„Plimbându-mă pe Rue de la Pompe, văd două femei stând în umbra unui stâlp de iluminat. Aşteaptă, oare, pe cineva sau… ceva? Una dintre ele este înaltă şi subţire, cealaltă, micuţă. O umbrelă aşezată lângă o vază cu flori. Mai târziu, în Bois, umbrela e în maşina mea, între mine şi flori. Îi privesc profilul: un gât lung, un nas foarte drept şi foarte mic. O şuviţă strălucitoare, rătăcită, îi mângâie gura. Poartă mănuşi… Sper să îi pot vedea mâinile. Mâinile sunt atât de importante!” (…)
„E cinci şi jumătate. Ajung la ambasadă şi o aştept. Trebuie neapărat să beau un whisky, sunt foarte timid şi gata să devin furios dacă nu apare. Decepţia ar fi prea mare… E cinci treizeci şi cinci. Iat-o! Să fie chiar ea? Fermecătoare, înaltă, cu o gură mică şi buze cărnoase, rujată, cu ochii ca abanosul. Îşi aruncă paltonul de blană învăluindu-mă în căldura unui nor de parfum. O invit la dans. Mexicană? Cubaneză? Capul ei foarte mic este aşezat pe un gât foarte lung. E înaltă, gura ei ajunge la nivelul bărbiei mele. Când dansăm aproape că ne atingem buzele. “Româncă. Mă cheamă Renée P… Am fost model la Doeuillet…”. Delicioasă. Îşi scoate mănuşile: are mâini lungi, ca de copilă. Şi, deodată, încep să visez că, poate, într-o zi va accepta să pictez unghiile acestor mâini…”
Cele două scene de mai sus, descrise de Jacques Henri Lartigue (1894-1986), unul dintre cei mai importanţi fotografi ai secolului 20, sunt momentele de început ale unui cuplu iconic din Franţa anilor 1930, o poveste de dragoste ajunsă legendară. E povestea iubirii dintre marele fotograf francez şi muza sa, enigmatica
Renée Perle (foto1), o evreică din România ajunsă la Paris la 26 de ani şi devenită în scurt timp una din manechinele în vogă ale modei pariziene.
Jacques-Henri Lartigue (foto 2) a primit primul său aparat foto, un dar de la tatăl său, pe când avea vârsta de şapte ani. Era un model vechi, clasic, cu trepied din lemn. Pentru un copil obiectul putea părea spectaculos, deşi suntem abia în anul 1901, când fotografia era încă la începuturi: „Acum voi putea face poze cu orice… cu orice! Ştiu bine că sunt foarte, foarte multe lucruri de fotografiat şi le voi fotografia pe toate.” Lartigue, autodidact cu vocaţie, s-a apucat de treabă: până la moartea sa, la 92 de ani, a realizat peste 275.000 de imagini, strânse în 116 albume, datate şi organizate cu meticulozitatea cu care lucrează un botanist la un ierbar, cum nota un comentator al lucrărilor sale. Toată colecţia a lăsat-o moştenire statului francez.
Picasso, Robert Bresson, Truffaut sau Federico Fellini sunt doar câteva dintre vedetele imortalizate de Lartigue. Dintre dive, însă, femei fermecătoare şi nu puţine, Renée Perle a fost muza cea mai importantă. Magia relaţiei dintre cei doi o observi lesne privind imaginile realizate cu românca. Sunt printre cele mai reuşite şi, în mod cert, cele mai bune dintre cele în care Lartigue a pozat femei.
Cei doi se întâlnesc la Paris, în 1930, când Lartigue se despărţise deja de soţia sa, Bibi, fata compozitorului Andre Messager, şi devin amanţi. Cuplul petrece împreună doi ani. Doi ani în care călătoresc pe riviera franceză, într-o vacanţă ce părea eternă: Cannes, Juan-les-Pins şi Biarritz. Aparatul foto al lui Lartigue este mereu pregătit, mereu gata să imortalizeze scenele acelui „rai luminos”.
“Dimineaţa merg în grădină ca să pictez… Ea e sus, aşteptându-mă în camera ei. Îşi face coafura, se îmbracă, îşi vopseşte genele, mănâncă dulciuri… Pierde vremea?… Contează prea puţin. Tot ce contează este că o ştiu acolo, că mă aşteaptă şi că trebuie să răspund chemării iubirii mele! Ea! Cine este ea? Renée. Dincolo de toate, o femeie. O femeie! Probabil prima pe care o întâlnesc (sunt copleşit ca un explorator care descoperă într-o pădure virgină, exemplarul încă în viaţă al unei specii dispărute…).”
Renée era adorabilă, cochetă, elegantă, exotică, o frumuseţe sofisticată. Era stilată şi graţioasă fără a depune nici cel mai mic efort. Transmitea un şarm nonşalant până şi în ipostazele cele mai banale. Lartigue era pur şi simplu topit. În preajma ei, spunea fotograful, orice femeie pare o ţărancă. „Toate sunt frumoase, dar Renée e unică. Părul ei dat cu lac, silueta ei suplă, T-shirturile moderne, mâinile pline de brăţări şi unghiile ca nişte ghiare lucitoare o fac fermecătoare. Alături de ea, văd un halo magic! E un înger.”
Renée picta şi ea, un număr mare din ciudatele şi naivele sale autoportrete putând fi văzute şi în fotografiile lui Lartigue. Ele nu relevă însă un talent artistic ieşit din comun, dar transmit o fascinaţie stranie, trădând ceva din tulburările maniacal-compulsive care o făceau să îşi picteze faţa iar şi iar, aproape la nesfârşit. Stare care îşi pune amprenta şi pe relaţia lor, pe cât de tandră, pe atât de tensionată: „Îmi face mereu scene. O fi gelozie sau nebunie? O fi nevoia ei de a fi asaltată, de a fi făcută nefericită şi de a plânge – toate de dragul unei împăcări? Sunt prea cu picioarele pe pământ pentru a rămâne doar spectator şi prea slab pentru a juca teatru. Nu pot intra în capcana pe care mi-o întinde, în jocul acesta pe care şi-l doreşte.”
După doi ani, cei doi se despart. Lartigue revine la fotografie, face filme, pictează şi devine legendă a fotografiei mondiale. Amintirea, însă, stăruie: „Anumite insecte mor după ce fac dragoste. Cu toate acestea, ele continuă să facă dragoste. Fiecare secundă a prezentului contează. Am să mă gândesc la viitor mai târziu… Rămâne însă un gând care mă urmăreşte: cu cine voi putea vorbi despre dragoste după ce Renée a plecat?”
Unde a plecat Renée Perle se ştie mai puţin, a rămas doar istoria celor două veri petrecute pe malul Mediteranei. Se ştie că a murit în sudul Franţei, în 1977. Alura ei de Mona Lisa misterioasă a continuat însă să-i fascineze şi să-i inspire pe artişti şi pe designeri. Imaginea ei iconică este preluată şi azi de casele de modă.
O vedem pe coperţile prestigioaselor reviste de profil. Faimosul creator de modă John Galliano spunea despre „jucăuşa şi cocheta Renée Perle” că stă în umbra multor creaţii ale sale. Fotografiile realizate despre ea de Lartigue sunt prezente în colecţiile şi muzeele prestigioase ale lumii, de la Paris la New York. Manechinele din lumea modei de azi încearcă să o imite. Cu toate acestea, mare parte din viaţa ei rămâne o enigmă.
