dar inceputul este deja facut. Este in tine. Fiindca este "scris" in fiinta noastra reala, profunda. Asa cum este scris sa respiri, sa iubesti ori sa creezi, la fel este scris sa meditezi la tine insuti. Mai sus decat aceasta meditatie nu este decat rugaciunea.
Ceea ce-a fost de recitit aici, atat a fost. Este doar o pagina din marea "Carte de recitire". Continuarea lecturii este numai inlauntru…

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă